Premier League

Tottenham a umilit Manchester United pe Old Trafford! Mourinho, dat afară de la “diavoli”?

27.08.2018 | 20:32
Tottenham a umilit Manchester United pe Old Trafford Mourinho dat afara de la diavoli

UPDATE, ora 23:47. Tottenham umilește Manchester United pe Old Trafford. Echipa lui Pochettino a administrat un sec 3-0 și grăbește demiterea lui Jose Mourinho de la cârma “diavolilor”. Harry Kane a marcat primul gol al meciului în minutul 50, iar scorul a fost majorat de Lucas, două minute mai târziu. Tabela a fost închisă de același Lucas, care a marcat după o pasă a lui Harry Kane.

VEZI VIDEO

UPDATE, ora 22:20. Romelu Lukaku a oferit faza zilei în Premier League în prima parte a meciului dintre Manchester United şi Tottenham, după ce belgianul din atacul celor de la United a interceptat o minge trimisă greşit înapoi de Rose şi a trimis pe lângă poartă după ce rămăsese singur cu Lloris.

 

UPDATE 21.05 / Antrenorii celor două echipe au anunțat formulele de start.

Manchester United: De Gea – Valencia, Jones, Smalling, Shaw – Matic, Ander Herrera, Fred, Pogba – Lingard, Lukaku.

Tottenham: Lloris – Trippier, Alderweireld, Vertonghen, Rose – Dier, Dembele, Eriksen, Lucas, Dele – Kane.

Derby-ul etapei a 3-a din Premier League, Manchester United – Tottenham, se joacă luni seara, pe Old Trafford. Meciul se vede live stream pe Eurosport 1. Transmisiunea online va începe la ora 22.00. Manchester vine după o înfrângere rușinoasă în fața celor de la Brighton, scor 2-3, în timp ce Tottenham a trecut de Fulham cu 3-1. Manchester United – Tottenham este arbitrat la centru de Craig Pawson. Vezi toate detaliile partidei accesând aplicaţia de mai jos: echipele de start, comentariul LIVE TEXT minut cu minut, marcatorii etc.


Jose Mourinho ar putea profita de o eventuală victorie în fața lui Mauricio Pochettino, după ce în ultima perioadă au apărut zvonuri potrivit cărora portughezul s-ar putea despărți de gruparea de pe Old Trafford. În ultima confruntare directă, United s-a impus în fața londonezilor cu scorul de 1-0 pe teren propriu. După două etape disputate din Premier League, “Diavolii” au 3 puncte, în timp ce Tottenham a adunat 6. Ambele echipe vor fi angrenate în acest sezon și în lupta pentru Champions League.

Manchester United – Tottenham Live Video pe Eurosport 1

Partida Manchester United – Tottenham este transmisă live pe Eurosport 1, cu începere de la ora 22.00. Manchester are 21 de victorii din 26 de meciuri jucate pe teren propriu împotriva celor de la Tottenham. A câștigat ultimele 4 partide împotriva oaspeților din acest derby fără să primească gol. De cealaltă parte, Tottenham este echipa care a pierdut cele mai multe meciuri pe Old Trafford, adică 21, mai mult decât numărul de înfrângeri al oricărei alte echipe pe vreun teren din deplasare.

Echipe probabile Manchester United – Tottenham. Ce probleme au Mourinho și Pochettino

Marele absent al serii în partida Manchester United – Tottenham ar putea fi portarul Hugo Lloris, care și-a petrecut o noapte în arestul poliției după ce a fost prins în timp ce conducea în stare de ebrietate. Francezul a fost amendat de club cu o sumă uriașă pentru că a doua zi după escapadă nu s-a prezentat la antrenamentul echipei. Victor Wanyama a reluat antrenamentele, dar nu va juca pe Old Trafford, un alt absent fiind Juan Foyth. Nici Heung-Min Son nu va fi în teren, el participând cu reprezentativa Coreei de Sud la Jocurile Asiatice. Nemanja Matic, Antonio Valencia și Alexis Sanchez s-au antrenat alături de coechipieri și ar putea juca, însă Jose Mourinho a declarat că încă mai are de luat decizii înainte de meci.

Echipa probabilă Manchester United: De Gea – Young, Bailly, Lindelof, Shaw – Fellaini, Fred, Pogba – Rashford, Sanchez, Lukaku. Rezerve disponibile: Romero, Grant, Jones, Smalling, Rojo, Darmian, Pereria, Herrera, McTominay, Mata, Martial, Matic, Valencia.

Echipa probabilă Tottenham: Worm – Alderweireld, Sanchez, Vertonghen, Trippier, Davies – Eriksen, Dier, Moura, Alli – Kane. Rezerve disponibile: Lloris, Gazzaniga, Rose, Sissoko, Dembélé, Nkoudou, Aurier, Walker-Peters, Lamela, Onomah, Winks, Llorente, Amos.

Manchester United – Tottenham etapa a 3-a Premier League – cote și ponturi la pariuri

Manchester United este favorită la casele de pariuri în duelul cu Tottenham. “Diavolii” au primit cotă 2,61 pentru o victorie pe Old Trafford, în timp ce Tottenham are 3,05. Egalul a primit din partea bookmakerilor cota 3,42. Harry Kane este favorit să marcheze în derby-ul etapei a 3-a din Premier League. A primit cotă 2,02, în timp ce Romelu Lukaku are 2,20. Fernando Llorente și Alexis Sanchez au primit aceeași cotă, 2,75. În ceea ce privește scorul corect al partidei, 6,25 este cota cea mai mică, pentru 1-1. Cota este de 8,00 pentru o victorie cu 1-0 a gazdelor, în timp ce oaspeții au 8,50 că vor câștiga cu același scor.