News

Milionari la stat. Carmen Radu, șefă la Hidroelectrica, și-a vândut vila din Sinaia cu 1.5 milioane euro. Soțul, anchetat pentru corupție, a avut ”alte venituri” de 1,8 milioane lei

Carmen Radu, fostă directoare EximBank, una dintre cele mai bogate bugetare din România, a obținut 1,5 milioane de euro pentru o vilă situată în Sinaia.
07.03.2022 | 11:39
Milionari la stat Carmen Radu sefa la Hidroelectrica sia vandut vila din Sinaia cu 15 milioane euro Sotul anchetat pentru coruptie a avut alte venituri de 18 milioane lei
Carmen Radu, membru în consiliul de administrație Hidroelectrica, este milionară în euro / Colaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Într-un clasament al milionarilor angajați la stat, Carmen Radu ar fi pe unul din primele locuri. Cu un nume relativ necunoscut publicului larg, fosta șefă a EximBank a reușit să-și construiască, în timp, o avere uriașă, activând în principal în conducerea unor instituții la care statul român este acționar principal.

Absolventă a Academiei de Studii Economice, cu un doctorat în economie obținut în anul 2010, Carmen Radu este, în prezent, membru în consiliile de administrație a Fondului Român de Cotragarantare și a Hidroelectrica.

ADVERTISEMENT

Soții Radu, tranzacții imobiliare de 2 milioane de euro

În ultima declarație de avere, a trecut un venit total din indemnizații de aproape 200.000 de lei, la care se adaugă chiria pentru un spațiu comercial, în valoare de 230.000 de lei.

Carmen este căsătorită cu Liviu Radu, fost director general al Companiei Naționale Aeroporturi București. Conform declarației de avere, Liviu Radu a obținut în 2020 un salariu de 16.000 de lei și ”alte venituri” de 1,8 milioane lei! Carmen Radu nu a precizat sursa veniturilor soțului ei.

ADVERTISEMENT

O altă informație spectaculoasă este că, în același an, Carmen și Liviu Radu au obținut aproape 2 milioane de euro din două tranzacții imobiliare: 1,5 milioane euro pentru o vilă de 400 mp la Sinaia și 495.000 de euro pentru un teren de 1.728 mp în București.

Cei doi dețin, în continuare, o vilă de 434 mp în București și două spații comerciale de 115 mp, respectiv 100 mp. De asemenea, Carmen Radu a mai primit, în 1995, o moștenire generoasă: un teren de 1,6 hectare în județul Dolj.

ADVERTISEMENT

Carmen Radu, cumul de funcții în instituțiile de stat

Soții Radu au conturi mai multe conturi bancare ce totalizează 1,86 milioane euro și 385.000 de lei, bijuterii de 30.000 de euro dar și un credit din care mai au de plătit 804.000 euro, până în 2030.

Carmen Radu a fost director economic la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în perioada 2013 – 2015, președinte la EximBank (2005-2009), director general adjunct la Ministerul Finanțelor (1996-2004), director economic la Horticola SA (1992-1995) și economist la IUT SA (1986-1992).

ADVERTISEMENT

De asemenea, în CV-ul ei se mai găsesc alte poziții de conducere în consilii de adminsitrație ale unor instituții precum: Societatea Națională Hidroelectrica, Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA), Camera Consultanților Fiscali Români, Hidroelectrica SA și Fondul Român de Contragarantare.

În ianuarie 2022, Carmen Radu a fost propusă în funcția de director general a Consiliului de Administrație a Companiei de Investiții în Sănătate și Domenii de Interes Public-Privat Sector 1 SA, societate subordonată Consiliului Local Sector 1, conform g4media.ro.

Soțul bugetarei, trimis în judecată pentru conflict de interese

Liviu Radu, soțul femeii, a fost trimis în judecată, în 2019, alături de Sorinel Ciobanu, un alt director al CNAB SA pentru abuz în serviciu, respectiv conflict de interese. De asemenea, Cristina Elena Neamțu, fost referent de specialitate la Compania Națională Aeroporturi București a fost acuzată de complicitate la abuz în serviciu și fals intelectual în formă continuată.

Procurorii DNA susțin că Liviu Radu și-ar fi semnat propria decizie de numire în consiliul de supraveghere al unei asocieri în participațiune cu societăți comerciale care desfășoară activități de comerț în interiorul Aeroportului ”Henri Coandă”, demers care s-a soldat cu obținerea de către sine a unui folos patrimonial în cuantum total de 71.374 lei. Dosarul lui Liviu Radu se află pe rolul Tribunalului Ilfov, următorul termen urmând să aibă loc pe 9 martie 2022.

Pe vremea când amândoi lucrau la stat, Carmen și Liviu Radu aveau venituri lunare cumulate de 25.000 de euro.

Cel mai bogat bugetar câștigă de 7 ori mai mult decât președintele României

Probabil cel mai bogat bugetar din România este Traian Halalai, actualul președinte al EximBank (bancă la care statul român deține 95%, prin Ministerul Finanțelor Publice). Acesta a câștigat 1,03 milioane de lei, în anul 2020, plus 258.000 de lei de la comitetul interministerial de garantare și asigurare. Traian Halalai a avut un venit lunar de 105.000 lei (21.000 euro), de 7 ori mai mult față de președintele României, Klaus Iohhannis, care primește 15.000 de lei pe lună.

ADVERTISEMENT
Gigi Becali a dezvăluit discuția avută cu soția sa înainte de sărbătoarea de...
Gigi Becali a dezvăluit discuția avută cu soția sa înainte de sărbătoarea de titlu de pe Arena Națională: „Luminița, Luminița”
Escrocii sunt din ce în ce mai inventivi. Care sunt noile metode puse...
Escrocii sunt din ce în ce mai inventivi. Care sunt noile metode puse la cale pentru a păcăli persoane naive
EXCLUSIV Dovezile amantlacului dintre Anamaria Prodan și Dan Alexa, descoperite de Laurențiu Reghecampf...
EXCLUSIV Dovezile amantlacului dintre Anamaria Prodan și Dan Alexa, descoperite de Laurențiu Reghecampf în dormitorul matrimonial. Antrenorul a izbucnit în plâns când a aflat că este înșelat
Industria din România cu profit uriaş, de peste 600 de milioane de euro,...
Industria din România cu profit uriaş, de peste 600 de milioane de euro, în 2023. Bucureştenii au generat o treime din sumă
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani...
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o cucerească şi pe soacra acestuia
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la șapte luni de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la șapte luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
EXCLUSIV Simona Halep și-a vândut hotelul din Constanța. Suma obținută și cine a...
EXCLUSIV Simona Halep și-a vândut hotelul din Constanța. Suma obținută și cine a cumpărat proprietatea
„Zeul Haosului” vine spre Pământ. NASA îl monitorizează cu atenție
„Zeul Haosului” vine spre Pământ. NASA îl monitorizează cu atenție
Ce MOȘTENIRE a primit Catinca Roman de la Mioara Roman. Ce a dezamăgit-o...
Ce MOȘTENIRE a primit Catinca Roman de la Mioara Roman. Ce a dezamăgit-o cel mai tare. Nu i-a fost rușine să spună asta!
Mihai Leu, internat de urgență la Spitalul Fundeni. Medic: „A fost adus cu...
Mihai Leu, internat de urgență la Spitalul Fundeni. Medic: „A fost adus cu elicopterul de la Hunedoara”
Două zodii din horoscop își împlinesc un vis în săptămâna 13-19 mai. Vor...
Două zodii din horoscop își împlinesc un vis în săptămâna 13-19 mai. Vor primi o veste complet neașteptată