La doar 5 ani, o fetiță are 44 de kilograme din cauza unei boli rare de care suferă. Aceasta nu se poate opri din mâncat și îi este foame chiar și după o masă completă.
Holly Williams, în vârstă de 25 de ani, a vorbit despre problemele de sănătate ale fiicei sale. Pe când avea doat 6 luni, Harlow a fost diagnosticată cu sindromul Prader-Willi, o afecțiune rară, care rezultă din anomalia cromozomului 15. Astfel, fetiței îi este mereu foame.
Mama fetei vrea să monteze încuietori la dulapurile din bucătărie pentru ca aceasta să nu mai aibă acces la mâncare. Harlow cântărește acum peste 44 de kilograme, adică mai mult decât dublu față de greutatea medie a unei fetițe de 5 ani.
Femeia face tot posibilul să se asigure că Harlow are o dietă sănătoasă și echilibrată. La scurt timp după ce mănâncă o masă completă, fetiței îi este foame din nou.
“Unul dintre simptomele lui Harlow este căutarea constantă de hrană. Când copiii cu Prader Willi ating o anumită vârstă, devin obsedați să mănânce. Ea mănâncă o masă completă, apoi spune imediat că îi este din nou foame.
Este foarte greu, pentru că vrea constant să mănânce și trebuie să mă asigur că nu o face. În acest moment, Harlow este supraponderală, așa că trebuie să fiu severă cu ea și să-i spun că nu mai poate mânca după ce a servit masa”, a explicat Holly.
Mama fetei a mai spus că nu știa de existența sindromului Prader-Willi înainte ca Harlow să fie diagnosticată. Atunci, femeia a descoperit că și Harvey, fiul cel mare al lui Katie Price, suferă de aceeași boală.
“Unul dintre principalele lucruri pe care le-am învățat de la Katie Price a fost să am răbdare și să rămân calmă”, a mai spus Holly, notează romaniatv.net.
În afară de faptul că este supraponderală, boala i-a creat lui Harlow și alte probleme. Până la 8 luni, aceasta nu și-a putut ține capul. Mai mult, nu a fost în stare să meargă până la vârsta de doi ani și jumătate.
În ciuda acestei afecțiuni foarte rare, Harlow încearcă, pe cât posibil, să ducă o viață obișnuită. Aceasta învață la o școală normală și “se descurcă foarte bine”. Uneori, atunci când vrea mai multă mâncare, deși mama ei îi interzice, fata are o criză, potrivit Mirror.