Laszlo Dioszegi, regele panificației de la Sepsi, interviu premium pentru FANATIK. Șocant! Câți bani primește din Ungaria, de la Budapesta. EXCLUSIV

EXCLUSIV FANATIK
Andrei Trifan    Cristi Coste    Eduard Popa   
in Liga 1
21/05/2019, 09:53
Laszlo Dioszegi, regele panificației de la Sepsi, interviu premium pentru FANATIK. Șocant! Câți bani primește din Ungaria, de la Budapesta. EXCLUSIV GALERIE FOTO EXCLUSIV FANATIK
Laszlo Dioszegi, carismaticul patron al celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe

Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, este un personaj care nu prea apare în media. Poate nu e adaptat încă, poate nu-i place. Nu prea poți să-ți dai seama nici după ce stai o oră de vorbă cu el în propriul birou de la brutăria Dioszegi din orașul cu 50.000 de locuitori și echipă în play-off. Elemente suplimentare: e ora 8.30 dimineața, e duminică, a doua zi după „umilința” cu FCSB, dar Laszlo Dioszegi, un rege al panificației, este fresh-fresh. Nu vrea să dezvăluie secretul, dar „se laudă” cu o hernie de disc – bineînțeles, o figură de stil – pe care ar fi căpătat-o după ce „l-am cărat în ultimii doi ani pe legenda Attila Hadnagy în spate😊)”. Omul are glumele la el… Urmează o discuție premium cu FANATIK, amplă, plină de miez, cu dezvăluiri în premieră despre Ungaria, banii de la Budapesta, fotbalul de la Sf. Gheorghe, transferuri, telefoane pe bancă, vise, idoli…

Laszlo Dioszegi, despre despărțirea de Eugen Neagoe: „În fotbal e ca în căsătorie. Se mai fac, se mai desfac”

Cum v-ați despărțit de domnul Neagoe? Ați vrut să faceți un șoc la echipă?

Le primeşti GRATIS cu revista TAIFASURI! Faimoasele GHEARE DE BUCĂTĂRIE au ajuns și în România! Americanii nu pot trăi fără ele! Detalii AICI

– Așa se întâmplă când echipa nu câștigă de foarte multe etape. Hai să spunem lucrurilor pe nume. Din cele cinci meciuri înainte de intrarea în play-off, nu am jucat decât un singur meci la Gaz Metan. Voluntariul ne-a dat un 4-2 neverosimil, după aia am făcut un 0-0 la Viitorul, dar știm foarte bine cum a fost obținut, am câștigat un meci cu Gaz Metan Mediaș, dar Dinamo ne-a bătut acasă… S-a văzut că ceva s-a rupt în iarnă. După aia, când am intrat în play-off, 7 meciuri din care un singur punct. Ce e mai dureros e că nu am marcat în 7 meciuri decât un singur gol. Am chemat pe domnul Neagoe în birou, am avut o discuție amiabilă și m-am gândit că cel mai bine ar fi pentru toți să ne despărțim prietenește și să facem un șoc pentru că poate echipa revine în cele 3 etape rămase. S-a văzut acum că echipa nu ar fi putut reveni nici cu Mourinho pe bancă. Dar asta a fost decizia, eu cred că și domnul Neagoe poate spune că am rămas prieteni și nu a fost nicio problemă. În fotbal e ca în căsătorii. Căsătoriile se mai fac, se mai desfac. Dar eu știu că despre mine nu se poate spune că schimb des antrenorii. Din 2011 până acum am avut doar trei antrenori.

Laszlo Dioszegi, carismaticul patron al celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe

Dar ce credeți că s-a „rupt”?

– Tot ceea ce a spus Neagoe că s-a întâmplat, este adevărat. Jucătorii au fost storși până la ultima picătură și când s-au văzut cu „mâța-n sac”, sau cum se spune, „cu sacii în căruță”, benzina s-a termina în totalitate și s-au văzut satisfăcuți, cu prime și cu toate acestea au intrat în vacanță. Problema mai mare e că au intrat în vacanță încă din decembrie. Lucru pe care nu pot să îl înțeleg. Noi am făcut cantonamentul în Antalya, împreună cu alte 12 echipe. Noi am spus că a fost ploaie, că nu știu ce, dar a fost ploaie pentru toată lumea. Voluntariul a făcut lucruri extraordinare, de exemplu. Eu am considerat că trebuie să fac ceva să trezesc jucătorii din somnul lor adânc. Poate că am greșit.

Neagoe ce reacție a avut când l-ați demis?

– Din prima a spus „este adevărat tot ceea ce spuneți, așa simt și eu”. Parcă jucătorii nu mai aveau nimic. S-a rupt ceva. Am avut și câteva accidentări, e adevărat. Nu dau vina pe nimeni. Singurii vinovați sunt jucătorii care au fost plătiți la zi, care au prime… Nu au cine știe ce prime, că suntem un club mic. Dar locul nostru este la mijlocul clasamentului, ce să mai discutăm. Dar suporterii au întotdeauna așteptări. „De ce nu mergem la playoff? De ce nu mergem la cupe? De ce nu jucăm în Champions League? De ce nu batem Barcelona”.

Pe Neagoe l-ați plătit până la sfârșitul campionatului?

– Nu, mai mult. El a cerut să fie plătit până în decembrie 2019. Eu am acceptat. Inițial propusem până în septembrie, dar am acceptat oferta lui. El merită pentru tot ceea ce a făcut în Sfântu Gheorghe.

Vitrina plină de trofee a patronului lui Sepsi, Laszlo Dioszegi

„Niciun cent nu vine de la guvernul Ungariei”

Dar care este bugetul lui Sepsi?

– El este foarte bine structurat. Apare și pe site. Am avut 4,5 milioane de euro. Ce s-a vehiculat sunt niște aberații. Dacă aveam atâția bani, ne băteam la titlu.

Cât de mult din acest buget vine dinspre guvernul Ungariei?

– Niciun cent nu vine de la guvernul Ungariei. Nicio echipă nu poate fi plătită de guvernul unei țări. Federația Maghiară de Fotbal împreună cu Ministerul Dezvoltării din Ungaria au niște proiecte pentru infrastructură în România, în Serbia, în Slovacia. Noi am depus un proiect când am auzit chestia asta și proiectul nostru a fost aprobat. Proiectul presupunea construirea unei baze sportive pentru Academia de Fotbal din Sfântu Gheorghe, care este o altă entitate față de echipa mare. Normal că echipa mare poate beneficia de baza sportivă, în urma unei chirii plătite. Este un lucru extraordinar de mare ca un oraș ca Sfântu Gheorghe să aibă un stadion modern de 8.000 de locuri. Am făcut contractul, în iulie anul viitor ar trebui să fie gata.

Ați spus că aveți un buget de 4,5 milioane de euro. Dacă scădem drepturile tv, restul banilor vin de la dvs?

– Nu! Nu am eu atâția bani. Restul banilor vin de la sponsori. Cred că suntem singura echipă care avem 15-20 de sponsori. Plus că mai vin și banii de la bilete. Aproximativ 250-300 de mii de euro. Restul de 2 millioane de euro de la sponsori. Trebuie să recunoaștem însă că 45% din bugetul nostru vine din banii de la televizare. După opinia mea, este o sumă corectă cea pe care o primim de la televiziuni. Acum nu știu cât înseamnă această sumă pentru echipele mari, cele din top 3. Dar pentru noi este o sumă mare. Fără cele 2 milioane de euro nici nu putem începe campionatul. Cu un buget de 2,5 milioane nu poți decât să intri în insolvență.

„Brutarul” Laszlo Dioszegi a creat o echipă de Liga 1 la Sfântu Gheorghe

Care este modelul lui Sepsi? Spre ce tinde echipa dvs? Că au fost unele echipe, gen Urziceni, care au făcut performanță și apoi s-a dus totul…

– Mi se par niște lucruri… și atunci eram suporter al fotbalului românesc și mi se pare… să ajungi în cupele europene și să desființezi? Când ajungi în grupele europene, ar trebui să ai bani pentru cel puțin 2-3 ani. Nu e masa mea și nu îmi pot da eu cu părerea. Eu vă spun acum o premieră. Dacă e să mă uit la o echipă ca model, ar fi FC Botoșani! Este o echipă care se menține la un nivel bun, a fost și în cupele europene. Este o echipă care nu are cum să intre în lupta la titlu, dar nici nu retrogradează.

Pe Gigi Becali îl cunoașteți?

– Îl știu din poze și din presă. Nu am primit niciun telefon de la el, nu m-am întâlnit niciodată cu el personal.

Cum vi se pare stilul dumnealui?

– Sincer, vă spun părerea mea, dar eu nu sunt în măsură să vorbesc de oameni care sunt în fotbal de 10-15-20 de ani. Sunt prea mic să dau sfaturi.

„Sunt un om simplu, nu am niciun adidas de 200 de euro”

Ați fost comparat cu el…

– Aia a fost o greșeală din partea cuiva care nu mă cunoaște. Eu sunt un om simplu, nu am niciun adidas de 200 de euro, niciun lanț. Mă consider exact ca orice om din galeria noastră, chiar dacă sunt patronul clubului. Comparația asta nu își are rostul. Nu m-a deranjat, fiindcă știam că atunci când voi intra în fotbal, vor fi plusuri și minusuri. Eu chiar invit pe oricine să vină să stea de vorbă cu mine și să vadă realitatea.

Au existat niște zvonuri că Academia Puskas ar fi cumpărat acțiuni…

– Academia Puskas are acțiuni la echipa de copii și juniori. Dar echipa mare este o asociație. Ei nu au nicio acțiune, nicio influență, absolut nimic. Suntem patru membri fondatori. Nu suntem SA, nu suntem SRL. Nimeni și nimic nu ne poate influența. Nu există absolut nicio acțiune la clubul nostru. Dreptul de semnătură are fostul director general, acum va fi viitorul director, Atilla Hadnagy și membrul fondator, vicepreședintele David Kertesz. Eu nici nu m-am băgat, vă spun sincer nu este treaba mea ca eu să mă duc să semnez, să fug. Eu am atâta treabă și la club și la brutărie că sunt alții care să meargă la ligă și unde mai trebuie.

Tricoul lui Sepsi Sfântu Gheorghe, la loc de cinste în biroul lui Dioszegi

Apropo de Academia Puskas, nu l-ați putut ține pe Adrian Rus?

– Adrian Rus este jucătorul Academiei Puskas. A fost cumpărat de el. Noi am spus că avem nevoie de el, am avut o înțelegere să îl dea împrumut doi ani de zile. Dar când au văzut ca Rus are niște meciuri foarte bune, acum au trimis act să îl ia înapoi și din ce se aude l-au și vândut la MOL Vidi, vechiul Videoton. N-am primit niciun cent, nimic. Noi le mulțumim că ni l-au dat împrumut un an, chiar dacă aveam contract pe doi ani. La fel cum Craiova ni l-a cerut pe Drăghici după 6 luni, chiar dacă îl împrumutasem pentru un an.

Ați avut vreo ofertă pentru Rus?

– Cum puteam avea o ofertă pentru Rus, dacă nu era jucătorul nostru? E o aberație. Sunt unii jucători care au 4-5 agenți în fiecare țară și eu sunt cei care fac lucruri bune, dar uneori și zăpăcesc acești jucători. Întotdeauna când vrei să ajuți un jucător, trebuie să lucrezi cu agenții lor. Astea sunt niște lucruri normale, până la o anumită limită. Filosofia noastră, a clubului, este că nu luăm jucători la care să dăm la agenți foarte mult. Dacă un jucătorul are o sumă X, impresarul poate primi cuantumul unui singur salariu al jucătorului.

Cât de mult contează opinia dvs? Decideți dvs pe cine transferați sau antrenorul?

– La noi antrenorul avea putere nu mare, ci foarte mare. Încet încet, trebuie să mergem pe o strategie în care și clubul să aducă jucători, nu doar antrenorul. Pentru că dacă pleacă antrenorul, pleacă și jucătorii. Acum trebuie să și reîmprospătăm lotul, pentru că s-a văzut, numai cine nu a vrut nu a bătut pe Sepsi. Din 9 meciuri am reușit să facem un singur egal, cu echipa de juniori a domnului Hagi. Să spunem lucrurilor pe nume. Este o mare rușine, chiar dacă suntem o echipă mică.

Câți jucători pleacă?

– Jumătate sigur! Pentru că sunt mulți cărora le expiră contractul și ei deja visează la Champions League, unii dintre ei pe care nu îi poți ține. Sunt unii care nu au dat randament și de care am văzut că nu au tragere de inimă. Întotdeauna le-am zis la jucători, i-am și spus lui Marin Barbu dacă vrea să preia echipa trei etape. El mi-a zis că e angajatul clubului și că ajută cu mare drag în aceste runde. Apoi am intrat la vestiar și le-am zis la băieți: ”are cineva vreo datorie de la voi? Nu! Atunci haideți să jucăm din inimă, să vadă suporterii că avem ambiție, dar măcar să văd că vreți!” Uite că în cele două meciuri trecute, am văzut 15 minute de voință. Contra FCSB din minutul 75 până în minutul 90. Dacă jucam așa și la Constanța și cu Steaua poate nu primeam cinci, dar pierdeam 1-0, 2-0. Steaua, Craiova, CFR sunt cu două clase pentru noi. Am fost întrebat ce obiectiv am. Am spus că anul trecut am terminat pe 9, eu vreau 8. Am prins un loc în primele șase, dar a fost un dezastru pentru noi.

Angajații de la fabrica de pâine a lui Dioszegi lucrează și duminică dimineața

Ați simțit că ați fost umiliți cu FCSB?

– Nu, că am jucat cu FCSB, nu am jucat cu Ciorogârla. Eu simțeam că nu suntem în vână. Eu sunt optimist întotdeauna și poate speram la o surpriză, dar am văzut jucătorii și mi-am dat seama că sunt șanse mici.

De ce nu ați făcut vreun punct de când jucați cu CFR?

– Păi nu am făcut nici cu Hermannstadt și ei se bat la retrogradare. Este o coincidență, eu personal și echipa nu avem nicio legătură, nici cu CFR, nici cu FCSB sau Craiova.

Dar aseară stadionul striga pentru CFR Cluj.

– Poate dacă era invers și jucam cu CFR, atunci stadionul striga „Steaua, Steaua”. Așa sunt spectatorii. E treaba suporterilor, de la mine nu ați auzit să dau declarații pentru o echipă sau pentru alta. Acum cu 30 de ani și ceva țineam cu ASA Târgu Mureș, când juca Boloni acolo.

Ați discutat cu Boloni despre o posibilă venire la Sfântu Gheorghe, dacă s-ar întoarce acasă?

– Da, am discutat cu el. Dar Boloni este un mare antrenor. Are și contract încă un an de zile la Antwerp, în Belgia. Nu cred că suntem noi o echipă care să ne permitem antrenori de nivelul lui Boloni sau Lucescu jr. Eu le-am spus și directorului sportiv și directorului general să trecem de meciul cu Steaua, că la meciul cu Astra tot pe locul 6 rămânem. Acum a sosit timpul să alegem un nou antrenor. Avem o listă de 15-16 antrenori, dar nu am contactat pe nici unul deocamdată. Nu vrem din străinătate. Cu domnul Miriuță nu am vorbit absolut deloc, dar nu am discutat deloc cu presa.

„Nu am dictat niciodată schimbările. Dacă o făceam, juca Hadnagy mai mult”

Aveți un profil de antrenor pe care îl căutați?

– Să fie un antrenor care să dorească să facă performanță, să fie flămând, să cunoască fotbalul românesc. Nu ne uităm la vârsta antrenorului, la experiența lui. Dar deciziile nu le iau singur pentru că știu foarte bine că patru ochi sau șase ochi văd mai bine decât doi. Cer mai multe păreri și atunci stăm jos și analizăm. Eu am ultimul cuvânt, dar vreau să ascult și părerile altora, nu sunt un dictator să iau decizii de unul singur. Ne uităm la un antrenor și spunem avantaje și dezavantaje, din ce știm noi. Dar am zis că de acum încolo ascultăm opiniile altora și cerem niște referințe.

Ați spus că nu sunteți un „dictator”, dar ați dictat vreodată prin telefon o schimbare, că se mai practică?

– Dacă eu aș fi dictat vreodată o schimbare, l-ați fi văzut pe Hadnagy jucând mai mult, de exemplu. Deci niciodată. Nici măcar când am stat aici cu domnul Neagoe, nu l-am întrebat de ce joacă asta sau nu știu ce. Treaba mea este să asigur că suntem acolo în prima ligă de fotbal și poate să aducă un antrenor bun, cu care să mergem înainte. Treaba antrenorului este să facă tot ce decide la echipă, în limitele performanței.

Trofeele patronului Laszlo Dioszegi, din biroul său de la Sfântu Gheorghe

Cum vi se pare ca un antrenor să vă ajute cu banii, cum face Mircea Rednic la Dinamo?

– Nu m-am gândit la treaba asta, pentru că nu mi se pare un lucru la locul lui, ca antrenorul să aducă banii de acasă. Într-adevăr, la unele cluburi sunt probleme. Poate este un lucru bun că dacă nu erau banii ăia, ține clubul în viață. Fiecare club trebuie să știe unde îi este locul. Dinamo este un club mare și mai devreme sau mai târziu o să revină la locul lui. O să găsească o cale, poate vine un multimilionar care să investească.

Între Steaua și Dinamo ați avut vreo preferință?

– Nu, dar eu de mic copil țin cu cei slabi. Eu nu țin cu Barcelona sau Real. Nu că nu îmi plac, dar țin cu echipele mici. Țin cu Huelva, de exemplu, cu ăia mai slabi, pentru că acolo este un fotbal mai adevărat, mai cu tragere de inimă.

Dioszegi, despre șansele echipei sale la titlu: „O dată se face târg de câini la Sfântu Gheorghe”

S-a spus că Sepsi este o echipă apropiată de statul maghiar. Înainte era CFR Cluj, acum este și Sepsi. Dvs cum simțiți echipa, una românească sau una între cele două națiuni?

– Eu nu simt că este echipa vreuneia dintre națiuni. Simt că Sepsi OSK este echipa orașului Sfântu Gheorghe, echipa județului, a regiunii și echipa țării. Nu este echipa vreunuia sau altuia, jucăm în prima ligă din România, suntem locul 6.

Visați să trageți la cupele europene sau la titlu?

– Nici nu se discută la titlu. OK, dacă spun că nu se discută la titlu, o să zică lumea că nici nu vreau. Bine, eu am câștigat titlul, pe 21 decembrie când am intrat în play-off. Pentru noi, o echipă mică, este o mai mare bucurie că am intrat în play-off decât este pentru alții care au câștigat titlul. Este o performanță mult mai mare decât a altor cluburi când câștigă titlul. Pentru că noi suntem mici și am reușit să ne face mari. Despre câștigarea titlului… au fost Urziceni, au fost cei de la Oțelul Galați, dar știți cum se zice la noi? „O dată se face târg de câini la Sfântu Gheorghe”. Trebuie să fim realiști. Într-adevăr, visul meu ar fi ca un singur meci să prind din postura de conducător la Sepsi să jucăm contra unei echipe din străinătate. Nu contează de unde. Știi că ai ieșit pe un fotbal la care visează toate echipele să o facă.

V-ați imaginat vreodată să ascultați imnul Ligii Campionilor?  

– Visul e vis dar sunt unele pe care degeaba le visezi. Realist vorbind. Niciodată să nu spui nu, dar să auzi imnul Champions League la Sfântu Gheorghe e ceva foarte puțin realizabil. Un oraș ca Sfântu Gheorghe, cu 50 de mii de locuitori să ajungă să asculte imnul… Dacă nu intram în play-off, atunci mergeam lângă Hermannstadt și Călărași. Bine, poate jucătorii ar fi avut o altă abordare în play-out, altă ambiție, dar în momentul de față nimeni nu ne poate lua locul 6 din România, lucru care pentru mine este excepțional.

Gigi Becali spunea că dacă el se retrage, Sepsi ia titlul în România în 2-3 ani…

– Poate s-a gândit la baschet feminin, unde de vreo 3-4 ani Sfântu Gheorghe e campioană națională. Fără el, suntem bine. Poate dacă își face și el echipă de baschet feminin, deși nu cred, noi nu o să mai fim campioni! Chiar vreau să felicit fetele de la baschet feminin, că de patru ani sunt campioanele țării. Este o diferență de la cer la pământ față de fotbalul masculin.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles