News

Klaus Iohannis a acceptat demisia lui Florin Roman. Virgil Popescu, desemnat interimar la Digitalizare

Președintele Klaus Iohannis a acceptat demisia lui Florin Roman din funcția de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării. Șeful statului a semnat decretul de desemnare al lui Virgil Popescu ca interimar.
17.12.2021 | 16:10
Klaus Iohannis a acceptat demisia lui Florin Roman Virgil Popescu desemnat interimar la Digitalizare
ADVERTISEMENT

Vineri, 17 decembrie, la două zile după ce Florin Roman și-a depus demisia din funcția de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, președintele Klaus Iohannis a luat act de decizia liberalului.

Șeful statului i-a acceptat demersul lui Roman și a semnat decretul prin care Virgil Popescu, actualul titular de la Energie, devine ministru interimar la Digitalizare.

ADVERTISEMENT

Demisia lui Florin Roman de la Digitalizare, semnată de Klaus Iohannis. Virgil Popescu, desemnat ministru interimar

Încă din ziua demisiei lui Florin Roman, miercuri, 15 decembrie, Klaus Iohannis a anunțat că va accepta decizia acestuia şi îl va numi interimar la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării pe Virgil Popescu, ministru al Energiei.

”Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 17 decembrie 2021, următoarele decrete:

ADVERTISEMENT

Decret prin care se ia act de demisia domnului Florin-Claudiu Roman, ministrul cercetării, inovării și digitalizării, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului;

Decret de desemnare a domnului Virgil-Daniel Popescu, ministrul energiei, ca ministru al cercetării, inovării și digitalizării, interimar”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

ADVERTISEMENT

În primă fază, premierul Nicolae Ciucă a luat act, miercuri, de demisia lui Florin Roman din Guvern şi a transmis către preşedintele Iohannis propunerea ca ministrul Energiei, Virgil Popescu, să asigure interimatul la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Florin Roman, plecare din Guvern după scandalul plagiatului

La nicio lună de la învestirea Guvernului, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Florin Roman, a demisionat din Executiv. Gestul său vine în urma scandalului public în care a fost implicat în legătură cu studiile sale.

ADVERTISEMENT

Fostul ministru liberal a declarat că se consideră neîndreptățit pe motiv că i s-a pus eticheta de ”plagiator fără ca o instanța sau comisie sa dea un verdict” și a postat mai multe diplome care atestă studiile sale.

”Am înaintat azi demisia din funcția de ministru, mulțumind premierului și echipei guvernamentale. Când albul devine negru, când orice vorba îți este răstălmăcită, când îți asumi erori materiale, dar se ajunge la linșaj din prima zi de mandat, este prea mult.

Nu vreau ca acest scandal sa afecteze activitatea Executivului. Cu cel care a coordonat tema și atacul, dl Dacian Cioloș ne vedem in instanța. Mi-a lipit eticheta de plagiator fără ca o instanța sau comisie sa dea un verdict. In rest, celor care au pus ochii pe cele 2 miliarde de euro pentru “conectarea” in regim de monopol la digitalizare, va spun un singur lucru: Ați învins! Nu ați reușit sa ma acuzați de fapte penale, dar ați dus la demisia unui ministru pe neglijente din CV.Plec din funcția de ministru cu fruntea sus! Așa sa îmi ajute Dumnezeu!”, se arată în postarea de demisie a lui Florin Roman, pe Facebook.

ADVERTISEMENT