News

Număr record de amenzi date populației în ultima săptămână. Polițiștii nu au avut milă de cei ce nu respectă regulile sanitare

16.08.2020 | 17:19
Numar record de amenzi date populatiei in ultima saptamana Politistii nu au avut mila de cei ce nu respecta regulile sanitare
ADVERTISEMENT

Poliția a dat în perioada 9-16 august 2020 nu mai puțin de 10.500 de amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară.

Sancțiunile contravenționale au o valoare de 3.1 milioane de lei și au fost aplicate în contextul în care mulți oameni nu respectă regulile impuse de autorități.

ADVERTISEMENT

Conform Ministerului Afacerilor Interne, în urma misiunilor derulate în perioada 9 – 16 august pentru verificarea respectării măsurilor de protecţie sanitară, a fost acordat un număr impresionant de amenzi.

Polițiștii au dat un număr record de amenzi în plină pandemie, celor care nu respectă legea

Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, împreună cu autorităţile locale, au verificat 23.768 de operatori economici şi 155.373 de persoane.

ADVERTISEMENT

Potrivit Libertatea, la aceste activități au participat peste 9.800 de poliţişti, 5.118 jandarmi, 2.116 poliţişti de frontieră, 121 de cadre ISU, 1.697 de poliţişti locali, 50 de reprezentanţi ANSVSA, 13 inspectori ANPC, 45 de reprezentanţi ai structurilor Ministerului Sănătăţii, 40 de angajaţi ai Ministerului Muncii, 7 din cadrul Ministerului Transporturilor şi 8 reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

537 din totalul de 10.500 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public / privat și pentru nerespectarea spațiilor în care se desfășoară activități de comerț.

ADVERTISEMENT

107 din aceste amenzi au fost date persoanelor fizice pentru participarea la activităţi în spaţiul public/ privat/ închis pentru care au fost instituite interdicţii/ restricţii, în valoare de 64.500 de lei.

Din totalul de apeluri efectuate la TELVERDE, o linie unde cetățenii se pot plânge când cineva nu respectă regulile, 31 s-au confirmat în urma verificărilor.

ADVERTISEMENT

Doar în ultimele 24 de ore au fost aplicate 1.238 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 402.500 lei.

Oamenii legii au constatat inclusiv o infracţiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

ADVERTISEMENT