Premier League

Pep Guardiola le laudă pe Liverpool şi pe Tottenham. “Sunt mai bune decât noi”

27.12.2018 | 10:32
Pep Guardiola le lauda pe Liverpool si pe Tottenham Sunt mai bune decat noi

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, dă dovadă de un fair-play remarcabil, lăudându-şi rivalele la titlu, Liverpool şi Tottenham. Manchester City este campioana în exerciţiu în Premier League şi mult timp a avut un parcurs impecabil şi în acest sezon, dar în ultima lună ceva nu a mai funcţionat cum trebuie şi cetăţenii au clacat mai întâi la Londra, în faţa lui Chelsea, totuşi o echipă de top, dar mai apoi şi acasă cu Crystal Palace, iar în ultima etapă, pe terenul lui Leicester.

În acest fel metronomul Liverpool, bine reglat de germanul Jurgen Klopp, a reuşit o fantastică desprindere la şapte lungimi, iar Tottenham, şi ea cu o serie extraordinară sub conducerea lui Mauricio Pochettino, a reuşit să urce pe locul secund, sărind peste trupa lui Pep Guardiola. Care după eşecul de la Leicester, unde echipa lui a marcat prima, nu caută alibiuri şi vorbeşte extrem de frumos despre cele două echipe aflate acum înaintea sa.

Pep Guardiola le laudă pe rivalele la titlu şi admite că echipa lui nu a putut ţine pasul

“Merită. Ei câştigă meciuri, noi nu o facem, deci distanţa dintre ei şi noi se măreşte. Sezonul trecut, am fost foarte constanţi, dar în acesta, Liverpool şi Tottenham sunt foarte, foarte bune. Avem destule puncte pentru a fi campioni, dar problema e că celelalte echipe au şi ele multe şi, în acest moment, sunt mai bune decât noi”

La rândul său Jurgen Klopp, a cărui echipă a încheiat turul neînvinsă în Premier League, cu 16 victorii şi 3 egaluri, consideră că atât Tottenham cât şi City rămân adversare extrem de periculoase şi că lupta se va da până în ultima etapă, nu cum a fost sezonul trecut, când City a defilat şi a făcut 100 de puncte în campionat.

Ce spune Jurgen Klopp despre lupta la titlu

“Habar n-aveam despre rezultatul lui Manchester City până la finalul meciului. Vom juca în curând contra lui City, dacă aş fi în locul lor, m-aş gândi că sunt doar patru puncte diferenţă pentru că vom juca împotriva lor, apoi ne vom duela cu Arsenal.

Pep Guardiola le laudă pe Liverpool şi pe Tottenham. Jurgen Klopp, antrenorul lui Liverpool crede că bătălia în trei se va da până la final
Pep Guardiola le laudă pe Liverpool şi pe Tottenham. Jurgen Klopp, antrenorul lui Liverpool crede că bătălia în trei se va da până la final

“Singurul lucru care contează este performanţa şi să menţinem acest nivel. Este unul doar bun, atât! Tottenham zboară, a avut o vară foarte dificilă, dar se descucă foarte bine. Noi trecem printr-o serie bună. Chelsea şi Arsenal vor câştiga, așa că va fi o luptă până în ultima etapă. Suntem în această luptă şi asta e cel mai important, pentru că reuşim să creăm o bază pentru restul sezonului”.