Raul Gonzalez a jucat 16 sezoane la Real Madrid, timp în care a adunat 550 de meciuri în prima divizie, marcând 228 de goluri.
Are șase titluri de campion, a câștigat de trei ori UEFA Champions League și de două ori Cupa Intercontinentală, dar momentul debutului nu-l va uita niciodată. A spus-o chiar el, în cadrul documentarului „Real Madrid, legenda albă”, informează marca.com.
La începutul sezonului 1994/1995, Raul impresionase, deja, la echipele a 2-a și a 3-a a lui Real Madrid, pentru care a marcat 17 goluri în 10 partide. Avea 17 ani și urma să-și facă debutul la echipa de seniori, antrenată de Jorge Valdano.
„Primisem treningul de la echipa mare și stăteam cu el prin casă. Tata a venit de la serviciu, iar după scurt timp ne-am așezat la masă. M-a întrebat cât o să mai port acel trening. Țin minte că în ziua aceea mâncam supă.
În momentul în care i-am spus că duminică voi face deplasarea cu echipa de seniori a fost atât de emoționat încât nu a fost în stare să mai ducă lingura cu supă la gură”, a declarat Raul în cadrul documentarului „Real Madrid, legenda albă”.
Și nu numai că a făcut deplasarea cu echipa de seniori, dar a fost titularizat cu Real Zaragoza devenind, la vremea respectivă, cel mai tânăr jucător care a evoluat, vreodată, pentru Real Madrid. Avea 17 ani și 124 de zile.
„Eram în autocar, în drum spre Zaragoza, și știam că voi juca. Am ațipit, iar antrenorul Jorge Valdano a crezut că dorm din cauza emoțiilor. Dar emoțiile au apărut în ziua meciului. Am simțit că lucrurile nu vor merge bine.
Cu Real Zaragoza am avut multe ocazii clare de a marca, dar le-am ratat pe toate. Eram ferm convins că nu voi mai juca niciodată la echipa de seniori” a spus actualul antrenor al lui Real Madrid Castilla, echipa de juniori a clubului.
Nu a marcat în meciul de debut la Real, dar i-a dat o pasă decisivă lui Ivan Zamorano, care a punctat în minutul 57, când scorul era 2-0 pentru gazde. Până la urmă, Zaragroza s-a impus cu 3-2, golul victoriei fiind marcat în minutul 86 de Gustavo Poyet.
„Din fericire, însă, antrenorul a avut încredere în mine și m-a folosit și în meciul următor, pe teren propriu, cu Atletico Madrid”, și-a amintit fostul atacant. Și nu doar că a jucat, dar a și marcat primul lui gol pentru Real Madrid.
Până la finalul sezonului a mai înscris de alte 8 ori în cele 29 de partide pe care le-a bifat pentru Real, iar în vara lui 1995 avea să câștige primul lui titlu de campion al Spaniei. Pe celelalte le-a câștigat în 1996/1997, 2000/2001, 2002/2003, 2006/2007 și 2007/2008.
Documentarul „Real Madrid, legenda albă” este alcătuit din 6 episoade a câte 45 de minute și atinge puncte importante din istoria clubului din capitala Spaniei. În afara lui Raul, urmează a fi intervievați și alți foști jucători, ca Emilio Butragueno, Iker Casillas, Predrag Mijatovic, Antonio Camacho sau Alvaro Arbeloa.
Vor răspunde diferitelor întrebări Luca Modric, Marcelo, Lucas Vazquez sau Daniel Carvajal, iar un moment special este dedicat marilor protagoniști ai istoriei echipei, precum Santiago Bernabeu, Alfredo Di Stefano, Raymond Kopa, Amancio Amaro, Francisco Gento și Ferenc Puskas.