”Teambuilding” este în prezent cel mai de succes film românesc. Încă de la lansare (2022-n.r) a stârnit numeroase opinii pro și contra. Mircea Badea a vorbit și el despre această comedie.
Mircea Badea a mărturisit că nu s-a uitat încă la ”Teambuilding” și nici vrea să facă acest lucru. Deși vede multe dezbateri pe subiect, realizatorul de la Antena 3 CNN spune că niciuna nu i-a stârnit interes de a viziona producția românească.
Jurnalistul consideră că are lucruri mai importante de făcut, decât să vizioneze controversata comedie, în care se prezintă viața unor corporatiști.
”Mie nici nu mi-a trecut prin cap să mă uit la filmul Teambuilding. Toți oamenii care acum comentează au fost chitiți să se uite la pelicula din România.
Am văzut că sunt unii viscerali – și într-o direcție, și în cealaltă. Eu nu o să mă uit la el pentru că viața este scurtă și am atât de multe alte lucruri de văzut încât să mă uit la filmul Teambuilding nu îmi dă prin cap.
Și nici reacțiile din online despre el nu mă fac curios să mă uit (…)”, a declarat realizatorul la Antena 3 CNN, potrivit DCNews.
Totodată, prezentatorul s-a declarat ”uluit” de cât de multă lume a urmărit filmul, însă el vrea să scape cât mai rapid de subiect, deoarece nu îl interesează deloc, conform spuselor lui din emisiunea ”În gura presei”.
”Teambuilding” a fost filmat în perioada iulie-septembrie 2021 și a apărut în cinematografe și pe Netflix în 2022. Acțiunea s-a desfășurat în Capitală și la munte, la Hotel Belmonton, Padina.
”Teambuilding” , regizat de Matei Dima, a captat atenția în principal celor care lucrează în corporații și mulți spun că s-au regăsit în secvențe.
”Teambuilding este cel mai funny scenariu la care am lucrat, cu cei mai mulți actori de comedie de după Revoluție (…)”, a declarat Matei Dima, regizor al peliculei și protagonist.