Cântăreața Feli Donose este una dintre cele mai plăcute prezențe din showbiz-ul românesc. Acum, la un an de la divorțul petrecut în mare secret de Cătălin, cântăreața și-a povestit trăirile și sentimentele care o încearcă.
Un an a trecut deja de la divorțul surprinzător al artistei Feli Donose de soțul ei, Cătălin. Împreună, cei doi au o fetiță minunată, pe Nora Luna. Feli, pe contul ei de socializare, și-a expus sentimentele care au încercat-o în momentul în care a luat decizia să se despartă de tatăl fetiței sale.
„Ziua în care am anunțat divorțul de tatăl fetiței a fost cea mai grea pentru mine. Îmi era frică de părinții noștri, mă gândeam să nu îi rănim, ei nu înțeleg că s-au schimbat vremurile și la un moment dat trebuie să te rupi. Mama spera să ne împăcăm, că e copilul la mijloc.
Am început să mă gândesc la mine și am zis că dacă am făcut acest pas a fost să fie Nora Luna bine. În momentul în care am postat mesajul cu despărțirea am bufnit în plâns”, spune Feli Donose pe Instagram.
Feli Donose și Cătălin au fost împreună timp de cinci ani. Anunțul divorțului lor a fost făcut, de asemenea, pe Instagram. Surpriza a fost uriașă, mai ales că, până atunci, nimeni nu a bănuit că există o serie de probleme în relația lor. Probleme care, evident, nu au putut fi depășite.
”Mai sunt câteva zile până în 2023, iar eu vreau să intru în noul an curată și fără secrete. Așadar, vreau să știți de la mine că eu și Cătălin am hotărât de comun acord să ne despărțim.
Ne-am iubit, dar, de la un timp, nu ne-am mai potrivit. Pe mine și pe Cătă ne leagă de aici încolo o relație de prietenie frumoasă, mult respect și, cel mai important, de rolul de părinți ai Norei Luna”, a scris artista într-un mesaj postat pe Instagram.
Feli Donose nu este genul de vedetă care să posteze foarte des pe Instagram. Cu toate acestea, pe contul ei de socializare pot fi găsite texte de o sinceritate răvășitoare. Și, de fiecare dată, artista nu se ferește să virbească de lucruri care, pentru alte vedete, pot părea incomode.
”Ieri mi-a scris o colegă de scenă cu care rar mă văd sau vorbesc. M-a întrebat dacă sunt bine. M-a surprins mesajul ei și m-a bucurat. Că întrebarea “Ce faci scumpo? Ești bine?” m-a dus pe repede înapoi la tot anul ăsta. Cred că a fost anul în care am stat cel mai prost cu nervii.
Atâta analiză pe suflet n-am făcut, cred, niciodată. Dacă trag linie, la aproape final de an, an în care emoțional am fost un carusel ruginit, îmi dau seama că da. Sunt bine. Oricum viața nu e un munte pe care numai să îl urci. Ca să ajungi acolo sus cu tot cu inima ta, înveți una-alta.
Despre tine, despre lume. Sunt bine chiar dacă deseori sub insta-zâmbet mai mult am fost tristă. Tristă pentru mine sau oameni pe care îi iubesc și care… au trăit un an trist”, mai spune talentata artistă, pe conturile sale de socializare.