Un nou tratament revoluționar pentru cancerul de col uterin, prezentat de cercetători. Este considerată una dintre cele mai semnificative descoperiri din ultimii 20 de ani. Studiul a fost realizat de cercetătorii britanici, pe o durată de cinci ani.
Potrivit specialiștilor, este vorba despre tratarea cu anumite medicamente existente, dar mai puțin costisitoare. Acestea sunt recomandate înainte ca o persoană diagnosticată cu acest tip de cancer să înceapă chimioterapia propriu-zisă.
Studiile au arătat că aceste medicamente pot reduce cu 35 la sută riscul decesului la femeile care se confruntă cu această boală, potrivit BBC News. Cercetarea a fost susținută de Cancer Research UK, spunând că rezultatele sunt remarcabile.
“Sincronizarea este totul atunci când tratăm cancerul. Un număr tot mai mare de dovezi arată valoarea unor runde suplimentare de chimioterapie înainte de alte tratamente, cum ar fi chirurgia şi radioterapia, în cazul mai multor alte tipuri de cancer.
Nu numai că poate reduce şansele de reapariţie a cancerului, dar poate fi administrată rapid folosind medicamente deja disponibile la nivel mondial”, a transmis dr. Iain Foulkes, de la Cancer Research UK, pentru BBC.
Cercetărorii din UK susțin că noul tratament revoluționar a fost administrat către 250 de persoane diagnosticate cu cancer de col uterin. Ele au primi „o cură intensivă de şase săptămâni de chimioterapie cu carboplatin şi paclitaxel”.
Ulterior, au urmat tratamentul obișnuit de chimioradioterapie. Alte 250 de femei au primit doar tratamentul de chimioradioterapie. Studiul a arătat, faptul că după cinci ani, 80 la sută dintre cele cărora li s-a administrat noul tratament trăiau.
De asemenea, la 73 la sută dintre acestea, cancerul nu a mai revenit sau nu s-a mai răspândit. În cazul celuilalt grup, 72 la sută dintre femeile care au urmat tratamentul obișnuit erau în viață. La 64 % dintre ele, boala nu a revenit sau nu s-a răspândit.
“Studiul nostru arată că această scurtă cură de chimioterapie suplimentară administrată înainte de CRT standard poate reduce riscul de revenire a cancerului sau de deces cu 35%.
Aceasta este cea mai mare îmbunătăţire a rezultatelor în această boală din ultimii 20 de ani”, a transmis dr. Mary McCormack, cercetător principal al studiului.