News

Premieră în justiție. O pacientă cu cancer obligă statul român să-i deconteze un tratament de 5.000 de euro pe lună

O pacientă care suferă de cancer gastric a obținut o nouă șansă la viața. Judecătorii au luat decizia de a obliga statul român să-i acopere integral costurile tratamentului.
19.11.2023 | 16:05
Premiera in justitie O pacienta cu cancer obliga statul roman sai deconteze un tratament de 5000 de euro pe luna
O pacientă care suferă de cancer a primit o nouă șansă la viață din partea judecătorilor / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

O femeie din Alba Iulia a câștigat un proces cu Ministerul Sănătății, CNSAS, Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului, instituții care vor fi obligate să-i asigure tratamentul cu un medicament pentru tratarea cancerului, și care costă 5.000 de euro pe lună.

Pacienta are nevoie de un medicament care costă 5.000 de euro pe lună

Monica D. a descoperit că suferă de cancer gastric, iar medicul curant i-a recomandat începerea chimioterapiei, un tratament extrem de agresiv care lasă urme adânci în organismul extrem de slăbit al pacienților.

ADVERTISEMENT

Ulterior, s-a descoperit că pacienta răspunde foarte bine la un tratament de imunoterapie, prin utilizarea medicamentului Nivolumab, comercializat sub numele de Opdivo.

În instanță, femeia a depus studii care arată faptul că rata de supraviețuire prin utilizarea chimioterapiei este de 20%, valabilă doar în condițiile în care organismul răspunde pozitiv la acest tip de tratament. Pe de altă parte, imunoterapia asociată cu chimioterapia, crește rata supraviețuirii la 76-80%.

ADVERTISEMENT

”Este și singurul tratament care poate fi administrat când chimioterapia nu mai poate fi aplicată și funcţionează la fel de bine, fără efecte secundare”, au arătat avocații pacientei, potrivit ZiarulUnirea.ro.

Femeia le-a spus judecătorilor că a reușit, cu sacrificii enorme, să achiziționeze acest medicament, însă din cauza costurilor ridicate, circa 5.000 de euro pe lună, a fost nevoită să întrerupă tratamentul.

ADVERTISEMENT

Ministerul Sănătății a întârziat procedura de trecere a medicamentului pentru cancer pe lista compensatelor

În prezent, medicamentul Nivolumab nu este decontat de statul român, însă CNSAS a început procedura de includere a sa pe lista celor compensate. Problema este că Ministerul Sănătății nu a transmis documentația necesară în vederea finalizării acestei proceduri, de mai bine de șase luni.

Judecătorii care au stabilit că femeia are dreptul la viață, și-au motivat decizia prin faptul că ”autorităţilor statului le incumbă obligaţia de a înlătura riscul care îi ameninţă sănătatea reclamantei”.

ADVERTISEMENT

Magistrații de la Curtea de Apel Alba Iulia sunt de părere că autoritățile acționează abuziv prin ”omisiunea nejustificată” de a-i asigura pacientei acces gratuit la tratamentul prescris de medicul curant, în condițiile în care starea sa de sănătate ar putea fi agravată iremediabil.

ADVERTISEMENT
Tags: