News

O nouă lege care favorizează gravidele şi persoanele însoţite de copii sub 5 ani. Care sunt avantajele acestora

A intrat în vigoare legea care dă prioritate la ghișee și casierii gravidelor și celor însoțiți de copii sub 5 ani. Ce amenzi prevede legea
23.10.2023 | 11:44
O noua lege care favorizeaza gravidele si persoanele insotite de copii sub 5 ani Care sunt avantajele acestora
Amenzile pentru nerespectarea legii sunt substanțiale Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
ADVERTISEMENT

Legea 280/2023 a intrat în vigoare. Aceasta prevede că femeile însărcinate și persoanele însoțite de copii mici au prioritate la casieriile magazinelor și la ghișeele instituțiilor publice și la serviciile acestora.

O nouă lege care favorizează gravidele şi persoanele însoţite de copii sub 5 ani

De asemenea, magazinele și instituțiile publice au obligația să amenajeze locuri de parcare special destinate acestor categorii de persoane.

ADVERTISEMENT

Potrivit textului legii, persoanele menționate ”au prioritate atât la casieriile/ghişeele/casele de marcat ale unităților comerciale publice sau private ori la cele ale instituțiilor publice, cât și la serviciile oferite de acestea, cu excepția situațiilor în care există deja case de marcat ori ghișee speciale speciale pentru categoriile de persoane amintite”.

Cade în sarcina magazinelor și instituțiilor publice să semnaleze corespunzător noile prevederi legale prin afișe prin care să anunțe prioritatea de care beneficiază femeile însărcinate sau persoanele însoțite de copii mici.

ADVERTISEMENT

Legea mai prevede că magazinele și instituțiile publice au termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a actului normativ, până la 22 aprilie 2024, pentru a amenaja locurile de parcare destinate, categoriilor de persoane la care face referire.

Există și dispoziții referitoare la numărul de locuri de parcare ce vor trebui amenajate. Astfel, ”dacă numărul locurilor disponibile este mai mare de 10, trebuie amenajate spații destinate parcării vehiculelor folosite de femeile însărcinate sau de persoanele însoțite de copii. În condiții ideale, acestea ar trebui să fie minim 2 sau să reprezinte 4% din totalul parcării”.

ADVERTISEMENT

Nerespectarea dispozițiilor legale se sancționează cu amenzi substanțiale. ”Neacordarea de prioritate femeilor însărcinate sau persoanelor însoțite de copii se pedepsește cu amenzi cuprinse între 200 și 1.000 de lei.

Neamenajarea locurilor de parcare speciale pentru aceste persoane ajunge la 10.000 de lei. De aceeași sancțiune sunt pasibili și șoferii care vor parca, fără a avea acest drept, pe locurile de parcare rezervate gravidelor și celor cu copii mici, de până la 5 ani.”

ADVERTISEMENT

Există totuși și o excepție și anume: ”angajații Ministerului Afacerilor Interne, ai unităților medicale (publice ori private) sau cei ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ce se află în exercitarea sarcinilor de serviciu”.

ADVERTISEMENT