Sport

Rapid – Steaua, cele mai tari dueluri din cariera lui Iencsi. “Asta simțeam!”

Adrian Iencsi a vorbit despre perioada de la Rapid și despre duelurile cu Steaua ca fiind cele mai tari din carieră.
24.08.2023 | 16:20
Rapid  Steaua cele mai tari dueluri din cariera lui Iencsi Asta simteam
Adrian Iencsi a vorbit despre perioada de la Rapid și despre duelurile cu Steaua ca fiind cele mai tari din carieră.
ADVERTISEMENT

La SUFELT DE RAPIDIST, Adrian Iencsi a fost invitatul special al lui Robert Niță. Fostul fundaș de la Rapid a vorbit despre perioada din Giulești ca jucător și despre cele mai tari dueluri din carieră, fiind cele contra Stelei.

Adrian Iencsi: “Dacă batem Steaua suntem cei mai fericiți”

Robert Niță l-a avut ca invitat pe Adrian Iencsi, care a povestit despre duelurile cele mai importante din carieră. Fostul fundaș de la Rapid și-a adus aminte de meciurile cu Steaua, dar și de campionatul pe care l-a câștigat cu giuleștenii în 2003. Iencsi a adus aminte și de Mircea Lucescu, care i-a învățat un lucru important pe jucătorii de la Rapid.

ADVERTISEMENT

“Știi foarte bine că noi dacă batem Steaua suntem cei mai fericiți. Când am luat campionatul în 2003, îți aduci aminte că am fost învinși de Steaua în tur, cu 2-1. Când stăteam numai la poarta lor. Am ratat foarte mult, iar ei din două faze ne-au dat două goluri și s-a terminat așa.

Cred că a fost unul dintre singurele meciuri cu Steaua, unde la final lumea aplauda, dar noi am avut atitudine. Țin minte că am dat și eu un șut de pe la vreo 30 de metri.  Mingea a lovit bara, s-a dus în spatele portarului și s-a oprit pe linia porții, chiar nu a vrut să intre. Dar numai în jumătatea lor am stat. Am pierdut atunci, însă în anul acela am luat campionatul. 

ADVERTISEMENT

Știu că suporterii își doresc cel mai mult să batem Steaua indiferent de orice. Noi așa am fost educați și învățați, în mod special de Mircea Lucescu, să facem performanță, chiar dacă pierdem cu rivalele.”, a declarat Adrian Iencsi, la SUFLET DE RAPIDIST.

Andrei Borza a semnat cu Rapid!

Transferul lui Andrei Borza la Rapid a fost anunțat în exclusivitate la FANATIK. Clubul din Giulești l-a anunțat oficial pe fostul fundaș lateral care a venit de la Farul Constanța. Borza a fost cumpărat cu 800.000 de euro de la echipa lui Gică Hagi, care a păstrat și 15% dintr-un eventual transfer al jucătorului de 17 ani.

ADVERTISEMENT

“Andrei Borza este Rapidist! Unul dintre cei mai buni fundași din Superligă, la numai 17 ani, a semnat cu Rapid un contract valabil pentru următoarele 4 sezoane. Mă simt foarte bine să fiu aici, a venit momentul să fac pasul către o echipă de tradiție și sunt foarte mândru de mine.

Suporterii sunt nemaipomeniți. Stadionul și suporterii m-au determinat să fac această alegere și sunt foarte mândru de acest pas. Sunt un jucător foarte serios și o să o demonstrez aici, în Templul din Giulești.

ADVERTISEMENT

Am foarte mult obiective. Pe unele dintre ele le-am atins deja, pe celelalte îmi doresc să le îndeplinesc aici. A fost doar un vis pentru mine să realizez atâtea lucruri până la vârsta de 17 ani”, a fost comunicatul oficial al lui Rapid și declarația lui Borza la venirea pe Giulești.

ADVERTISEMENT