Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Mesaj dur pentru ultrași. “Înjurați FRF, dar nu mai puneți în pericol naționala!”

Andrei Vochin a transmis un mesaj dur pentru ultrași. Analistul nu a fost de acord cu modul în care o parte din galerie s-a manifestat la meciul cu Kosovo.
15.09.2023 | 13:20
Mesaj dur pentru ultrasi Injurati FRF dar nu mai puneti in pericol nationala
Andrei Vochin a transmis un mesaj dur pentru ultrași. Analistul nu a fost de acord cu modul în care o parte din galerie s-a manifestat la meciul cu Kosovo.
ADVERTISEMENT

România a învins Kosovo, scor 2-0, pe Arena Națională. Cu toate acestea, meciul a fost aproape de suspendare. Acest lucru, după un manifest neadecvat făcut de o parte din galeria care a venit să susțină echipa națională. După această întâmplare, Andrei Vochin a transmis un mesaj dur pentru ultrași.

Andrei Vochin, mesaj dur pentru ultrași

La FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI, Andrei Vochin a transmis un mesaj dur pentru ultrași, după un manifest nepotrivit. Acel banner putea să aducă înfrângerea naționalei la masa verde. Din fericire, România a învins Kosovo, însă după banner-ul galeriei, UEFA a luat câteva decizii împotriva echipei naționale.

ADVERTISEMENT

“Nu m-aș fi gândit niciodată că în România cu niște oameni care spun că sunt români, să ajungi în situația în care să te temi pentru rezultatul echipei naționale. Indicii am avut de-a cursul timpului. Numai din declarațiile unui șef de galerie îți poți da seama când zice ‘Venim să susținem echipa națională, dar…’.

Nu există acel dar, nu ar trebui să fie acest lucru când vii să susții România. Ori vii, ori nu vii. Restul problemelor, și am mai spus, Federația poate să fie înjurată cât doresc ei pe stadion. Însă, nu puneți în pericol echipa națională sau rezultatul ei. Nu puneți în pericol munca unor oameni și speranțele românilor iubitori de fotbal.”, a declarat Andrei Vochin.

ADVERTISEMENT

Și echipa de tineret suportă consecințele ultrașilor

Andrei Vochin a explicat că din cauza unei galerii cu intenții similare, echipa națională de tineret va avea de suferit la meciul de pe Stadionul Giulești. Pe Arena Rapidului, “tricolorii” mici vor avea parte doar de jumătate de stadion plin, în urma reglementărilor primite după acțiunile galeriilor.

“Mă uitam că jandarmeria a înconjurat tot sectorul respectiv, pentru a identifica și a lua datele personale tuturor celor care au fost acolo. Cred că au legitimat aproximativ 460 de persoane la finalul meciului. Cel mai bun mesaj al dreptății a fost atunci când restul de aproape 30.000 de oameni i-au huiduit.

ADVERTISEMENT

Sunt oameni care vor să vină la meciurile naționalei, însă nu au putut pentru că uneori stadionul ne-a fost suspendat, din cauza acestor grupuri de oameni, care fac astfel de manifestări. La tineret se întâmplă același lucru, vor avea doar jumătate de stadion plin, din cauza acestor galerii.”, a mai spus analistul de la FANATIK SUPERLIGA.

Cazul România – Kosovo se judecă la UEFA

“Avem 6 capete de acuzare după ce s-a întâmplat acolo. S-a deschis o procedură disciplinară. Mesaje provocatoare, sunt multe dintre ele. Adi Stângaciu intră la luptă acum, meciul s-a continuat dar continuă. Poți să iei două etape de suspendare cu o parte din stadion fără spectatori așa cum am avut la meciul cu Israel.

ADVERTISEMENT

Din aceeași cauză am avut cu Israel două sectoare neocupate, pentru că la meciul cu Israel se putea face sold-out, dacă nu era decizia cu 2000 de locuri libere lăsate ca sancțiuni. Deci pot fi un meci, două meciuri parțial sau închis total stadionul, iar echipa națională nu a terminat această campanie, nici pe departe”, a mai spus Andrei Vochin.

FANATIK SUPERLIGA CU HORIA IVANOVICI este în direct în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la ora 10:30, pe site-ul nostru. Emisiunea va fi în premieră de la ora 17:30 și pe canalul de YouTube, dar și pe pagina de Facebook.

Andrei Vochin, despre mesajul galeriei de la România - Kosovo

ADVERTISEMENT