Invitat luni seară la o televiziune de știri, premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări că 99% dintre solicitările fermierilor au fost rezolvate. Acesta a subliniat că, în privinţa transportatorilor, sunt negocieri în continuare privind RCA şi acciza la motorină.
Referindu-se strict la tarifele plătite de companiile de transport pentru polițele de răspundere civilă obligatorie (RCA), Marcel Ciolacu a admis că acestea sunt foarte mari.
Primul-ministru a dezvăluit că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trebuie să vină cu alte instrumente, pentru ca tarifele la polițele RCA să nu se dubleze.
”La transportatori avem în continuare această negociere în ceea ce priveşte RCA-ul, unde în seara asta, din câte ştiu eu, preşedintele ASF a avut discuţii cu anumiţi transportatori şi au găsit anumite amendamente legislative pe care şi le asumă preşedintele ASF-ului.
Rămâne ca şi eu să stau de vorbă cu asiguratorii, să vedem limitele în care ne putem încadra şi pe care şi dânşii le pot accepta, un lucru corect. Mi se pare mult cât este RCA-ul acum, chiar dacă avem o incidenţă de aproape 20%, de departe cea mai mare din Europa la traficul de camioane. Dar împreună încercăm să găsim soluția cea mai bună”, a afirmat șeful Guvernului, luni seară, la Antena 3.
Pe de altă parte, Ciolacu spune că România nu îşi mai permite încă un faliment al unei firme de asigurări. Premierul subliniază că a ”trimite în faliment” pe asigurători nu ar rezolva nimic. În același timp, nici ”nu poți să dublezi RCA-ul de la 9.000 la 18.000”, afirmă șeful Executivului.
”Eu nu pot să îi trimit pe asiguratori în faliment. Dar să existe un echilibru. Nu poți să dublezi RCA-ul de la 9.000 la 18.000. E prea mult!”, a declarat premierul, referitor la noile tarife ale polițelor auto.
În apariția televizată de luni seara, Marcel Ciolacu a mai declarat că nu vrea să procedeze ca fostul dictator comunist Nicolae Ceaușescu și să dea ordonanțe de urgență.
”Trebuie să găsim alte instrumente mult mai moderne, nu trebuie să fim atât de rigizi. Eu nu-s Ceaușescu, să dau mâine ordonanțe, decrete și decizii. Nu conduc eu ASF-ul. E adevărat, am avut o discuție să nu mai avem falimente în zona de asigurări și o abordare mult mai deschisă și mai pragmatică”, mai explică premierul.