Octavian Popescu este fotbalistul pe care patronul vicecampioanei FCSB speră să încaseze o sumă importantă de bani. Tânărul fotbalist a debutat și sub ”tricolor” și a jucat bine.
Evoluțiile și mai ales execuțiile de generic au atras toate privirile oamenilor de fotbal din România asupra lui Octavian Popescu, puștiul minune din lotul echipei FCSB.
A venit, firesc, și prima convocare la naționala de seniori, iar evoluția lui a fost în nota obișnuită din campionatul României. Octavian Popescu a fost trimis pe teren în minutul 62, în locul lui Mitriță.
Mijlocașul de 19 ani nu a avut trac, a ținut de minge, a căuta pase finale pentru coechipieri și a reușit poate cel mai frumos dribling al partidei. La final, Popescu a impresionat și la declarații.
”Nu am primit încă nici un botez. A fost un meci frumos, atmosferă frumoasă, păcat că nu am reușit să câștigăm.
Am dormit foarte liniștit, nu am avut emoții, am dormit și la prânz. Așteptam convocarea, eram pregătit și sunt fericit că am debutat.
Forin Tănase m-a ajutat să mă integrez foarte bine în lot. Selecționerul mă cunoștea de la echipa de club, mă ajută foarte mult și el și tot staff-ul.
Am început foarte bine anul, am marcat câteva goluri importante și frumoase și sunt foarte fericit. E cea mai mare dorință să ajung cu naționala României la Cupa Mondială și să o calific eu. Cred că se va întâmpla”, a declarat Octavian Popescu.
Până să joace primul meci pentru echipa de seniori, fotbalistul celor de la FCSB a mai bifat 4 apariții în tricoul reprezentativei de tineret și două în naționala olimpică a României.