News

Primul autobuz electric produs în România va fi testat la Iași. Care sunt caracteristicile vehiculului

Municipalitatea din Iași a început testarea timp de două săptămâni a primului autobuz electric produs în România de către compania ATP Trucks Automobile la Baia Mare.
16.07.2022 | 13:47
Primul autobuz electric produs in Romania va fi testat la Iasi Care sunt caracteristicile vehiculului
Autobuzul electric care va fi testat la Iași/ Foto: Facebook - ATP Trucks Automobile
ADVERTISEMENT

Compania de Transport Public din Iași va testa în următoarele două săptămâni un autobuz electric, primul de acest tip produs în România, informează Adevărul.

Autonomie de până la 360 de kilometri

Prezentarea oficială a modelului produs de către ATP Trucks Automobile la Baia Mare va avea loc luni, 18 iulie.

ADVERTISEMENT

Testarea modelului se va face până la finele lunii în curs pe toate traseele din capitala Moldovei.

Autobuzul are o lungime de peste 12 metri şi o capacitate de 83 de locuri, potrivit companiei producătoare.

ADVERTISEMENT

Autonomia minimă a autobuzului este de minimum 200 de kilometri în oraş, dar poate fi extinsă până la 360 de kilometri.

Modelul are o podea joasă pentru un acces facil al pasagerilor și este dotat cu reţea Wi-Fi gratuită şi priză USB în dreptul fiecărui set de scaune.

ADVERTISEMENT

Întreaga arhitectură a proiectului ATP Bus a furnizat un autobuz electric modern, adaptat cerinţelor locale, cu profil ECO (ecologic şi economic), cu omologare europeană. Este un produs competitiv ce oferă soluţii reale în procesul de modernizare a transportului public urban şi răspunde nevoii de optimizare a costurilor”, se arată într-un comunicat al producătorului.

O piață în creștere pentru transportul ecologic

De la lansarea oficială a modelului companiei din Satu Mare, mai multe primării de orașe au fost interesate de o eventuală achiziție astfel că modelul a fost testat la Oradea, Brăila, Făgăraş, Tîrgu Mureş, Turda, Cluj, Sibiu, Sighişoara, Bistriţa, Satu Mare, Bucureşti şi Bacău.

ADVERTISEMENT

Piața pentru acest tip de vehicule destinate transportului în comun urban va fi în creștere în următorii ani întrucât România va beneficia de programe de finanţare europeană în intervalul 2021 – 2027.

ADVERTISEMENT
Tags: