Minodora, după o viață pe prima scenă a muzicii de petrecere: “Am fost sfătuită să merg şi la un psiholog”! Ce traume ascunde

Minodora şi-a petrecut copilăria într-un apartament modest din Reşita. Neajunsurile familiei erau atât de mari încât, în unele zile, părinţii abia aveau ce pune pe masă. Grija zilei de mâine era apăsătoare. Atât de apăsătoare încât la vârsta la care alţi copii îşi trăiau fericiţi copilăria, Minodora începea deja să muncească pentru a aduce bani în casă. Artista dezvăluie în exclusivitate pentru FANATIK cum traumele trecutului o urmăresc şi în prezent şi de ce a fost sfătuită să meargă la psilholog.

Minodora învaţă de opt luni să trăiască fără cea care i-a dat viaţă. Artista, măcinată de dorul mamei, dar şi de regretul că medicii nu au acţionat la timp pentru a-i salva viaţa.

În anul 1999 devenea Minodora la Maxim, iar piesele ei aveau să fie ascultate de o ţară întreagă. Abia atunci a scăpat, pentru prima dată, de povara sărăciei. Îi mulţumeşte lui Dumnezeu şi astăzi pentru că a înzestrat-o cu o voce extraordinară, dar şi mamei. Ea a fost cea care i-a descoperit talentul şi a făcut tot posibilul ca fiica ei să fie auzită la fiecare mare festival din ţară.

De opt luni însă, Minodora învaţă să trăiască fără cea care i-a dat viaţă. Pierderea mamei a îndurerat-o profund, cu atât mai mult cu cât nu a apucat să-i mulţumească îndeajuns pentru tot ce a făcut pentru ea.

“Până venea mama de la muncă trebuia să fac, împreună cu sora mea, curăţenie şi mâncare”

Când vă gândiţi la copilăria aceea dintr-un apartament modest din Reşita, care este primul lucru care vă vine în minte?

Digi24.ro

Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată

– Îmi amintesc faptul că până venea mama de la muncă, trebuia să fac împreună cu sora mea curăţenie şi mâncarea să fie gata. Aşa am fost educată de mama mea. Aveam responsabilităţi, veneam de la şcoală, trebuia să avem temele făcute, casa măturată, praf şters şi mâncarea făcută. Era o ambianţă de casă, de familie. Cele două pisici îmi mai vin în minte. Mama care la muncă obosită, avea o muncă destul de grea şi tata la fel. Era ceva normal pentru vremea respectivă. Însă pe mine m-a ajutat foarte mult. Ştiu să fac o mâncare excepţională şi curăţenie la fel de bine.

Minodora, urmărită de traumele copilăriei: “Aveam un singur fel de mâncare într-o zi”

Cum v-a afectat de-a lungul vieţii faptul că aţi dus o copilărie marcată de lipsuri?

– Mă afectează şi acum, am rămas afectată. Este o chestie de care nu pot scăpa. Am fost sfătuită să merg şi la un psiholog pentru a lăsa trecutul în urmă. Însă şi dacă aş merge la un psiholog sau la un psihiatru, unde se merge pentru a-ţi uita oarecum, cu ghilimele de rigoare, trecutul, cred că tot nu aş putea să uita. De unde am plecat , cine am fost, că nu am avut, oricât de mult aş avea acum.

Povesteaţi că banii erau de multe ori insuficienţi chiar şi pentru mâncare şi eraţi nevoită să mâncaţi într-o zi un singur fel de mâncare…

– Sigur că da, aveam un singur fel de mâncare într-o zi. Asta însemna că şi la micul dejun, dacă era fasole în oală aia mâncam, sau tocăniţă de cartofi. Nu exista mic dejun, nu mâncam salam, decât foarte rar, sandwichuri sau ceva de genul acesta la fel. Mâncam ce era în oală.

Digisport.ro

VIDEO&FOTO Cum s-a comportat afaceristul Dan Șucu la finalul meciului dintre Rapid și Universitatea Craiova

Minodora, o copilărie marcată de greutăţi financiare: “Râvneam la mâncare, la dulciuri, la haine”

Copil fiind, la ce râvneaţi cel mai mult şi nu vă permiteaţi?

– La mâncare şi haine. Eu fiind şi mâncăcioasă, de mică râvneam la mâncare, la dulciuri, la haine, să fim mai îmbrăcate. Mama se zbătea să meargă să facă bişniţă pe la unguri şi în Iugoslavia, la sârbi, ca să ne îmbrace pe mine şi pe sora mea şi să ne ofere cât de cât strictul necesar, dar era greu.

Minodora nevoită să muncească de la o vârstă fragedă: “Eu aduceam, împreună cu părinţii mei, salariul în casă”

Aţi cunoscut sentimentul de frustrare atunci când vedeaţi la alte fete ceea ce dumneavostră nu vă permiteaţi. V-a urmărit mult acest sentiment?

– M-a urmărit încă o bună perioadă după ce am început să câştig bani. După ce m-am lansat în România, am devenit cunoscută şi făceam bani destul de mulţi. Aveam concerte, câştigam bani, cumpărasem un apartament. Eram ok, nu se mai punea problema banilor, dar a trebuit să treacă încă un an de zile, poate şi mai bine, ca să îmi revin. Nici acum eu nu am uitat. Încă mă minunez de câte lucruri am, mă minunez de tot ce am, inclusiv acum după 25 de ani de carieră.

“Mă bătea gândul să ascult sfaturile prietenilor şi chiar al soţului, de a merge la un psiholog”

25 de ani de carieră sunt însă anii pe care îi ştie publicul, dar eu cânt de la 14 ani. Eu aduceam, împreună cu părinţii mei, salariul în casă. Mergeam la restaurant şi cântam, aduceam bani în casă şi mergeam şi la şcoală. Eu câştig şi cânt de la 14 ani. Acum am 45 de ani, asta înseamnă 31 de ani de carieră. Publicul din România mă cunoaşte din anul 1999-2000.

Însă eu nu am uitat niciodată nimic şi nici nu o să uit. Acum nu ştiu dacă e bine sau rău, nici nu-mi doresc neapărat să uit. Mă bătea gândul să ascult sfaturile prietenilor şi chiar al soţului, de a merge la un psiholog, dar nu ştiu dacă o să mă ajute. Eu sunt om extrem de conştient de ceea ce a fost şi un om care nu se ascunde, nu fuge de trecut sau de cine a fost.

Este adevărat că tocmai din cauza lipsurilor din copilărie, acum cumpăraţi în exces lucruri materiale?

– Este şi asta, dar mai mult este o nebunie de a mea. Am o pasiune pentru design interior, pentru tot felul de lucruri de interior, elemente decorative. Este o plăcere a mea şi apărând tot timpul noutăţi, trebuie să fiu updatată, din acest motiv tot cumpăr. În primii ani probabil din acest motiv cumpăram, dar acum îmi face plăcere să schimb mereu în casă.

Minodora despre primii bani câştigaţi: ”Am vândut îngheţată la tonomat şi fructe în piaţă”

Aţi început să cântaţi la 14 ani, dar primii banii nu i-aţi câştigaţi din muzică, ci chiar mai devreme. Vă mai aminţiţi ce „meserii” aţi încercat încă de la o vârstă fragedă?

– Da, lucram în vacanţa mare, cea de trei luni, ca şi vânzătoare de îngheţată la tonomat. Am lucrat într-o piaţă, vindeam fructe. În fiecare vacanţă eu munceam ca să fac bani.

Care a fost momentul în care aţi simţi că aţi scăpat de povara sărăciei?

– Momentul în care se cânta muzica mea peste tot în România. În orice casă, în toate maşinile care treceau pe stradă se auzea Minodora la Maxim. Asta însemna faptul că existau foarte multe vânzări ale casetelor, cum era în acea perioadă. Muzica mea ascultându-se peste tot, însemna multe vânzări, automat bani.

“Mama a umblat cu mine la toate festivalurile, cu bani împrumutaţi şi învoindu-se de la serviciu”

Când v-aţi dat seama că sunteţi înzestrată cu o voce extraordinară şi trebuie să profitaţi de asta?

– Eu cânt de la doi ani. Părinţii mei mi-au descoperit talentul, ei fiind amândoi muzicieni, mama a fost pianistă, iar tatăl chitarist. Prima mea piesă a fost Chiquitita de la Abba şi o fredonam cum puteam. M-am născut cu muzica în sânge. Părinţii m-au susţinut sută la sută, îndeosebi mama mea. Ea a fost şi impresarul meu. De la 14 ani şi până la 19 ani când eu m-am lansat, ea a fost impresarul meu. A mers cu mine la toate festivalurile de muzică din România, inclusiv la Mamaia în 1997. La toate festivalurile mari din ţară, ea a umblat cu mine, cu bani împrumutaţi şi învoindu-se de la serviciu. Premisa ei era că are un copil talent care trebuie să fie auzit de o ţară întreagă.

Este adevărat că în adolescenţă vă exersaţi semnătura sperând ca într-o zi, să ajungeţi să daţi autografe?

– Da, asta s-a întâmplat ani de zile pe spatele caietelor mele şi pe coperta finală a caietului, erau pline cu autograful meu. Şi am avut parte de asta, am dat autografe extraordinar de multe.

Ce a însemnat succesul pentru dumneavostră şi să-mi spuneţi dacă v-a schimbat în vreun fel, ca om?

– A însemnat dorinţă şi vis împlinit. Ca om, nu m-a schimbat deloc. Consider că indiferent de meseria pe care o are un om, important e să nu uite cine a fost, cine este. Important este să fie OM.

Minodora despre pierderea mamei: “Sunt doar opt luni de zile de când am pierdut-o şi nu mai sunt la fel”

Este vreo diferenţă între Minodora la Maxim şi Minodora de astăzi?

– Ca artist nu! Ca nebunie în schimb, cu ghilimele de rigoare, pentru eu sunt o fire mai zglobie, este o diferenţă pentru că am pierdut-o pe mama şi nu mai sunt la fel. Sunt doar opt luni de zile de când am pierdut-o şi nu mai sunt la fel. Ca artist sunt la fel, urc cu aceeaşi patimă pe scenă, aceeaşi dăruire. Ca temperament, nu mai am aceeaşi vioioşie. Probabil că în timp, cel puţin asta sper, să fiu la fel cum am fost, dar nu ştiu.

Care este cel mai important lucru pe care l-aţi învăţat de la mama?

– Să ţin capul sus, să nu dau voie nimănui să mă umilească, să mă jignească sau să mă trateze prost. Să am demnitate, atitudine şi să ţin mereu capul sus.

Aveţi o amintire legată de mama pe care o să o păstraţi veşnic?

– Amintiri am multe, una dintre ele este că îmi cânta extraordinar de frumos melodia „Dă-mi mândruţă ochii tăi”, pentru că voia să mă pupe. Mama mea mă pupa foarte mult, inclusiv acum mare.

Minodora, alături de mama sa pe patul de spital: “M-am pus cu faţa pe pieptul ei şi am stat acolo, în braţele ei preţ de câteva minute”

Spuneaţi într-un interviu că nu credeţi că îi puteţi mulţumi îndeajuns pentru tot ce a făcut pentru dumneavoastră. Înainte să moară, aţi mai apucat să-i mulţumiţi încă o dată?

– Nu am apucat să-i spun nimic verbal. Însă pe patul de spital, la un moment dat, m-am aplecat şi m-am pus cu faţa pe pieptul ei şi am stat acolo, în braţele ei preţ de câteva minute. Ea nu mai putea să mişte atunci decât o mână.

Mi-a pus mâna pe cap, nu mai putea să vorbească şi am stat ca şi cum aş fi stat în poala ei ca un copil mic. Sora mea mi-a făcut atunci semn că stau pe mama cu toată greutatea, m-am ridicat, iar mama i-a făcut semn din ochi surorii mele să mă lase în pace. Noi am aveam o legătură de la interior la interior, până la Dumnezeu şi înapoi.

Minodora, măcinată de regretul că mama ei nu a putut fi salvată: ” Medicii nu şi-au dat seama la timp ce are”

Şi pe lângă durerea pierderii a trebuit să trăiţi şi cu regretul că nu s-a putut face mai mult pentru ea, din punct de vedere medical…

– Într-adevăr, medicii au bâjbâit mult. Urla de durere de stomac şi îmi spunea că moare. În mod normal, când este o durere atât de mare, se deschide pentru a se vedea ce este acolo. Medicii nu şi-au dat seama la timp ce are, le-a fost teamă să o deschidă.

S-a tărăgănat mult această situaţie. Intestinele fiind cele mai păcătoase, în sensul că se strică cel mai repede în corpul uman, s-au stricat prea mult în cazul mamei mele. S-a stat trei zile fără să se deschidă şi s-au putut salva din intestine doar 40 de centimetri. Din cinci, şase metri cât au intestinele, a rămas cu doar 40 de centimetri.

“Medicii din spitalul de la Turnu Severin n-au acţionat la timp! Mama mea urla de durere şi nimeni nu ştia ce are”

I s-a administrat foarte multă medicamentaţie, antobiotice, ca să cureţe corpul de toate toxinele care au fost acolo, în acele zile. A început si să delireze la un moment dat, de la atâta medicamentaţie. Efectiv delira, îl vedea pe tata care nu era lângă mine, vedea jucării pe pereţi.

Am salvat-o atunci, o lună de zile a mai stat acasă, dar începuse să facă deficienţe mari de vitamine. Corpul ei nu mai putea asimila nimic, având doar 40 de centimetri de intestin, totul se ducea în colon.

Avea 10-12 scaune pe zi, elimina pe loc tot ce mânca, pentru că nu avea unde să stea. Medicamentaţia trebuie să-i fi dată pisată ca să fie asimilată. Însă inima nu i-a rezistat, a făcut multiple atacuri cerebrale.

Minodora despre calvarul prin care a trecut mama sa în ultimele luni de viaţă

Medicul cardiolog ne-a spus încă de atunci că ea nu va mai rezista mult, având şi probleme cu inima, şi diabet. A făcut şi un cheag de sânge la cap din cauză multiplelor atacuri cerebrale minuscule. Nu s-a ştiut de la început ce are. Medicii ne întrebau pe noi dacă nu cumva are cancer. Ajunsese deja să nu-şi mai mişte mâna dreapta, nu mai vorbea. Şi atunci, după ce că era, săraca, operată la stomac, au mai operat-o şi la cap.

A fost operată de cel mai bun neurochirurg de la Timişoara. El ne-a spus că are un cheag de sânge cauza multiplelor atacuri cerebrale. Nu s-a mai putut face nimic. Iar acest cheag de sânge, de la cap a coborât la stomac şi s-a oprit acolo. A făcut infarct la stomac, la intestine. Dacă se deschidea şi se intervenea la timp, ea putea fi pusă pe picioare, din punctul meu de vedere. Iar ulterior, i se putea administrat tratamentul aferent problemelor cu inima şi nu s-ar fi ajuns aici.

Corpul ei era extrem se slăbit, inima la fel, după o lună şi jumătate de medicamentaţie ca să se scoată toată infecţia care a stat în ea. Intestinele ei putreziseră efectiv. Medicii mi-au spus că mirosea îngrozitor când au deschis-o, a fost nevoie să deschidă geamurile ca să poată lucra în stomacul ei. A stat prea mult fără să se intervină, corpul ei era extrem de slăbit.

Câteva zile stătea pe salon, următoarele zile la reanimare şi tot aşa. După o lună şi jumătate am luat-o acasă, însă i-a cedat inima. Aşa a fost să fie, dar un lucru e clar. Medicii din spitalul de la Turnu Severin n-au acţionat la timp vis a vis de faptul că ea urla de durere.

Minodora, dezamăgită de cadrele medicale din Turnu Severin: “Am scos-o cu scandal şi înjurături din spital şi am mutat-o la Timişoara”

Pe de altă parte, regretul meu este că, atunci când am văzut că nu se intervine chirurgical în noaptea aceea, nu am făcut cerere scrisă ca să o pot transfera cu ambulanţa la spitalul din Timişoara. Am transferat-o cu scandal, cu reproşuri că medicii de acolo nu îi fac nimic, dar am transferat-o abia după trei zile. Iar asta tot din cauza faptului ca sunt un om cu bun simţ. Nu am vrut să se creadă că a venit Minodora, vedeta şi face legea în spital.

Nu i-au făcut nici măcar o endoscopie. Şi ca să vedeţi scuză penibilă, mi-au spus că asistenta care învârte de furtun în timpul endoscopiei este nouă, iar cea veche este în concediu. Aşa am pierdut o zi de la Dumnezeu, iar ea urla de durere la propriu. A treia zi, am scos-o cu scandal şi înjurături din spital şi am mutat-o la Timişoara. Însă am dus-o pe ultima sută de metri, şansele ei la viaţă erau de 2%.

Minodora a aflat că mama ei s-a stins din viaţă în timp ce mergea la o cântare

Ultimele luni din viaţa mamei mele au fost un real calvar. O lună şi jumătate a stat în spital, au pus-o pe picioare. A plecat din spital cu 40 de centimetri de intestine şi a mai dus-o aşa încă o lună. După care, din nou în spital, pentru încă o lună şi jumătate. În patru luni şi jumătate a decedat. Iar eu am aflat în timp ce mergeam la o cântare. Atunci, în acea perioadă, am locuit o lună şi jumătate la hotel în Timişoara, şi eu şi sora mea.

Când am internat-o a doua oară era deja sezonul cântărilor şi eu în iulie şi august cânt zi de zi pe litoral. Iar mama mi-a spus, indiferent de situaţie, să merg şi să-mi fac meseria. Îmi mai luam câte două zile libere pe litoral de la cântări, veneam la Bucureşti, de la Bucureşti luam avionul spre Timişoara să merg să o văd şi tot aşa.

Sora mea a fost lângă ea când mama şi-a dat ultima suflare, dar deja nu mai auzea şi nu mai vorbea de câteva zile. Mi-a povestit că a mângâiat-o pe cap şi i-a şoptit să se culce că este foarte obosită. Atunci mama a tras de două ori aer în piept şi s-a dus. Am descărcat sculele pentru cântare şi am plecat direct la Severin, la tata. Iar sora mea a venit cu coşciugul din Timişoara.

Minodora, nevoită să cânte în timp ce mama sa era pe patul de spital: “Dumnezeu mi-a dat putere, nu ştiu cum am putut cânta”

Aţi fost nevoită să urcaţi pe scenă de multe ori cu durere în suflet?

– În perioada în care mama a fost bolnavă da. Cântam cu telefonul în mână, eram parcă pe altă lume, speriată. Cred că Dumnezeu mi-a dat putere, nu ştiu cum am putut cânta.