News

Ramona Ioana Bruynseels, candidata la prezidențiale pentru partidul lui Voiculescu! Ce post important a preluat „Piedone” înaintea campaniei

09.06.2019 | 09:36
Ramona Ioana Bruynseels candidata la prezidentiale pentru partidul lui Voiculescu Ce post important a preluat Piedone inaintea campaniei

Ramona Ioana Bruynseels a fost desemnată drept candidată la alegerile prezidențiale pentru partidul lui Dan Voiculescu, cel al Puterii Umaniste. Totodată, formațiunea și-a ales și noua conducere în cadrul unui congres extraordinar. De remarcat că toți cei prezenți, peste 700 de membri, au ales în unanimitate de voturi candidatul care trebuie să lupte cu Klaus Iohannis pentru postul de la Cotroceni. „Voi fi un candidat serios, consistent şi credibil în alegerile pentru cea mai înaltă funcţie în stat. (…) În perioada următoare voi face cunoscute priorităţile candidaturii mele.

Ramona Ioana Bruynseels, candidata la prezidențiale pentru partidul lui Voiculescu!

Vor fi teme concrete, necesare, fără populisme şi fără excese, va fi o candidatură fără minciuni, fără promisiuni deşarte şi neacoperite, cinstită şi onestă”, a declarat Ramona Ioana Bruynseels. De asemenea, delegaţii Partidului Puterii Umaniste l-au ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional pe Cristian Popescu-Piedone, în timp ce Ramona Ioana Bruynseels a devenit noul preşedinte al Biroului Executiv.

De remarcat că Ramona Ioana Bruynseels a avut o relație de 18 ani cu Dominic Bruynseels, președintele băncii First Bank. Cei doi s-au căsătorit, în cele din urmă, în mai 2019. Bărbatul este mai bătrân cu aproape 30 de ani decât ea. Cuplul are împreună două fetițe. În trecut, candidata PPU a lucrat la Guvern, dar aceasta a fost eliberată din funcție de Viorica Dăncilă, în momentul în care actualul premier a ajuns la Palatul Victoria.

Ramona Ioana Bruynseels, candidata la prezidențiale pentru partidul lui Voiculescu! Ramona Ioana Bruynseels
Ramona Ioana Bruynseels este candidata PPU pentru prezidențiale. Sursa foto – facebook

Cine este Ramona Ioana Bruynseels

În noiembrie 2017, Ramona-Ioana Lohan, așa cum se numea înainte de a se căsători cu Dominic Bruynseels, a fost numită în funcţia de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, printr-o decizie a premierului Mihai Tudose. Până atunci, Ramona-Ioana Lohan fusese consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Nu e singura poziție cheie pe care a ocupat-o candidata PPU. În perioada 2015-2016, Ramona-Ioana Bruynseels a fost specialista în comunicare a fostului vicepremier Gabriel Oprea.

Ramona-Ioana Bruynseels a absolvit Universitatea Harvard, Școala de Guvern John F. Kennedy, specializarea Management în Administrație Publică şi a fost distinsă de-a lungul timpului cu două premii speciale de către Harvard Kennedy School pentru excelență academică și contribuție deosebită la comunitatea Harvard.