Sport

Program TVR HD, vineri, 14 decembrie. Ce meciuri se transmit de la CE de handbal feminin

14.12.2018 | 08:00
Program TVR HD vineri 14 decembrie Ce meciuri se transmit de la CE de handbal feminin

Vineri, 14 decembrie, este ziua semifinalelor la turneul final al Campionatului European de handbal feminin, plus a meciului care va decide ultima calificată direct la turneul final al Campionatului Mondial 2019, care se va ţine exact peste un an în Japonia. Finala locurilor 5-6 va pune faţă în faţă două naţionale nordice: Norvegia şi Suedia.

Acesta va fi primul meci al zilei, programat de la ora 15:00, dar acest joc nu va fi televizat în România, întrucât nu figurează în programul TVR HD, postul care a avut exclusivitate asupra competiţiei organizate în Franţa, în perioada 29 noiembrie – 16 decembrie. Prima transmisiune în direct pe care o va face TVR HD, dar în acelaşi timp cu TVR 1, va fi de la ora 18:30, semifinala Rusia – România.

Program TVR HD. Rusia – România, semifinala fără tunarul Cristina Neagu

Fetele noastre se bat pentru medalii, dar va fi foarte greu să le obţină, pentru că în cursă au mai rămas Rusia, Franţa, ţara gazdă şi Olanda, care ne-a executat sec în grupa principală B, cu 29-24. Meciul cu Rusia se anunţă şi mai greu decât era ca urmare a faptului că am rămas fără vedeta lotului, Cristina Neagu, care a suferit o ruptură de ligamente.

Program TVR HD 14 decembrie. România trebuie să facă faţă şi fără căpitanul Cristina Neagu, grav accidentată cu Ungaria
Program TVR HD 14 decembrie. România trebuie să facă faţă

În a doua semifinală, toate meciurile urmând a se juca în AccorHotels Arena, 15.000 locuri, situată în zona Paris-Bercy a capitalei Franţei, se vor afla faţă în faţă echipa ţării gazdă şi Olanda. Meci greu pentru elevele lui Olivier Krumbholz, pentru că Olanda este o echipă puternică, atât în atac, dar şi apărare, unde are un portar foarte bun, dar Franţa păstrează prima şansă, poate şi pentru că arbitrii nu au cum să nu ţină cont şi de postura de gazdă a competiţiei.

Specialiştii nu ne dau şanse la medalii

Specialiştii spun că finala va repeta primul meci al turneului, cel din grupa B, în care Rusia a bătut Franţa la trei goluri şi finala mică va repeta şi ea partida Olanda – România, cu acelaşi deznodământ, adică succes Olanda. Cu alte cuvinte, specialiştii văd România pe locul 4, dar şi mingea de handbal e rotundă şi orice se poate întâmpla.