Fotbal intern

Meciul România – Franța de la Euro 2019, audiențe record! Cifre peste naționala de seniori

25.06.2019 | 17:58
Meciul Romania  Franta de la Euro 2019 audiente record Cifre peste nationala de seniori

Meciul de tineret România – Franța, ultimul din faza grupelor de la Euro 2019, a stabilit audiențe record pentru postul public de televiziune. Întâlnirea de la Cesena care a adus calificarea ”tricolorilor” în premieră la Campionatul European a fost cea mai urmărită partidă a unei reprezentative a României din acest an, mult peste telespectatorii care s-au uitat la reprezentativa de seniori.

Meciul România – Franța de la Euro 2019, audiențe record

TVR a dat lovitura cu transmiterea meciurilor de la Euro 2019, iar întâlnirea România – Franța a înregistrat audiențe record. Astfel, partida care a adus calificarea în semifinalele Campionatului European de tineret, a adus în fața micilor ecrane aproximativ 2,6 milioane de telespectatori la nivel național, iar în minutul de aur de la 22:48, peste trei milioane de români se uitau la ”tricolori”.

Conform site-ului paginademedia.ro, partida de luni seară a fost peste meciul de seniori Suedia – România, din preliminariile Campionatului European din 2020, dat de Pro TV în martie, care a avut o audiență de 2,4 milioane de telespectatori. TVR a dat lovitura și pe segmentul de public tânăr, aproximativ jumătate dintre cei care era în fața micilor ecrane în acea perioadă s-au uitat la România – Franța.

Ionuț Nedelcearu sărbătorește calificarea naționalei de tineret a României în semifinale la Euro 2019 (sursă foto: Facebook echipa națională a României)

România – Franța a fost urmărită de 1,5 milioane de telespectatori de la orașe

Cifrele postului public au fost de peste trei ori mai mari decât cele ale următorului post TV în perioada meciului, Pro TV (730.000 media). Au urmat, în clasament, Kanal D (660.000) și Antena 1 (450.000). De asemenea, aproximativ un milion și jumătate de telespectatori de la orașe a urmărit partida selecționatei U21, care a consemnat calificarea ”tricolorilor” în semifinalele Euro 2019.

România a remizat cu Franța, scor 0-0, a terminat pe primul loc în Grupa C și va juca în semifinale cu reprezentativa Germaniei, campioana en-titre. Meciul va avea loc joi, 27 iunie, de la ora 19:00, la Bologna, și va fi transmis în format LIVE VIDEO și LIVE TEXT pe FANATIK. Pentru această întâlnire, ”tricolorii” s-au mutat într-un resort de lux din Bologna unde o cameră pentru două persosane costă 100 de euro.

1.75 este cota Betano pentru ca ambele echipe să înscrie în Germania – România