News

Nati Meir a suferit două atacuri de cord și a rămas cu semipareză. Fostul deputat cere statului român să-i plătească sute de mii de euro din pensia specială

Nati Meir se războiește în tribunal cu Parlamentul României pentru că instituția a refuzat să-i acorde pensie specială, pe motiv că nu și-a finalizat mandatul.
21.02.2022 | 21:02
Nati Meir a suferit doua atacuri de cord si a ramas cu semipareza Fostul deputat cere statului roman sai plateasca sute de mii de euro din pensia speciala
Nati Meir a suferit două atacuri de cord și a slăbit enorm / Colaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Nati Meir, fost deputat român în perioada 2004-2008, a acționat în instanță Parlamentul României și solicită retroactiv ”drepturile cuvenite cu titlu de pensie pentru limita de vârstă, precum și cheltuieli de judecată”.

Nati Meir susține că Parlamentul României a refuzat să-i acorde pensie pe motiv că nu și-a dus la încheiere mandatul. Conform legii, doar aleșii care au exercitat cel puțin un mandat finalizat au dreptul să solicite pensie de la parlament.

ADVERTISEMENT

Nati Meir spune că este discriminat de autoritățile române

Meir a spus instanței că modul în care a fost tratat este ”atât ilegal cât și discriminatoriu” și că nu i-au fost comunicate documentele care să justifice respingerea cererilor sale pe care le-a făcut inclusiv din închisoare.

Dosarul lui Nati Meir s-a plimbat de la Tribunalul Vâlcea la Tribunalul București și în prezent a ajuns la Curtea de Apel București. Primul termen ar trebui să aibă loc pe 1 martie 2022.

ADVERTISEMENT

Meir: ”Dacă justiția din România nu-mi dă dreptate, merg la CEDO și cer un milion de euro”

Contactat de FANATIK, Nati Meir a confirmat că se află în proces cu Parlamentul României și a anunțat că, în cazul în care va pierde, se va adresa Curții Europene a Drepturilor Omului și va cere despăgubiri de 1 milion de euro.

”Da, am dat în judecată Parlamentul României, sunt avocații mei care se ocupă de tot. Mă costă mult și dosarul se plimbă de la o instanță la alta. Însă nu mă las, am 67 de ani, deci am timp ca, până mor, să reușesc să-mi obțin drepturile pe care le merit ca fost parlamentar.

ADVERTISEMENT

Pensia de fost parlamentar este, în România, cam 1.300 – 1.700 de euro pe lună, deci am peste 100.000 de euro de primit. Dacă justiția de la voi nu-mi face dreptate, voi merge la CEDO și voi da România în judecată. Și voi cere 1 milion de euro, nu doar 100.000”, a declarat Nati Meir pentru FANATIK.

Nu se mai întoarce niciodată în România

Fostul deputat se consideră un caz unic în România ”și poate în Europa”, și susține că pierderea mandatului de deputat a survenit ca urmare a jignirilor pe care i le-a adus Corneliu Vadim Tudor, președinte al Camerei Deputaților, în 2008.

ADVERTISEMENT

”Ei spun că nu mi-am terminat mandatul și de aceea nu am dreptul la pensie. Eu am stat în Parlament 4 ani fără 28 de zile. Am plecat din cauza lui Corneliu Vadim Tudor, vicepreședintele Camerei Deputaților, care m-a numit ”jidan împuțit”. Și atunci mi-am dat demisia, dumneavoastră ce ați fi făcut în locul meu?”, a mai declarat Nati Meir pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Nati Meir locuiește de 6 ani în Israel și spune că nu se va mai întoarce niciodată în România. El susține că, spre deosebire de România, unde a stat 5 ani în spatele gratiilor pentru înșelăciune, în țara lui nu a primit nici măcar o amendă de circulație. ”Păi, dacă eu sunt criminal în România, ar trebui să fiu criminal și în Israel, nu?”, spune Meir.

A rămas cu traume după anii petrecuți în închisoare: ”Nu pot să dorm noaptea”

Fostul parlamentar spune că are probleme grave de sănătate din cauza traumelor pe care le-a căpătat în închisoare.

”Am avut două atacuri de cord, sunt paralizat pe partea stângă. Nu pot să-mi mișc mâna stângă, piciorul stâng și jumătate din gură.  

Asta și din cauză că am rămas cu o traumă de pe vremea când eram în pușcărie, în România. Am stat 5 ani în spatele gratiilor și am slăbit 28 de kilograme. Eu am murit de foame, în închisoare, pentru că nu am voie să mănânc multe din lucrurile pe care voi le consumați. De când am ieșit, nu mai pot să dorm bine noaptea, este evident că există o legătură între starea mea de sănătate de acum și perioada în care am stat în închisoare”, a mai declarat Nati Meir pentru FANATIK.

Nati Meir, o biografie controversată

Nati Meir s-a născut pe 23 mai 1955 în orașul Afula, în Israel, din imigranți români. Absolvent de inginerie și matematică, el a lucrat, în tinerețe, ca profesor și apoi ca ofițer în armata israeliană.

În România, el a avut afaceri în domeniul plasării forței de muncă și în pază și protecție. În 2003, Meir a fost numit cosilier pentru probleme de politică externă a președintelui Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, iar în 2004 a intrat în parlament pe listele acestei formațiuni.

Un an mai târziu, Nati Meir a trecut în declarația de avere o moștenire de peste 87 de milioane de dolari, care era, spunea el, doar o tranșă din totalul de 2 miliarde de dolari. În același an, el se ceartă cu Vadim Tudor și este exclus din partid.  În octombrie 2008, fostul politician trimite o scrisoare lui Bogdan Olteanu, președinte al Camerei Deputaților, prin care își anunța demisia din parlament, însă revine ulterior asupra deciziei. Aceasta îi fusese însă aprobată pe 1 noiembrie, așa că rămâne definitiv fără mandat.

Fostul deputat a fost condamnat de două ori, în România

În 2010, Nati Meir a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru înșelăciune, însă a fost eliberat un an mai târziu. În 2014, el a fost din nou condamnat, tot la 4 an cu executare, pentru că ar fi pretins zeci de mii de euro unor persoane arestate preventiv, pentru a-și exercita pretinsa influență pe lângă mai mulți judecători. Nati Meir a rămas în închisoare până în 2016, când a fost eliberat condiționat.

Pensiile speciale are deputașilor și senatorilor au fost eliminate în februarie 2021, după un vot în Parlamentul României. 357 de aleși au votat pentru, iar reprezentanții UDMR, în număr de 30, s-au abținut. Ulterior, sute de foști parlamentari au atacat decizia în instanță.