News

Marcel Ciolacu, atac împotriva lui Nicușor Dan. „Nu am văzut decât ură, lupte cu duşmani imaginari”

Marcel Ciolacu, atac concertat cu Gabriela Firea împotriva lui Nicușor Dan. „Jumătate din bucureșteni vorbesc de apă caldă”
24.04.2024 | 14:22
Marcel Ciolacu atac impotriva lui Nicusor Dan Nu am vazut decat ura lupte cu dusmani imaginari
După Gabriela Firea, Marcel Ciolacu a continuat atacurile împotriva primarului general / Foto: captură, Facebook
ADVERTISEMENT

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a participat, miercuri, la lansarea candidaturii lui Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 care se prezintă pentru un nou mandat. Ciolacu a folosit prilejul pentru a-l critica pe Nicușor Dan, după un atac al Gabrielei Firea, în aceeași zi, prezentă și ea la eveniment.

Daniel Băluță, „cel mai cool primar”

În fața simpatizanților adunați la Patinoarul Berceni Arena, Marcel Ciolacu a declarat că „nu întâmplător Daniel Băluță este cel mai cool primar”, care „merge cu pași repezi către al treilea mandat”.

ADVERTISEMENT

„Cum putea Daniel Băluță astăzi să ne reamintească de Nicușor Dan decât să ne aducă într-un loc fără căldură”, a continuat Ciolacu, făcând aluzie la gheața patinoarului.

După ce a evidentiat realizările lui Daniel Băluță în cele două mandate, liderul PSD a subliniat că „administrația politică nu are culoare politică” și că primarii performanți sunt cei care fac diferența.

ADVERTISEMENT

„Administraţia nu are culoare politică, poate numai în campania electorală şi în ziua votului. De a doua zi, administraţia nu mai are culoare politică. Nu am văzut la Primăria Generală, împreună cu toţi primarii de sector, invitaţi ministrul Fondurilor Europene, cum să facă ghidurile pentru ca banii să fie absorbiţi cât mai bine, ministrul Dezvoltării, unde sunt cele mai multe fonduri, nu am văzut la Primăria Generală ministrul Finanţelor, premierul, vicepremierul Neacşu.

„Nu am văzut decât ură, lupte cu duşmani imaginari”

Nu am văzut nici o viziune de fapt, nici o construcţie, nu am văzut decât ură, lupte cu duşmani imaginari, la fel ca şi în Sectorul 1 unde sper ca după ce este ales George Tuţă să nu mai vorbim de şobolani şi căldură”, a declarat Ciolacu.

ADVERTISEMENT

Să dăm un exemplu la Bucureşti că putem construi şi atunci oamenii vor veni şi ne vor vota fără sloganuri electorale, fără multe materiale, fără panouri publicitare”, a adăugat el.

„Motorul de dezvoltare al Bucurestiului sunt Sectoarele 3, 4 si 6”

Liderul PSD a mai spus că alianța la guvernare nu a fost creată „împotriva cuiva” ci pentru a construi pentru bucureșteni. Însă, a spus Ciolacu, Sectorul 1, alături de primarul general „trebuia să fie motorul de dezvoltare al Bucureștiului, dar motorul de dezvoltare al Bucurestiului sunt Sectoarele 3, 4 si 6. Ăsta este adevărul, doar aici găsesti performantă doar aici găsesti viziune”, a spus Ciolacu.

ADVERTISEMENT

Liderul PSD a admis că politicienii, printre care și el face parte, i-au dezbinat și „învrăjbit” pe români. „Oamenii politici, printre care mă număr şi eu şi mulţi dintre colegii mei de aici, am învrăjbit prea mult românii între ei”, a spus Ciolacu.

„Toate aceste lucruri s-au întâmplat în ultimii patru ani, pentru că abordarea politică a fost mult prea pregnantă asupra administraţiei, pentru că jocul politic a influenţat prea mult performanţa administrativă, pentru că oamenii politici, printre care mă număr şi eu şi mulţi dintre colegii mei de aici, am învrăjbit prea mult românii între ei, pentru că nu am făcut nicio diferenţă între jocul politic şi nevoile oamenilor. Nu am pus priorităţile înainte de ură. Pentru că de 30 de ani am îndemnat românii să voteze contra cuiva, nu pentru ceva, nu pentru o viziune”, a spus liderul PSD.

Nicușor Dan și apa caldă a bucureștenilor

Ciolacu a mai spus că, atunci când bucureștenii sunt întrebați despre „o realizare” a primarului Nicușor Dan, 50% dintre bucureșteni spun „nici una” iar 50% „vorbesc de apă caldă, de parcuri, și de cele mari locuri de joacă realizate de Nicușor Dan pentru trei milioane de locuitori.De fapt, vorbim de o involuție, de fapt vorbim de o lipsă de coerență, vorbim de lipsă de echipă”, a explicat Ciolacu.

 

 

ADVERTISEMENT