News

Ofiţer MAI găsit împuşcat în cap, în propria maşină. Poliţistul avea 40 de ani

Un poliţist din Satu Mare s-a sinucis joi noapte, împuşcându-se în autoturismul proprietate personală. Soţia a fost cea care l-a găsit, abia vineri dimineaţă.
03.03.2023 | 12:36
Ofiter MAI gasit impuscat in cap in propria masina Politistul avea 40 de ani
Imagine de la locul sinuciderii poliţistului Foto: obiectiv-sm.ro
ADVERTISEMENT

Un ofițer al Serviciul de Informații și Protecție Internă Satu Mare s-a sinucis în noaptea de joi spre vineri în propria maşină. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a fost găsit de soţie vineri dimineaţa, pe o stradă din municipiu. Înainte de a recurge la gestul fatal, acesta ar fi sunat-o pe femeie pentru a-i spune că-şi va pune capăt zilelor.

Poliţistul era căsătorit şi avea doi copii

Tragicul eveniment s-ar fi întâmplat în jurul orei 2 noaptea, când, potrivit proprietarilor de magazine din zonă, mașina condusă de poliţist a fost surprinsă de camerele de supraveghere intrând în parcarea de pe bulevardul Cloșca din municipiul Satu Mare.

ADVERTISEMENT

Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, ofițer al Serviciului de Informații și Protecție Internă, s-a sinucis împușcându-se în cap cu pistolul Carpați pe care îl avea în dotare. Trupul neînsufleţit al ofiţerului a fost găsit de soţia sa, la 08:00 dimineaţa, în maşina parcată lângă o staţie de autobuz din oraş, scrie publicaţia locală presasm.ro.

“Pe la ora 1 a venit mașina și după-aia, fără mișcare, camera a oprit, pe la ora 2, s-a mișcat din nou și a făcut filmare. Mașina a fost tot aici. Dimineața a venit soția lui și a văzut. După aia au început să se miște pe aici. Îmi pare atât de rău pentru ce s-a întâmplat”, a declarat, pentru sursa citată, un martor care a vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere.

ADVERTISEMENT

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje medicale, precum şi poliţişti care au deschis o anchetă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat. Bulevardul  unde a avut loc sinuciderea, a fost închis circulaţiei pe durata cercetărilor. Ofițerul era căsătorit și avea doi copii, au precizat surse apropiate anchetei.

Verificările în cauză sunt continuate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Cluj. Cunoscuții îl caracterizează pe bărbatul care şi-a luat viaţa drept o persoana liniștită, implicată în viaţa de familie, dar şi o fire sportivă.

ADVERTISEMENT

Aceasta este a doua sinucidere învăluită în mister care a avut loc în ultimele zile în românia, după cea a asistentului medical arădean Ionuţ Mureşan, care şi-a pus capăt zilelor în seara zilei de 1 martie. Acesta avea 37 de ani şi deținea o firmă de îngrijiri medicale la domiciliu.

Cazul este cu atât mai ciudat cu cât pe 7 februarie Ionuţ Mureşan anunța că va avea un copil cu iubita sa, Silvia. “Vreau să vă spun ceva, până mai zilele trecute era oarecum o incertitudine, nu m-am prea putut bucura așa să simt bucuria și împlinirea, dar acum este 100% sigur și vreau să împărtășesc și cu voi, eu cu Silvia Ionela vom deveni părinti! Trebuia sa împărtășesc bucuria asta cu voi că nu m-am putut abține. O iubesc și m-a făcut să fiu cel mai fericit bărbat!”, scria acesta pe Facebook.

ADVERTISEMENT

După numai trei săptămâni, Ionuţ a ales însă sp-şi pună capăt zilelor, după ce și-ar fi administrat o supradoză de morfină. Silvia, iubita sa, a fost cea care a sunat la numărul de urgență 112 pentru că Ionuț nu deschidea biroul și nu răspundea la telefon.

ADVERTISEMENT
Tags: