FCSB domină autoritar campionatul și mulți o văd deja campioana României după o pauză de 9 ani. Analiștii FANATIK SUPERLIGA au tras concluziile în privința șanselor la trofeul mult râvnit.
Deși crede că lupta la titlu nu e tranșată, Bănel Nicoliță se teme de Rapid și CFR Cluj: „Mie mi-e frică de ambele echipe pentru că sunt foarte puternice și au investit mulți bani în transferuri și clar că își doresc foarte mult să câștige campionatul.
Se poate întâmpla orice. Cum a pățit și Farul. Jocul mă face să cred că nu e nicio problemă. Echipa chiar joacă. Și-au făcut un grup și o familie și e foarte greu să îi bată acum o echipă. Trebuie să faci foarte multe greșeli ca să pierzi titlul. Eu nu vreau să mai am emoții”.
Analistul Alin Buzărin e sceptic că o mai poate prinde pe FCSB: „Un meci poate să îi bată, dar ca să pierzi titlul din poziția asta înseamnă să intri într-un tunel din-ăla și să nu-ți mai iasă nimic, să nu mai bați pe nimeni. Contracandidatele mai joacă între ele și ei FCSB are alt adversar.
Avansul e printre cele mai mari din Europa, deși pe-acolo nu sunt play-off-uri. În top 5 campionate nu există un asemenea avans. Merg cap la cap câte două sau mai multe echipe. Nici PSG nu are mai mult de 4-5 puncte”.
Bănel Nicoliță știe care sunt motivele pentru care FCSB va fi noua campioană a României: „Au mijloc foarte bun. La momentul ăsta mi se pare cel mai bun mijloc și apărare”.
Rivalii FCSB-ului se bucură că echipa lui Gigi Becali și-a pierdut golgheterul din sezonul trecut cu 20 de goluri marcate: „Eu mă bucur că a plecat. Era un jucător bun pentru campionatul nostru și un adversar redutabil zic din punctul meu de vedere.
Un atacant care mie mi-a plăcut ce a făcut în România până acum. Dar pentru el e un pas înainte, mai ales din punct de vedere financiar, că are și el o vârstă. E un pas extrem de important pentru Compagno”, a spus directorul sportiv al lui CFR Cluj la FANATIK SUPERLIGA.
Gigi Becali își irită rivalii și a anunțat din nou 11-le FCSB de la meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe: „Când o să băgăm un U21 în locul lui Pantea și să-l băgăm pe ‘Rachetă’ vreo 20 de minute. Tavi Popescu a avut ceva infiltrații pe la gleznă. Acuma i-a făcut injecție și vreo două săptămâni n-o să fie.
Șut e suspendat. O să intre Olaru și Baba Alhassan cu Lixandru. Gata, le-am spus echipa. Să mă cheme la comisii. În față eu am zis să își aleagă ei. Charalambous a zis că din punctul lui de vedere la ora asta cel mai bun jucător la antrenamente este Miculescu. Am zis: ‘Bă, bagă-l pe Miculescu și joacă cu el’”.