News

Profesorii, tot mai aproape de grevă generală. Sindicaliștii cer salarii mai mari: ”Lucru imposibil de realizat în sistemul de învățământ”

Profesorii, tot mai aproape de grevă generală. Sindicaliștii cer salarii mai mari și spun că e imposibil ca salariile să fie înghețate în sistemul de învățământ.
24.04.2023 | 09:18
Profesorii tot mai aproape de greva generala Sindicalistii cer salarii mai mari Lucru imposibil de realizat in sistemul de invatamant
Profesorii, tot mai aproape de grevă generală. Foto: Unsplash
ADVERTISEMENT

Profesorii, tot mai aproape de grevă generală. Sindicaliștii cer salarii mai mari și spun că e imposibil ca salariile să fie înghețate în sistemul de învățământ. Asta, după ce Guvernul a decis că trebuie să strângă cureaua pentru a acoperi deficitul bugetar de 20 de miliarde de lei.

Profesorii, tot mai aproape de grevă generală

Sindicatele au organizat până acum mai multe proteste și vor mai organiza, pentru a cere drepturi și măriri salariale, însă greva generală anunțată pentru finele lunii mai pare inevitabilă. Asta, după ce coaliția de guvernare PSD – PNL – UDMR nu a răspuns momentan concret cererilor sindicatelor.

ADVERTISEMENT

În consecință, conform Adevărul, cele trei federații sindicale din educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” și Federația Națională a Sindicatelor ”Alma Mater”, au decis să strângă semnături pentru a declanșa greva generală pe 22 mai 2023.

Practic, angajații din sistem cer majorări salariale încă din 2017, iar răspunsul Executivului a fost acum să înghețe salariile și să limiteze cheltuielile la nivelul celor din 2022. Sindicatele spun că proiectul de lege ”plafonează cheltuielile de personal la nivelul anului 2022, lucru imposibil de realizat în sistemul de învățământ, deoarece salariile cadrelor didactice se majorează odată cu trecerea la un grad didactic superior/ o nouă tranșă de vechime;

ADVERTISEMENT

se blochează atingerea de către personalul didactic auxiliar și nedidactic a salariilor de bază din Legea 153/2017, contrar promisiunii făcute de președinții PSD și PNL în urmă cu două săptămâni; se accentuează deficitul de personal prin: interdicția cumulului pensiei cu salariul și prin blocarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante”.

Alături de profesori și sindicaliști este și Federația națională a părinților, care arată că astfel se anulează creșterea valorii costului standard per elev pentru anul 2023 și implicit a cheltuielilor cu bunuri și servicii. Așadar, o situație complicată în urma căreia vor avea cel mai mult de suferit elevii, care se vor trezi brusc cu anul școlar înghețat.

ADVERTISEMENT

”Solicităm Guvernului României să analizeze şi să ia în considerare instituirea unor soluţii legislative derogatorii pentru instituţiile de învăţământ preuniversitar, pentru capitolul bunuri și servicii, conform finanțării de bază stabilite prin Hotărârea nr. 48/2023. Această măsură este necesară în vederea reducerii presiunii financiare asupra unităților şcolare, contribuind la menținerea unui nivel adecvat de educație pentru copiii noștri”, este precizat comunicat al Federației.

Ministrul educației Ligia Deca a explicat că vrea să crească salariile și speră că nu se va ajunge la grevă generală. Totuși, sindicaliștii se plâng că până acum există doar promisiuni și vorbe, fără a exista niciun semn concret că vor fi luate măsurile promise.

ADVERTISEMENT

“În ceea ce priveşte ordonanţa de urgenţă la care sindicatele fac referire, la Ministerul Educaţiei deja lucrăm la o serie de observaţii pe care să le înaintăm Ministerului Finanţelor. Aşa cum ştiţi, Ministerul Educaţiei susţine creşterile salariale şi susţine ca grila de salarizare să plece de la un nivel de debutant egal cu salariul mediu pe economie. Vom face tot ceea ce ţine de noi ca această necesitate în sistemul educaţional să fie reflectată şi în cadrul normativ”, a declarat Ligia Deca.

ADVERTISEMENT