Sport

Lionel Messi, inamicul public în Mexic! Gest oribil făcut de fanii lui Monterrey, în ritmuri de dans! Video

Lionel Messi nu a fost primit cu căldură în Mexic, iar partida cu Monterrey pierdută de Inter Miami a fost un prilej pentru fanii mexicani de-al ironiza pe argentinian.
13.04.2024 | 12:15
Lionel Messi inamicul public in Mexic Gest oribil facut de fanii lui Monterrey in ritmuri de dans Video
Lionel Messi, tratament dur din partea fanilor lui Monterrey / Montaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Lionel Messi nu o duce excelent cu Inter Miami, proaspăt revenit după accidentare. Argentinianul s-a lovit de ura fanilor mexicani în returul cu Monterrey, pierdut cu 3-1 în CONCACAF Champions League.

Numele lui Messi, umilit de fanii mexicani

„La Pulga“ nu a reușit minunea cu Inter Miami, care a pierdut acasă turul cu Monterrey, scor 1-2. Lionel Messi părăsește CONCACAF Champions League în sferturi, unde presiunea fanilor mexicani a fost prea mare.

ADVERTISEMENT

Messi a fost huidit tot meciul, iar tratamentul dur al mexicanilor a continuat și după. Mai mulți fani ai lui Monterrey s-au filmat dansând pe o piesă specifică mexicană, dar un detaliu a șocat.

Suporterii mexicani i-au călcat tricoul în picioare lui Lionel Messi pe ritmuri de dans, într-un video de pe rețeaua X. Momentul a fost unul șocant, având în vedere tratamentul argentinianului cu care e obișnuit în Statele Unite.

ADVERTISEMENT

Reacțiile susținătorilor lui Messi nu au întârziat să apară, iar unii fani au râs de isprava mexicanilor, alții i-au judecat. Bucuria mexicanilor vine și din faptul că echipa lor nu s-a calificat niciodată în semifinalele competiției internaționale.

„Cât de tristă este viața mexicanilor Anti-Messi. Lasă-i să fie fericiți pentru ceva atât de neînsemnat. Dar înțelegi, nu au trecut niciodată de sferturile de finală“, a scris un fan pe rețeaua de socializare X.

ADVERTISEMENT

Inter Miami nu se descurcă nici fără Lionel Messi, nici cu el

Inter Miami nu o duce excelent, mai ales după eliminarea din CONCACAF Champions League. Sezonul a început mediocru pentru formația lui David Beckham, care a fost văzut la o petrecere alături de Neymar.

„Flamingo“ ocupă locul trei în Conferința de Est a MLS, cu doar 12 puncte din 24 posibile în acest sezon. Cu o medie de 1,5 puncte per meci, Inter Miami se află în vârful clasamentului doar de conjunctură.

ADVERTISEMENT

Cu numeroase vedete în lot, cum ar fi Jordi Alba, Busquets și Luis Suarez, Lionel Messi pare mulțumit de viața din America. Argentinianul a și marcat la revenirea sa pe teren după 3 săptămâni de accidentare, în care a și ratat meciurile naționalei.

ADVERTISEMENT
Tags: