Cele mai citite

Caz unic în fotbal: un „mort viu” bântuie Liga a IV-a bucureşteană!

O fantomă bântuie Liga a IV-a a Municipiului Bucureşti. Se poate spune despre ea că nu există şi, cu toate acestea, îi simţi prezenţa. Fantoma se numeşte AFC Rapid Bucureşti.
23.11.2017 | 14:12
Caz unic în fotbal: un „mort viu” bântuie Liga a IV-a bucureşteană!
ADVERTISEMENT

Începând cu 23 decembrie 2014, Asociaţia Fotbal Club Rapid Bucureşti este inactivă fiscal, stare impusă – şi confirmată! – de către Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice, în urma deciziei nr. 201084 din 28 octombrie 2014. Datele pot fi verificate de oricine consultând Registrul contribuabililor inactivi/reactivaţi – ANAF.

Ce înseamnă, potrivit legii, o entitate inactivă fiscal? Orice persoană îşi pune întrebări şi se ştie că urmările sunt cât se poate de serioase întrucât duc, practic, la blocarea activităţii acesteia. Prima şi cea mai gravă consecinţă este aceea că o firmă declarată inactivă fiscal nu-şi poate desfăşura activitatea pentru care s-a autorizat.

AFC Rapid este inactivă fiscal sau nu?

Şi totuşi, Asociaţia Fotbal Club Rapid îşi desfăşoară activitatea bine mersi. Joacă etapă de etapă în campionatul bucureştean. Achită baremuri pentru arbitri, chirii pentru terenurile de joc şi pentru antrenamente şi alte cheltuieli necesitate de organizarea unui meci. Sau poate nu!! Poate toate acestea sunt gratis pentru AFC Rapid. Cum de este posibil? Nu ştim, dar organele fiscale ar trebui să afle. Pentru că, fie AFC Rapid este inactivă fiscal şi totuşi, în realitate, activează (cu toate consecinţele ce decurg de aici), fie AFC Rapid din Liga a IV-a Bucureşti nu este cine se pretinde a fi, adică nu este… AFC Rapid!

ADVERTISEMENT

Oricine intră în afaceri cu contribuabilii inactivi are numai de pierdut

E bine de ştiut că juriştii recomandă persoanelor fizice şi juridice să nu intre în afaceri cu contribuabilii inactivi. Motivul? Riscurile de ordin fiscal şi juridic  sunt foarte mari. Entităţile care intră în relaţii contractuale cu o entitate inactivă fiscal nu beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilior sau a taxei pe valoare adăugată. Cu alte cuvinte, oricine intră în afaceri cu o asemenea entitate are din start de pierdut.

AMFB are destule probleme, numai altele noi nu-i trebuie…

Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti (AMFB) încasează, de exemplu, de la cluburile afiliate, baremuri pentru arbitri şi alte taxe. Dacă una dintre asociaţii este inactivă fiscal, se înţelege că organizatorul competiţiei va avea probleme. La fel, ceilalţi furnizori de pe diferite paliere (deţinătorii terenurilor de joc şi antrenament, firme de pază şi aşa mai departe). Pe scurt: o fantomă inactivă fiscal lasă tot felul de pagube în urma ei.

ADVERTISEMENT

Firmele inactive fiscal nu mai pot încheia nicio afacere

În fine, conform legii, inactivitatea fiscală se trece în cazierul fiscal. Consecinţele? Nu se aprobă înfiinţarea de noi societăţi, nu se aprobă exercitarea unei activităţi independente de către asociaţi sau membri fondatori, nu se premite cesiunea părţilor sociale sau acţiunilor, nu se permite numirea de noi reprezentanţi legali sau schimbarea acţionariatului, etc. Astfel că o entitate inactivă fiscal nu poate sta la baza niciunui proiect viabil. Practic, firma nu mai poate încheia nicio afacere!

Nea George, ştii că Horică are datorii de milioane la stat?

Şi dacă tot veni vorba, este interesant de ştiut cum stă AFC Rapid în relaţia cu statul român. Ei bine, stă prost! Chiar foarte prost. Conform datelor valabile la 30 septembrie 2017, disponibile pe portalul ANAF, AFC Rapid înregistrează obligaţii restante în valoare de 2.209.774 lei, cu aproape 8.500 de lei mai mult decât la finele anului 2016! Până la urmă, cine stă în spatele acestei entităţi? Toată lume ştie: Horia Manoliu, un personaj cvasinecunoscut, susţinut se pare de George Copos, care, tot aşa se pare, protejează AFC Rapid în relaţia cu statul român.

ADVERTISEMENT

Cu cine ţin funcţionarii de la ANAF?

Este curios cum, până acum, Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice nu a sesizat problema legată de AFC Rapid şi nu a acţionat pentru a face lumină în acest caz. Poate că, totuşi, lucrurile vor intra în normal în perioada următoare. Noi doar lansăm o întrebare oficială pentru „nepăsarea” cu care este tratată această situaţie, toleranţa autorităţilor de mai bine de trei ani fiind sinonimă cu încălcarea obligaţiilor legale ale funcţionarilor publici cu competenţe în acest domeniu. Cu ce echipă or ţine aceştia?

„A fost o tristeţe de meci. Trebuie să-l uităm cât mai repede. Noi avem marca şi culorile închiriate. Au fost foarte puţini suporteri pentru că nu au ştiut cum să reacţioneze la această situaţie. Ne dorim să rămână o singură echipă. Organele statului vor decide care echipă e cea adevărată. La început eram ironici cu FCSB, dar uitaţi-vă acum. Cred că e spre binele sportului să rămână o echipă şi la noi, şi la Steaua, şi la Dinamo” – Daniel Pancu după AFC Rapid – Academia Rapid 0-3 pe 30 septembrie

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria CELE MAI CITITE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Abonează-te acum la Taifasuri și poți câștiga premii de vis!
  • Nr. 865. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri