Fotbal intern

Mihai Teja îl sfidează pe Gigi Becali! Ce se întâmplă cu jucătorii criticați de finanțatorul FCSB

17.03.2019 | 13:44
Mihai Teja il sfideaza pe Gigi Becali Ce se intampla cu jucatorii criticati de finantatorul FCSB

Antrenorul echipei FCSB, Mihai Teja, îl sfidează pe Gigi Becali și a declarat că se va baza în continuare pe doi dintre jucătorii care au fost criticați foarte dur de finanțator după înfrângerea din meciul cu FC Viitorul. Tehnicianul a anunțat că mijlocașul Adrian Stoian se află în lot pentru întâlnirea cu Astra Giurgiu, din etapa a doua a play-off-ului Ligii 1 Betano, care se va disputa duminică seară.

Mihai Teja îl sfidează pe Gigi Becali: ”Avem nevoie de Stoian”

”Se antrenează foarte bine, e în lot şi ne bazăm pe el pentru meciurile următoare. Ne va ajuta, iar noi avem nevoie de el. E un caracter foarte bun, un jucător valoros, cu o experienţă internaţională foarte mare. Sper, spre binele lui şi al nostru, al echipei, să ajute echipa şi să devină unul dintre jucătorii de bază. Nimeni nu are nimic cu nimeni, dar antrenorul trebuie să-l ţină pe teren pe cel care joacă bine”, a spus Mihai Teja, care astfel sfideazăordinele date de Gigi Becali.

”Eu am vorbit tot timpul cu Nedelcu şi i-am explicat că sunt momente grele, în care nu îţi iese jocul. Însă trebuie să dovedeşti ce poţi, atunci când primeşti a doua sau a treia şansă. Lucrul ăsta nu trebuie să te doboare, ci să te facă să devii mai puternic şi să faci lucrurile să meargă”, a mai spus antrenorul vicecampioanei Ligii 1 Betano în conferința de presă dinaintea meciului Astra – FCSB.

Gigi Becali și Mihai Teja se îmbrățișează la conferința de presă în care a fost prezentat noul antrenor de la FCSB
Gigi Becali și Mihai Teja se îmbrățișează la conferința de presă în care a fost prezentat noul antrenor de la FCSB

Gigi Becali, critici dure pentru jucătorii FCSB-ului

La finalul întâlnirii FCSB – FC Viitorul 1-2, FANATIK.RO a anunțat lista neagră a lui Gigi Becali, oferind numele lui Florentin Matei, Adrian Stoian, Dragoș Nedelcu și Raul Rusescu. Finanțatorul ”roș-albaștrilor” ar fi dispus să scape de Nedelcu încă de acum spunând că acesta ar putea ajunge în Major League Soccer, deoarece în Statele Unite ale Americii nu s-a închis perioada de transferuri.

Meciul Astra Giurgiu – FCSB, din etapa a doua a play-off-ului Ligii 1 Betano, va avea loc duminică, de la ora 20:30, și va fi transmis în format LIVE VIDEO și LIVE TEXT pe FANATIK. Antrenorul Mihai Teja a dezvăluit că atmosfera în lot este una bună și a spus că nu se teme de arbitrajul lui Horațiu Feșnic, cel care a jucat fotbal ca junior la rivala CFR Cluj.