News

Răpire înscenată, în sectorul 5. ”Victima” a sunat la 112

Caz incredibil în București, unde un tânăr și-a înscenat propria răpire, cu ajutorul unui prieten. Cei doi sperau să facă rost de bani din răscumpărare.
07.01.2023 | 14:26
Rapire inscenata in sectorul 5 Victima a sunat la 112
Un tânăr din București și-a regizat propria răpire, cu ajutorul unui prieten, pentru a face rost de bani / Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Cei doi bărbați care au pus la cale răpirea au 35 de ani și sunt din capitală. Pentru că stăteau destul de prost cu banii, aceștia s-au gândit să stoarcă o sumă consistentă de la mama unuia dintre ei.

Și-a înscenat răpirea pentru a face rost de bani de la mama lui

Așa că vineri, cei doi prieteni au mers într-un apartament din sectorul 5 și s-au înregistrat cu telefonul mobil în timp ce mimau răpirea.

ADVERTISEMENT

Imaginile au ajuns la mama ”victimei”, căreia i s-a transmis că va trebui să plătească 1.500 de euro dacă vrea să-și mai vadă fiul în viață.

Deși a fost avertizată să nu sesizeze poliția, femeia a pus imediat mâna pe telefon și a sunat la 112.

ADVERTISEMENT

Bărbatul a sunat la 112 să spună unde este

„În ziua de 6 ianuarie 2023, Secția 19 Poliție a fost sesizată de către o femeie, prin apel 112, cu privire la faptul că fiul său ar fi fost răpit de persoane necunoscute, primind de pe telefonul acestuia imagini cu el legat de mâini și de picioare, fiindu-i solicitați 1500 de euro pentru a-l elibera și pentru a nu îi produce vătămări.

Sesizarea a fost preluată de polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sector 5, care au demarat investigațiile și au identificat adresa unde ar fi fost săvârșită fapta”, a transmis poliția, citată de Adevărul.

ADVERTISEMENT

Interesant este ca înainte de sosirea poliției, așa-zisa victimă a apelat și ea numărul de urgență. Indicând faptul că este ținut fără voința lui, de cătrea mai multe persoane, într-o locuință din sectorul 5.

ADVERTISEMENT

Tinerii s-au ales cu dosar penal

După câteva ore de anchetă, polițiștii și-au dat seama că totul era o farsă și că tânărul i-a cerut prietenului său să-l lege la mâini și la picioare, după care să-l filmeze iar imaginile să le trimită mamei lui.

Oamenii legii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii inracțiunilor de șantaj, respectiv instigare de șantaj, existând pericolul ca cei doi să-și petreacă o perioadă în închisoare, dacă vor fi găsiți vinovați de faptele respective.