News

Noi reguli la vânzarea de locuințe. Vânzătorul este obligat să plătească această taxă, câți bani pierde

Impozitarea pe venitul obţinut din vânzarea de locuinţe se aplică de anul acesta tuturor tipurilor de tranzacţii imobiliare.
07.05.2023 | 12:10
Noi reguli la vanzarea de locuinte Vanzatorul este obligat sa plateasca aceasta taxa cati bani pierde
Vânzarea locuinţei este impozitată, indiferent de valoarea imobilului
ADVERTISEMENT

Cei care îşi bazează sursele de venit pe tranzacţii imobiliare, dar şi proprietarii obişnuiţi care doresc doar să vândă o locuinţă trebuie să ştie că de anul acesta vor împărţi cu statul o parte mai mare din profit.

Impozit de 3% în cazul în care locuinţa a fost deţinută sub trei ani în proprietate

În anul 2023 a fost eliminat plafonul neimpozabil existent înainte, astfel că venitul obținut din vânzarea unei locuințe va fi impozitat, indiferent de valoarea acesteia, iar valoarea impozitului se stabileşte în funcție de perioada în care vânzătorul a deținut proprietatea. Până la modificarea Codului Fiscal, se aplica un plafon neimpozabil dacă locuinţa era vândută cu mai puţin de 450.000 de lei (90.000 euro).

ADVERTISEMENT

Concret, după cum scrie avocatnet.ro, de anul acesta au apărut două cote de impozitare a tranzacțiilor imobiliare, calculate în funcție de perioada în care a fost deținută respectiva proprietate.

Astel, se va plăti un impozit de 3% pentru construcţiile de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, deținute o perioadă de până la trei ani inclusiv şi 1% pentru imobilele amintite, deținute o perioadă mai mare de trei ani.

ADVERTISEMENT

Totuşi, există şi câteva situaţii în care nu se plătește impozit pe venitul obținut din transferul proprietăților imobiliare aflate în patrimoniul personal. Spre exemplu, când dreptul de proprietate este dobândit prin donație între rude până la gradul al III-lea inclusiv, precum și între soți.

De asemenea, atunci când terenurile și construcțiile sunt dobândite prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor speciale sau în cazul dării în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, pentru o singură operațiune de dare în plată.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, persoanele fizice beneficiază de anul acesta de cotă redusă de TVA de 5% la cumpărarea unei singure locuințe, a cărei valoare nu depăşeşte suma de 600.000 lei, adică aproximativ 120.000 de euro.

Cota redusă de TVA de 5% se aplică și pentru livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 450.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice, dacă au încheiat până la 1 ianuarie 2023 acte juridice între vii care au ca obiect plata în avans pentru achiziționarea de astfel de locuințe.

ADVERTISEMENT

De asemenea, se aplică pentru livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, depășește suma de 600.000 lei, dar nu depășește suma de 700.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice, dacă au încheiat până la 1 ianuarie 2023 acte juridice între vii care au ca obiect plata în avans pentru achiziționarea unei astfel de locuințe, se arată în OG 16/2022.

ADVERTISEMENT
În Columbia toată lumea știe cine este soția lui Giovanni Becali. L-au eliberat...
În Columbia toată lumea știe cine este soția lui Giovanni Becali. L-au eliberat imediat dintr-o pușcărie din Bogota când au aflat cum o cheamă
Povestea nespusă a zilei când Reagan a fost împușcat. La Casa Albă domnea...
Povestea nespusă a zilei când Reagan a fost împușcat. La Casa Albă domnea haosul, în timp ce submarine rusești se apropiau periculos de Washington
EXCLUSIV Dovezile amantlacului dintre Anamaria Prodan și Dan Alexa, descoperite de Laurențiu Reghecampf...
EXCLUSIV Dovezile amantlacului dintre Anamaria Prodan și Dan Alexa, descoperite de Laurențiu Reghecampf în dormitorul matrimonial. Antrenorul a izbucnit în plâns când a aflat că este înșelat
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge...
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la opt luni de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la opt luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
VIRUSUL mortal care UCIDE precum COVID-UL! E ALERTĂ MAXIMĂ
VIRUSUL mortal care UCIDE precum COVID-UL! E ALERTĂ MAXIMĂ
O româncă, vedetă la cea mai mare televiziune din Italia după ce ar...
O româncă, vedetă la cea mai mare televiziune din Italia după ce ar fi sedus și înșelat un bătrân din Milano. Imagini incredibile cu femeia și jurnaliștii italieni
Povestea omului din spatele cortinelor iUmor. Andreas Petrescu, în afara show-ului de televiziune
Povestea omului din spatele cortinelor iUmor. Andreas Petrescu, în afara show-ului de televiziune
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a...
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe trecători. Imagini cu un PUTERNIC IMPACT emoțional! VIDEO
Cuantumul despăgubirilor cerute de victimele lui Vlad Pascu în dosarul tragediei din 2...
Cuantumul despăgubirilor cerute de victimele lui Vlad Pascu în dosarul tragediei din 2 Mai: cel puțin 33 de milioane de euro. Cine va plăti
Veste bună pentru 3 milioane de pensionari. Vor primi o nouă tranșă de...
Veste bună pentru 3 milioane de pensionari. Vor primi o nouă tranșă de 1400 de lei, pe cardul de energie. Când intră în posesia banilor