Lovitură totală pentru fanii filmelor. Rivalii celor de la Netflix scumpesc cu 50% abonamentele. Cel mai nou serviciu de streaming care a intrat pe piață românească nu are vești tocmai bune pentru internauți.
Șoc uriaș pentru oamenii care adoră filmele și serialele. Competitorii celor de la Netflix majorează abonamentele cu 50%. Când va intra în vigoare noul preț, dar și care sunt schimbările pe care le iau în calcul.
Reprezentanții de la SkyShowtime i-au informat deja pe clienți că tarifele se vor modifica radical începând cu data de 22 aprilie 2024. Din păcate, vestea nu este una deloc bună pentru că abonamentele se vor scumpi radical.
Cei care au în momentul de față contract cu platforma de streaming au fost informați că abonamentul de bază, care nu conține reclame, se va numi Standard Plus și va avea un preț de 5,99 euro pe lună. În prezent, costul este 3,99 euro pe lună.
De asemenea, SkyShowtime mai transmite că toți clienții care în momentul lansării platformei în România și-au făcut abonament cu 1,99 euro pe lună datorită unui discount pe viață vor fi nevoiți să achite 2,99 euro pe lună.
Abonamentul anual, care în prezent costă 30,99 euro (echivalentul a 2,59 euro/lună), va avea un nou preț peste numai câteva luni. Mai exact, abonații vor scoate din buzunar 46,99 euro (echivalentul a 3,91 euro/lună).
În plus, reprezentanții cunoscutei platforme de streaming au mai dezvăluit că se va lansa și un abonament mai accesibil la bani, însă acesta va include difuzarea unor reclame în timpul filmelor vizionate.
SkyShowtime a trimis tuturor abonaților din România un mail prin care i-a informat despre aceste schimbări radicale la prețul abonamentelor. Foarte mulți clienți sunt deranjați de această majorare de 50%.
„Scopul nostru a fost întotdeauna să oferim o experiență premium la un preț avantajos. În acest context, oferim din ce în ce mai mult conținut de calitate superioară prin platforma noastră, inclusiv mai multe filme de mare succes, direct din cinematografe, dar și mai multe seriale noi și exclusive.
De asemenea, oferim o listă din ce în ce mai mare de titluri SkyShowtime Originals, inclusiv locale”, au explicat reprezentanții platformei de streaming, SkyShowtime, în urmă cu puțin timp, scrie wall-street.ro.