“Câinii” au condus din minutul 10, când Abdallah a deschis scorul și au rămas în avantaj până în minutul 58, când s-au văzut egalați de Birligea.
În final, Dinamo a luat un punct în fața locului secund din campionat și a pus stop unei serii de patru înfrângeri la rând în competiția internă, interval în care au luat gol de opt ori și nu au reușit să înscrie.
Ultimul gol marcat în campionat de Dinamo, înaintea acestui meci era marcat pe 26 august, într-o remiză cu Petrolul, 1-1, acela fiind și precedentul punct obținut de “câini”.
Despre meciul cu CFR Cluj, Andrei Nicolescu spune că acest punct trebuie să fie un element care sa facă jucătorii să joace din ce în ce mai bine deoarece aseară s-a simțit o energie puternică.
El spune că în ultimele meciuri arbitrajul a influențat rezultatele, care își pierd respectul pentru Dinamo. Acesta susține că forma proastă a echipei din ultima perioadă a fost alimentată și de deciziile arbitrilor.
„E un rezultat bun pentru noi, ne trebuiau punct sau puncte să terminăm seria negativă, îi felicit pe toți, sper să fie un punct de plecare pentru celelalte partide. Sper că toți au simțit energia de azi.
Jucătorii încep să creadă în ei, asta e cel mai important, pe lângă rezultat. Se motivează singuri, cel mai important e să înceapă să aibă încredere și azi am văzut asta. Trebuie felicitați toți.
Am avut în față o echipă cu mult mai mare experiență, jucători mult mai bine cotați. La momentul ăsta, nu suntem constanți așa cum ne-am dori să ținem ritmul 90 de minute, dar eu cred că azi am făcut un joc foarte bun.
Am simțit în ultimele etape, pe trendul ăsta, în care rezultatele nu veneau, că ne pierdem respectul arbitrilor. Mie mi se pare că e foarte important ca Dinamo să fie respectată și fazele să fie tratate de aceeași manieră!
Suntem tratați cu prea multă lejeritate, fazele noastre, se trece prea rapid peste ele. Când nu ești nici într-o formă extraordinară și ai și un astfel de arbitraj, e foarte greu.
Chiar nu vreau să vorbesc de arbitraj, dar mi se pare că suferim la respect din partea arbitrilor. Mai este o fază în prima repriză când Ilie face un fault de galben, arbitrul îi arată că îi dă galben, trece un minut și jumătate și nu-i mai dă, după care ia alt galben care ar fi fost al doilea.
Pe mine mă întristează, noi suntem la «și alții»”, a spus Andrei Nicolescu, după Dinamo – CFR Cluj 1-1, din etapa a 12 din SuperLiga. Următorul meci al “câinilor” este cu Hermannstadt, după pauza competițională.