Şeful Poliţiei Române, Benone Marian Matei, a declarat că pe reţelele de socializare se incită la violenţă, iar anumite persoane îndeamnă oamenii să pună mâna pe lopeţi şi pe topoare pentru a-şi face dreptate.
“Să vă dau câteva exemple transmise pe acele grupuri: ‘Haideţi să le luăm maşina de poliţie pe sus şi să mergem la Guvern, că altfel nu se mai poate’, ‘Haideţi să luăm topoarele şi să mergem pe jos la Guvern’ sau mesaje de genul ‘Bătaia este ruptă din rai’, ‘Haideţi să punem mâna pe lopeţi şi pe topoare şi să ne facem dreptate’.
Este evident că aceste mesaje incită la violenţă şi facem tot ce putem şi desfăşurăm activităţi specifice pentru identificarea persoanelor care transmit astfel de mesaje. Scopul activităţilor noastre este unul preventiv şi desfăşurăm activităţi în conformitate cu legislaţia în vigoare”, a afirmat şeful Poliţiei Române.
El a mai anunţat că au fost deschise 24 de dosare penale pentru incitare la violenţă.
La rândul său, şeful Jandarmeriei Române a afirmat că au fost efective de jandarmi la proteste în peste 27 de judeţe. “Suntem în a şasea zi de la momentul la care au debutat protestele, marea lor majoritate nedeclarate în spaţiul public. Am avut efective angrenate în peste 27 de judeţe, acolo unde protestatarii au decis, au ales să-şi manifeste nemulţumirile în spaţiul public. De asemenea, şi în Bucureşti, ocazie cu care au intervenit cu efectivele Jandarmeriei, conform competenţelor legale, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
Lucrurile nu au fost întotdeauna la modul la care ne-am fi dorit din punct de vedere al dialogului şi al negocierilor pe care le-am avut cu protestatarii, dar marea lor majoritate vă pot spune că au fost oameni cu care am avut parteneri de încredere în realizarea dezideratelor comune, atingerea scopului pe care şi l-au propus, pe de-o parte, şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, pe de altă parte”, a declarat acesta.
Protestele transportatorilor și fermierilor continuă. Având în vedere că nu s-a ajuns la un consens în urma negocierilor dintre reprezentanții Ministerului Finanțelor și protestatari, autoritățile se așteaptă ca manifestațiile să se desfășoare și luni, 15 ianuarie.
Prin urmare, se estimează că și la început de săptămână vor fi drumuri blocate în România. Astfel, aceasta va fi cea de-a șasea zi de proteste. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează care este situația traficului rutier la această oră.
Conform polițiștilor, circulația are loc, în general pe un carosabil uscat și cu valori de trafic scăzute în întreaga țară. În județele Arad și Argeș există condiții de formare a poleiului, în anumite zone, izolat.
„Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov, se circulă pe un carosabil uscat. Cu vizibilitate bună și valori de trafic normale”, informează Centrul Infotrafic.
Pe de altă parte, lângă Capitală circulația rutieră este restricționată. Astfel, pe DN 2, în localitatea Afumați, județul Ilfov, se aplică măsura de restricție a traficului pe prima bandă, pe ambele sensuri.
Autoritățile spun că aici se află transportatorii cu autocamioane care participă la protest. „Se estimează ca aceste proteste să continue și pe parcursul zilei, existând posibilitatea ca traficul să fie îngreunat în anumite zone din țară, în special pe șosele de centură ale marilor orașe sau la intrările în acestea”, a adăugat Centrul Infotrafic.
Astfel, polițiștii recomandă șoferilor să se informeze referitor la restricțiile privind circulația rutieră, înainte de a porni la drum. Oamenii legii recomandă conducătorilor auto să evite zonele unde vor avea loc protestele.
„Recomandăm conducătorilor auto să se intereseze cu privire la restricțiile de trafic, să evite zonele cu manifestații, alegând rute alternative, și să respecte indicațiile polițiștilor care desfășoară activități în teren de fluidizare a circulației!”, transmit autoritățile.
Protestul transportatorilor și fermierilor a început încă de săptămâna trecută. Printre solicitările acestora se numără plafonarea RCA la 5.000 de lei sau reducerea timprilor de așteptare la frontieră, prin „modificarea OG 43 și respectarea Regulamentului European 1100/2008 privind controalele în vămi”.