Sport

Mihai Stoica ia din nou la țintă un arbitru din SuperLiga: “Nimeni nu ia nicio măsură”

Mihai Stoica nu se abține și a face un nou atac la adresa arbitrului Florin Andrei, după meciul Oțelul - Dinamo, scor 1-0.
01.10.2023 | 14:02
Mihai Stoica ia din nou la tinta un arbitru din SuperLiga Nimeni nu ia nicio masura
Mihai Stoica nu se abține și a face un nou atac la adresa arbitrului Florin Andrei, după meciul Oțelul - Dinamo. Sursa Foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Oțelul Galați – Dinamo București s-a terminat cu scor 1-0. În minutul 15 al duelului, a existat un moment controversat și anume un henț în favoarea gazdelor pe care centralul, George Găman și principalul din camera VAR, Florin Andrei, nu l-au văzut. După acest moment, cumulat și cu alte situații, Mihai Stoica nu se abține și face un nou atac la adresa arbitrului, prezent și la meciul Hermannstadt – FCSB, scor 2-2.

Mihai Stoica nu se abține și face un nou atac către Florin Andrei

După declarațiile dure făcute de Mihai Stoica la adresa lui Florin Andrei, managerul lui FCSB mai face un atac asupra deciziilor pe care le ia arbitrul. Oficialul “roș-albaștrilor” l-a criticat pe Florin Andrei pentru decizia din meciul Oțelul – Dinamo. În partida din Galați, arbitrul se afla în camera VAR și nu a dat henț în favoarea gazdelor, după ce mingea ricoșată din Fatai l-a atins în braț pe Luis Araujo, în interiorul careului.

ADVERTISEMENT

“La Farul – Sepsi a fost un henț. Și a intervenit VAR, așa cum trebuia. Care VAR nu a intervenit în alte faze din etapa asta. Pe mine, pur și simplu… Eu nu înțeleg de ce VAR nu intervine la Galați.

Domnul Florin Andrei, de care vorbesc de ceva timp și nimeni nu ia nicio măsură. Domnul Florin Andrei e în continuare promovat, oficiază, iar el la faza aia nu-l cheamă pe Găman să-i arate că e henț. Poate el zice că nu e henț.

ADVERTISEMENT

Trebuie să-l întrebăm pe Florin Andrei când e henț sau nu. El vede henț la Compagno și nu vede henț la Galați. E blocaj la fileu, ca la volei. Oprește mingea…”, a spus Mihai Stoica, pentru OrangeSport.

MM Stoica, nemulțumit după deciziile arbitrului

Managerul “roș-albaștrilor” a mai avut câteva cuvinte dure la adresa arbitrului VAR și după partida Hermannstadt – FCSB, scor 2-2. Atunci, Florin Andrei a anulat golul lui Andrea Compagno, care marcase în minutul 8, pe motiv de henț. Mihai Stoica nu a fost deloc mulțumit după decizia arbitrului și a răbufnit.

ADVERTISEMENT

“Nu mi-a plăcut de Florin Andrei, care a zis că e henț, după o reluare pe care am văzut-o cu toții și după care nu ne putem edifica dacă mingea îi vine în piept sau în braț lui Compagno. Face o demonstrație… Nu știu, e clarvăzător? Ce-o fi făcând… Nu am idee cum vede el ceva ce nu vede nimeni. 

El zice că e henț și anulează golul. Eu cred că Florin Andrei nu trebuia să intervină. Nu e o filmare care să ne edifice. Noi nu știm. Nu se vede. Cum facem? Cum facem ca ăsta să nu mai arbitreze? Ăsta rămâne și arbitrează în continuare. Am o mare problemă cu Florin Andrei”, a mai spus Mihai Stoica.

ADVERTISEMENT

Compagno susține că a fost un henț neclar

“Așa mi-a zis arbitrul (n.r. – că a fost henț), dar nu e așa clar. Nu știu, dar a trecut. Nu mi-a fost clar, cel mai urât lucru pentru un atacant e să te bucuri alături de suporteri apoi să-ți anuleze golul.

Am crezut că e gol fără probleme și m-am bucurat, a fost important pentru mine. M-am dus imediat la suporteri, dar asta e, mergem înainte”, a spus Andrea Compagno după meci.

  • Cotă BETANO pentru FCSB: 2,05 este cota pentru „GG” la meciul FCSB – U Cluj
ADVERTISEMENT