Până când va fi plafonat prețul la energie. Anunț de interes pentru români cu privire la schema de plafonare- compensare. Ministrul Sebastian Burduja a dezvăluit data până la care va fi aplicată.
Potrivit ministrului Energiei, prețul la energie va fi plafonat pe parcursul întregului an și, cel mai probabil, și la începutul lui 2025. Sebastian Burduja spune că își propune să păstreze schema până în martie anul viitor.
Totodată, el a menționat că datoria Ministerului către furnizori a ajuns la două miliarde de lei. „Păstrăm schema de plafonare- compensare, deci preţuri plafonate la românul de rând şi la companiile româneşti din economie.
Această schema a asigurat o stabilitate pentru clientul final, dar şi pentru furnizori”, a declarat ministrul Sebastian Burduja, la Prima News, în timpul emisiunii România Politică.
Ministrul Energiei a ținut să precizeze că, la ora actuală, costurile pe facturile clienților sunt mai reduse decât pe Bursă. 5 milioane de gospodării din țară plătesc în medie, pe lună, într-un an, 35 de lei, ministrul precizând că „este o sumă rezonabilă, pentru o ţară cu puterea noastră de cumpărare”.
În plus, Sebastian Burduja declară că se va produce o ieșire etapizată din schema de compensare și plafonare a prețului la energie. El a punctat că nu este recomandat ca ieșirea să se facă brusc.
„Dacă am apela la o măsură bruscă, s-ar îngrămădi furnizorii de energie electrică, gaze naturale şi iarăşi ar duce la o creştere de preţuri, deci va fi o ieşire etapizată, foarte bine gândită”, a adăugat ministrul.
De altfel, ministrul spune că liberalizarea pieței a fost o măsură de protejare pentru consumatori. „Este important că UE a permis tuturor statelor, nu numai României, să aibă măsuri de protejare a consumatorului final.
În mod special a celor vulnerabili şi aceste măsuri sunt premise cel puţin până în primăvara anului 2025. Intenţionăm să păstrăm schema până în martie 2025”, a anunțat Sebastian Burduja.