Cei care sunt dornici de o plimbare prin pădure, dar nu au timp pentru a sta ore în șir în traficul de pe Valea Prahovei trebuie să ajungă măcar o dată la Cascada Posada. Se află în Comarnic și este de o frumusețe aparte.
Cine nu profită de mini-vacanța de Sfânta Maria pentru a merge pe litoral, poate să se bucure de cel puțin o zi la munte. Și dacă din diferite motive stațiunile montane de la noi nu sunt o opțiune sau dacă vreți să scutiți puțin din timpul petrecut în trafic pe Valea Prahovei, există o alternativă.
La 50 de kilometri de Ploiești, în Comarnic, se află un mic colț de rai. Aflată la o distanță de 3 kilometri de DN1, Cascada Posada oferă imagini care îți taie răsuflarea. Este de o frumusețe aparte, singurul dezavantaj fiind că traseul până aici nu este marcat.
Locația exactă este în Valea Conciului, la ieșirea din Comarnic spre Sinaia, și până în urmă cu aproximativ un deceniu abia dacă se știa de acest loc. Drumul până la cascadă poate fi parcurs pe jos, însă nu este recomandat pentru oamenii care nu au antrenament și nu sunt obișnuiți cu urcările pe munte.
Traseul își are punctul de început pe DN1, pe strada Podul lui Neag. De aici, la pas, se merge înspre calea ferată, care se traversează. Apoi se continuă pe un drum de exploatare, urmând cursul apei.
Și dacă autoritățile nu s-au gândit încă să transforme Cascada Posada în destinație turistică, inginerul silvic Ion Megelea s-a decis că trebuie promovată cel puțin în mediul online. Astfel că a luat atitudine, pentru ca informația să ajungă la cât mai mulți români.
A realizat o serie de imagini spectaculoase, care au fost publicate pe pagina de Facebook Cascada Posada RomSilva Ocolul Silvic Sinaia, oferind altfel o idee pentru o drumeție de o zi și șansa ca frumusețile României să fie descoperite.
„În aceste zile caniculare ne dorim să vă transmitem imagini răcoritoare ale Cascadei Posada aflată în raza administrativă a Ocolului Silvic Sinaia, în speranța că vă va determina să abandonaţi oraşele supraîncinse şi să vă bucuraţi de o ieşire în natură.
Nu este un traseu marcat până la cascadă. Se poate ajunge pe jos. De la Posada, zona Cernica, urcând pe firul Văii Prahovei, pe partea dreapta a sensului de urcare. Locația se găsește în Google Maps”, este recomandarea făcută în mediul online.