România are o mulțime de locuri superbe. Chiar și turiștii străini vin la noi în țară pentru a se bucura de ele. Altele în schimb parcă au rămas uitate și au ajuns paragină de ani buni.
Nu puține sunt locurile din România ajunse în paragină. Niște stațiuni care străluceau la un moment dat acum au ajuns de nerecunoscut. Așa se întâmplă și în județul Cluj, unde un loc din România considerat un adevărat paradis a ajuns de nerecunoscut.
Este vorba despre Stufărișurile de la Sic, situate la 60 de kilometri de Cluj Napoca. Ai auzit de ele? Cu ani buni în urmă, oricine ajungea aici făcea numeroase fotografii, indiferent de anotimp. Avea pontoane, toalete și multe altele.
Mai mult de atât, comuna Sic a avut un statut timp de cinci secole. Aici erau niște mine de sare, iar Sicul era considerat oraș, având în vedere că era autonom. Piesa de rezistență însă rămân Stufărișurile din Sic.
Cu ani în urmă erau considerate paradisul din inima Transilvaniei. Acum însă, locul e de nerecunoscut. Deși Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) trebuia să administreze Stufărișurile de la Sic, nimic nu s-a întâmplat. Ce vedem acum aici?
Cine ajunge în acest loc considerat un paradis odată, va vedea pontoane și turnuri distruse. De asemenea, toaletele au ajuns într-o stare deplorabilă, iar ce vezi aici nici nu pare că a fost vreodată un loc de vis.
Ce este și mai rău este că această rezervație naturală se întinde pe 505 hectare. Iar dacă ar fi funcționat, cel mai probabil atât turiștii străini cât și cei din România ar fi venit cu mare drag.
Acum însă, cine ajunge aici nu are cum să meargă nici la toaletă, decât în natură. De asemenea, pontonul și turnul de observare sunt dificil de recunoscut. Cel mai probabil de mai bine de două decenii, nimic nu s-a mai făcut aici.
Lemnul din care sunt făcute este deja putred, deci locul poate fi și periculos, notează cei de la ziardecluj.ro. Există și un semn pe un platou amplasat la intrare totuși, care îi informează pe cei care ajung aici cu privire la pericolul la care se expun.
„Starea pontonului si a turnurilor de observare este intr-o stare avansata de degradare (putrezirea materialelor lemnoase). Prezinta pericol de accidentare!”, scrie pe un panou amplasat la intrarea in stufaris.