În mai 2024, PNL va celebra 149 de ani de la înființarea sa în 1875, iar pe 15 ianuarie se aniversează 34 de la reînființare, după căderea comunismului. Dacă în cei 72 de ani de existență care au precedat desființarea partidului de către comuniști (1875-1947) PNL a avut doar șapte președinți, în cei 34 de ani scurși de la Revoluția din 1989 s-au perindat nu mai puțin de 13 lideri ai partidului, majoritatea confruntându-se cu sciziuni succesive care, chiar au pus în pericol existența partidului ca atare.
„Partidul Național Liberal este cel mai vechi partid din Uniunea Europeană. Înființat în 1875 prin unirea cluburilor liberale care activau încă din perioada pașoptistă, a jucat un rol esențial în multiple momente ale istoriei naționale (…)
Astăzi, PNL continuă tradiția democratică al cărei fir a fost reluat în 15 ianuarie 1990. Protejăm drepturile civile și libertățile individuale ale cetățenilor, susținem statul de drept, sprijinim mediul de afaceri și promovăm creșterea capitalului românesc”, a scris actualul președinte al PNL, Nicolae Ciucă.
La cum s-a derulat viața internă a PNL din 1990 este aproape un miracol că partidul încă mai există. În conducerea partidului încă sunt prezente persoane care au trecut prin mai multe partide care se revendicau ca liberale, în urma valului de sciziuni care a afectat constant PNL. Aproape imediat după reînființarea în ianuarie 1990, a apărut prima disidență liberală, Uniunea Liberală – Brătianu, condusă de un descendent al familiei Brătianu.
În iulie 1990 a avut loc o a doua sciziune, de data asta mult mai serioasă, prin apariția PNL – Aripa Tânără, partid fondat de către Călin Popescu-Tăriceanu împreună cu Dinu Patriciu. Nu a trecut multă vreme, până când chiar Tăriceanu a părăsit PNL – AT ca să formeze Noul Partid Liberal (NPL), împreună cu Andrei Chiliman, Viorel Cataramă, Radu Boroianu ș.a. Abia format, NPL s-a reîntors, în 1992, în PNL.
O altă epopee liberală este legată de avocatul Niculae Cerveni, care înființase inițial un partid cu contradictoriul nume de Partidul Socialist-Liberal. În 1990, a fuzionat cu PNL, dar apoi Cerveni s-a pus în fruntea rebeliunii liberalilor nemulțumiți de ieșirea partidului din Convenția Democrată și a fondat PNL – Convenția Democrată. În 1997 PNL – CD a fuzionat cu PL 93, rezultând Partidul Liberal. Ulterior, Cerveni înființează un partid cu propriul nume, PNL – Cerveni, care va fuziona, în mod surprinzător, cu PRM-ul lui Corneliu Vadim Tudor. Tot în PRM s-a dizolvat și Partidul Liberal-Creștin, fondat de un alt disident din PNL, Radu Ciuceanu.
Partidul Liberal 93 a fost înființat prin fuziunea a ceea ce mai rămăsese din PNL – AT după plecarea lui Tăriceanu cu ceea ce mai rămăsese din PNL – CD. Acesta din urmă fusese afectat și de o altă sciziune condusă de către senatorul Alexandru Popovici care înființase PNL-CD – Aripa Popovici. Între timp, PNL-ul „mare” ratase intrarea în Parlament la alegerile din 1992, motiv pentru care Radu Câmpeanu a fost înlăturat de la șefia formațiunii. Revoltat, acesta și-a făcut și el propriul partid, în 1993, intitulat PNL – Câmpeanu, acesta fiind al patrulea partid liberal care și-a luat numele după liderul său.
PNL a ajuns la guvernare în 1996, ca parte a Convenției Democrate, iar acest lucru a determinat aripile desprinse să caute reîntoarcerea la partidul originar, proces care a durat mai mulți ani și care s-a finalizat abia în 2003, prin absorbția PNL – Câmpeanu. Chiar și așa, tot s-au găsit câțiva liberali care și-au luat lumea în cap și au au fondat, în 2000, PNL – Tradițional. Grupul condus de Dan Amedeo Lăzărescu și Decebal Traian Remeș era nemulțumit de a doua ieșire a PNL din Convenție și de desemnarea lui Teodor Stolojan drept candidat la alegerile prezidențiale. Însă proiectul a eșuat rapid după ce în 2001 s-a aflat că Lăzărescu fusese informator al Securității.
Însă în afară de acest accident, sfârșitul anilor 90 și primii ani ai secolului XXI au fost o perioadă de unificare în care PNL chiar a reușit să absoarbă și formațiuni politice care apăruseră independent de mișcarea liberală: Partidul Alianța Civică (1998), Alianța pentru România (2002) – disidența din PSD condusă de Teodor Meleșcanu sau Uniunea Forțelor de Dreapta (2003), partid fondat de Varujan Vosganian și Adrian Iorgulescu. Mai târziu, în 2008, a fost absorbită și Acțiunea Populară, disidența din PNȚCD condusă de către fostul președinte al României, Emil Constantinescu.
Armonia din sânul liberalilor s-a terminat în 2006, odată cu excluderea din partid a lui Theodor Stolojan și Valeriu Stoica, care au fondat Partidul Liberal-Democrat care apoi a fuzionat cu Partidul Democrat, formând PDL. Unitatea liberală a mai primit o lovitură în 2014, când Călin Popescu-Tăriceanu s-a pus în fruntea celor nemulțumiți de ruperea USL și au fondat Partidul Liberal-Reformator. PLR a fuzionat apoi cu Partidul Conservator al lui Daniel Constantin și astfel a apărut ALDE. Ani în șir, Tăriceanu și ALDE au clamat că reprezintă adevăratul liberalism, ce ar fi fost trădat de PNL în urma fuziunii cu PDL, din 2014. Însă catastrofa electorală din 2020, când ALDE a ratat intrarea în Parlament, i-a determinat să se reîntoarcă spășiți în PNL, fuziunea având loc în 2023.
În mod normal, fuziunea cu PNL – ALDE ar fi însemnat încheierea procesului de unificare a liberalilor români, asta dacă nu ar fi apărut Forța Dreptei, fondată de către Ludovic Orban, după ce a fost înlăturat de la șefia PNL la congresul cu scandal din septembrie 2021. Noul partid contestă și el legitimitatea PNL ca partid liberal din cauza alianței cu PSD-ul. Între timp Forța Dreptei s-a coalizat cu USR și PMP în Alianța Dreptei Unite care se anunță rivalul PNL pe segmentul de dreapta al electoratului la alegerile din 2024.