Radu Pietreanu s-a căsătorit în secret cu partenera sa, Mihaela, cu care este împreună de șapte ani. Actorul este foarte discret în legătură cu viața personală, așa că dezvăluirea i-a luat prin surprindere pe fanii acestuia.
Cei doi și-au unit destinele anul trecut, în octombrie. Formează un cuplu de șapte ani și au ținut secret faptul că s-au căsătorit.
Actorul de comedie a vorbit despre partenera sa de viață în cadrul emisiunii moderate de Cristi Brancu. Radu Pietreanu nu a dat foarte multe detalii despre căsătoria despre care au știut doar persoanele apropiate.
Fostul actor de la Vacanța Mare a făcut o glumă și i-a transmis soției că nu ar putea să se despartă de ea nici dacă ar vrea, pentru că nu găsește motive.
„Avem 7 ani împreună. Au trecut șapte ani de relație. Ne-am căsătorit în momentul nunții noastre, nu trebuie să spunem când. O să spună gaițele că am făcut nuntă în pandemie.
Aș vrea să mă despart de ea, dar nu găsesc motive. Cred că e cea mai frumoasă declarație de dragoste. Mă simt foarte liniștit și împlinit.”, a declarat actorul la Exclusiv VIP, la Prima TV.
Actorul a apărut la TV alături de Mihaela, care a povestit cum s-au cunoscut cei doi. Blondina l-a văzut pe Radu Pietreanu pe scenă, în timp ce acesta susținea un spectacol la Iași, iar ea se afla acolo alături de fratele ei.
Comediantul este cel care a remarcat-o în public pe Mihaela, iar de atunci a început povestea lor de dragoste.
„Avea un spectacol la Iași, l-am văzut pe scenă prima dată. Am mers la un spectacol cu fratele meu și el m-a remarcat”, a spus Mihaela despre momentul în care și-a cunoscut actualul partener de viață.
Deși în public este mereu cu zâmbetul pe buze, Radu Pietreanu a trecut prin momente dificile de-a lungul timpului. Acum câțiva ani, actorul s-a tratat la o clinică din străinătate și a fost nevoit să-și cheltuie toți banii pentru ca totul să fie bine.
Comediantul nu a oferit detalii despre afecțiunea sa și i-a rugat pe cunoscuți să țină acest lucru departe de lumina reflectoarelor.
„S-a întâmplat să cheltui banii pe care-i strânsesem din televiziune, să rămân fără bani. Acum am văzut că nu mai sunt așa ahtiat după bani, dacă mă sună cineva și mă întreabă ,’Vii să faci un spectacol?’ vin, dacă nu nu caut eu.
Cu boala trebuie să cheltui cam toți banii, mi-am vândut și casa din București, tot. M-am mutat la Azuga, mi-au trebuit banii pentru tratament. Dacă aș fi investit, eram un mort bogat acum.”, a povestit Radu Pietreanu în podcas-ul găzduit de Micutzu.