Reprezentanţii AUR confirmă că deputatul Dumitru Focşa este cercetat de poliţişti după ce şi-ar fi agresat soţia, menţionând că a fost demarată şi o anchetă internă în cadrul formaţiunii politice.
“Referitor la incidentul în care ar fi fost implicat un deputat de Constanţa al Alianţei pentru Unirea Românilor, vă transmitem următoarea poziţie oficială a partidului: Suntem ferm împotriva oricărei forme de violenţă fizică sau psihologică. Credem că familia este un sanctuar care trebuie apărat de manifestări agresive, iar autorităţile sunt obligate să cerceteze şi să soluţioneze neîntârziat acest gen de incident.
Juriul de Onoare al Alianţei pentru Unirea Românilor a demarat o anchetă internă şi va propune o decizie în conformitate cu prevederile Codului de Etică al partidului. În funcţie de gravitatea faptelor, sancţiunile pot merge până la pierderea tuturor funcţiilor în cadrul partidului”, se arată în comunicatul transmis de partidul lui George Simion.
Început de an cu scandal în familia unui parlamentar AUR. Soţia deputatului Dumitru Focşa a sunat în noaptea de miercuri spre joi la 112, acuzând că a fost agrestă de acesta.
Cei doi soţi se aflau într-o locuinţă din comuna constănţeană Lumina, când, joi dimineaţa, în jurul orei 2.00, femeia a sunat la numărul unic de urgenţă, reclamând că este bătută de soţ.
Un echipaj a sosit de urgenţă la faţa locului şi a constatat că plângerile femeii se confirmă.
Conform informaţiilor G4Media, soţul agresiv este deputatul AUR, Dumitru Focşa. În comunicatul oficial, consultat de sursa citată, polițiștii au constatat faptul că persoanele în cauză sunt un bărbat de 57 de ani și o femeie de 49 de ani, care prezenta urme vizibile de violență.
Polițiștii au solicitat o ambulanță, iar personalul medical i-a acordat femeii îngrijiri de specialitate, pentru că aceasta a refuzat să fie transportată la spital.
Polițiștii au întocmit un formular de evaluare a riscului, reieșind risc iminent, însă femeia s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu.
Totuşi, oamenii legii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Totodată, întrucât s-a constatat faptul că la incident a asistat și o minoră, a fost solicitată intervenția unei echipe din cadrul D.G.A.S.P.C. Constanța, în vederea dispunerii măsurilor legale, conform competențelor.
Dumitru Focșa s-a făcut remarcat în primăvara anului trecut, când a fost protagonistul unui scandal cu deputatul PSD Alfred Simonis, pe holurile Parlamentului, conflictul pornind de la un proiect inițiat de AUR privind suveranitatea națională (Legea suveranităţii – Legea pentru protejarea interesului superior şi suveran al poporului şi al cetăţeanului român), proiect care a fost respins în plenul parlamentului.
“Te calc în picioare!”, i-a strigat Focșa lui Simonis, asta după ce, inițial, a folosit o serie de jigniri la adresa parlamentarului social-democrat, pe care l-a numit “nesimțit” și “valutist”.