Nicoleta Voicu ne-a mărturisit, în exclusivitate, că este extrem de supărată pe faptul că niciun post de televiziune nu a inclus-o în evenimentele de Crăciun sau Revelion, în contextul în care cele mai controversate situații din viața ei sau problemele financiare au fost motivele pentru care televiziunile au sunat-o, într-un timp, non stop. Interpreta de muzică populară a povestit că nu se mai bazează pe nimeni, nici planuri nu-și mai face și crede că anul 2023 va fi unul cu mult mai bun pentru ea, din toate punctele de vedere.
De asemenea, artista Nicoleta Voicu ne-a povestit că va avea, anul acesta, primul său concert de Crăciun, la o biserică din București.
„Sâmbătă seara, 17 decembrie, la ora 17, am primul meu concert de Crăciun, la Biserica Amzei din București. Am învățat să nu mă mai bazez pe oameni, ei au viețile lor, trebuie să-mi clădesc totul de una singură și să nu mă uit în urmă. Cine nu mi-a fost alături atunci când m-au bătut ploile și vântul, să nu mă caute acum, când a apărut soarele și pe strada mea.
Planuri nu-mi fac, mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare răsărit de zi, de viață. Am o singură mâhnire: niciun post de televiziune care m-a sunat pe subiectul mult mediatizat despre o relație din trecut, covid, facturi, nu m-a inclus în programele de Crăciun și Revelion. Și uite așa îmi spun oamenii care mă cunosc pe stradă: `Nu v-am mai văzut la televizor`!
Paradoxal, nu înțeleg mai nimic din ce spun contemporanii, dar am ascultat aproape toate interviurile monștrilor sacrii ai scenei românești și n-am avut nevoie de… traducere. Anul 2023 va fi anul brațelor mele deschise doar pentru cei care m-au primit cu ușile deschise. Poate fi și invers”, ne-a mărturisit Nicoleta Voicu, în exclusivitate.
Într-o notă mai pozitivă, reporterul FANATIK a depănat amintiri cu îndrăgita artistă de muzică populară. Nicoleta Voicu a mărturisit că își aduce aminte de perioada sărbătorilor din copilărie cu mare bucurie în suflet și că nimic nu se compara cu magia acelor zile.
„Ajunul Crăciunului este ziua în care am cunoscut căldura, la propriu și la figurat, a unei case în care urma să-mi continui destinul. Am fost botezată abia la Paște, fiindcă nu m-au putut împărtăși fără taina botezului. Sărbătorile de iarnă îmi amintesc de curățenia din casă, de mirosul de cozonac și de glasurile copiilor, la colindat.
Erau ulițele satului pline, acum s-a extins pustiul Bărăganului până în inima satului. Nu mai este nimic din ce-a fost și nici n-o să mai fie! Pe mine, câinele meu m-a vindecat de multe. M-a învățat iubirea pură. Mereu îi spun că este îndelung-răbdătorul meu. Dacă aș avea o putere, m-aș întoarce în copilărie. Timpurile erau mult mai frumoase, iar oamenii mult mai buni.
Stăteam afară până îmi udam hainele, era zăpada cât gardul. Intram în casă, uscam ciorapii de lână pe sobă, apoi ieșeam iar. Făcea mama ceai de tei și de mușetel, parfumat și dulce. Mama țesea la război, iar eu învățam poezii, lângă ea. Nu mă deranja nici măcar țăcănitul speței războiului! Iarna aduceau ai mei acasă mieii fătați prematur, iar eu le dădeam să mănânce cu biberonul. Mirosea a miel în casă, lângă ușa sobei…
Coceam dovleac și cartofi pe plita sobei și erau atât de bune toate! Și de sănătoase… Din grădină mâncam tot ce găseam. Și, uite, că n-am mai murit, deși mâncam legumele și fructele nespălate. Am avut o copilărie de neuitat, fericită, liniștită și îmbelșugată. Atunci bogăția se măsura în ceea ce strângeai în brațe…”, a conchis, nostalgică, Nicoleta Voicu, în exclusivitate pentru FANATIK.