La Liga se pregătește să treacă în weekend și de borna cu numărul 11 din acest sezon. Pe care, ce e drept, puține echipe o vor atinge, pentru că sunt multe restanțe, unele echipe, printre care și Barcelona, având chiar două meciuri mai puțin disputate.
Paradoxal, dacă luăm în calcul strict pozițiile din clasament la acest moment, meciul rundei ar urma să aibă loc duminică, pe Anoeta din San Sebastian, unde se vor afla față în față două dintre cele mai în formă echipe ale acestui debut de sezon: liderul Real Sociedad și Villarreal, ocupanta locului 3.
Însă, mai mult ca sigur, deși este după clasament meciul vedetă al rundei, majoritatea privirilor în fața micilor ecrane pentru microbiștii din Spania și nu numai vor fi ațintite tot asupra celor trei mari puteri din La Liga: Real Madrid, Barcelona și Atletico Madrid.
Barcelona: Ter Stegen – Dest, Mingueza, Lenglet, Alba – Pedri, De Jong, Coutinho – Messi, Braithwaite, Griezmann
Osasuna: Herrera – Roncaglia, U. Garcia, Navas, Perez – Vidal, Moncayola, Oier, Jony – Budimir, R. Garcia
După ce a marcat al patrulea gol al Barcelonei, argentinianul Leo Messi i-a adus un omagiu compatriotului său Diego Maradona, decedat în această săptămână la doar 60 de ani. Imediat după ce a înscris, Messi și-a dat jos tricoul, iar pe dedesubt avea unul al lui Newell’s Old Boys, fosta echipă a marelui Diego. În tot acest timp, starul Barcelonei avea privirea și brațele ridicate către Cer.
Golul de 2-0 marcat de Alaves, decisiv în stabilirea rezultatului final, a fost precedat de o gafă imensă comisă de portarul madrilen Curtois, care a pasat direct unui adversar.
https://twitter.com/Ronozone7/status/1332795492342882307
Real Madrid, care este într-o situație dificilă, pentru că are multe piese de bază out accidentate sau infectate cu coronavirus, va juca acasă cu Alaves, o echipă din a doua parte a plutonului, dar meciul poate deveni mult mai greu fără Sergio Ramos în apărare, Casemiro și Valverde la mijloc și fără Benzema și Hazard în atac.
Barcelona e absolut de nerecunoscut în campionat, unde nu se mai știe de când nu s-a mai aflat tocmai la mijlocul clasamentului, pe locul 10. Și aici sunt probleme de lot, Ansu Fati, Pique, Busquets.
Dar, cea mai mare problemă este faptul că starul Lionel Messi nu mai pare dispus să pună osul la bătaie ca până acum. Barca joacă acasă cu o echipă incomodă afară, Osasuna Pamplona. Fanii sunt de-a dreptul speriați la gândul că idolul Messi ar putea pleca la vară.
Atletico Madrid este singura echipă care nu a cunoscut încă eșecul. Trupa lui Diego Simeone vine după o victorie acasă în fața Barcelonei și acum, după ce la mijloc de săptămână a primit pe Lokomotiv Moscova în Champions League, se va duce la Valencia, acolo unde Real Madrid a pierdut cu un sec 4-1.
Puțin probabil este însă ca marele transfer din vară, fostul vârf al Barcelonei, uruguayanul Luis Suarez, să poată face deplasarea la Valencia, pentru că el a fost depistat pozitiv la echipa națională și se află timp de 14 zile în izolare.
Cum spuneam, partida pentru locul 1 are loc duminică la San Sebastian. Real Sociedad, deși l-a trimis înapoi pe norvegianul Odegaard la Real Madrid, continuă să joace foarte bine și are punctaj maxim în ultimele cinci etape. La fel ar fi fost și Villarreal, dar în runda precedentă a făcut doar egal acasă cu Real Madrid.