News

Reacția membrilor USR după ce Florin Cîțu a spus că vede posibilă reluarea colaborării. Năsui: ”Eu resping ferm orice apropiere de el”

Membrii de la USR au reacționat după ce Florin Cîțu a spus că este posibilă o reluare a colaborării PNL cu fostul partid aflat la guvernare. Deputatul Claudiu Năsui respinge declarația liderului Senatului.
04.05.2022 | 00:32
Reactia membrilor USR dupa ce Florin Citu a spus ca vede posibila reluarea colaborarii Nasui Eu resping ferm orice apropiere de el
Ce spun membrii USR despre reluarea colaborării cu PNL, pronunțată de Florin Cîțu. Sursa foto: Facebook/Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Deputatul USR Claudiu Năsui respinge ideea unei reveniri la guvernare a partidului său alături de Florin Cîțu. Claudiu Năsui este de părere că fostul lider PNL a avut ”o oportunitate istorică” să reformezes statul român.

Deputatul USR Claudiu Năsui: ”Orice revenire potenţială a USR-ului la guvernare nu se va face în niciun caz cu Florin Cîţu”

De semenea, Claudiu Năsui consideră că Florin Cîțu a făcut ”totul praf” cât timp a fost la guvernare și cât timp a condus PNL.

ADVERTISEMENT

”Florin Cîţu a avut o oportunitate istorică, să întruchipeze speranţa în România şi să conducă un guvern reformator, care chiar să reformeze statul român. Părea că este ceea ce trebuie, era o aripă reformatoare a PNL-ului, era mai degrabă liberal în gândire, contrar unor colegi de-ai lui şi a ales să facă totul praf, cu un comportament care este nedemn.

Eu resping ferm orice apropiere de Florin Cîţu, adică orice revenire potenţială a USR-ului la guvernare nu se va face în niciun caz cu Florin Cîţu”, a declarat Claudiu Năsui, marți seară, la Profit TV.

ADVERTISEMENT

Își dorește USR-ul o reluare a colaborării cu PNL?

Întrebat dacă USR ar fi dispus să reia colaborarea cu PNL, deputatul a mai precizat că depinde de angajamentele care trebuie luate și dacă propunerile formațiunii sale politice sunt luate în considerare.

”Depinde ce ne angajăm să facem. Ultima oară, am avut mai multe angajamente, precum zero taxe pe salariul minim, şi, odată agreate, au fost abandonate.

ADVERTISEMENT

În funcţie de programul de guvernare, în niciun caz nu vom mai fi de acord să facem lucrurile în viitor, de la anul. Când vrei să faci o reformă o faci din prima, cu un guvern care să vrea să facă reforme”, a mai detaliat fostul ministrul al economiei.

De altfel, întrebat și cum cataloghează o posibilă colaborare cu premierul Nicolae Ciucă, care acum este și șef PNL, Năsui nu s-a dat în lături.

ADVERTISEMENT

”Personal, am colaborat foarte bine cu domnul Ciucă, singura condiţie pe care am pus-o PNL a fost să nu fie domnul Cîţu. PNL a ales să nu fie Cîţu, dar să guverneze cu PSD. Problema nu este o persoană, în afară de Cîţu care s-a dovedit un dezastru ca premier, ci nişte idei care ne-ar aduce la masă, dacă am putea să reducem talia acestui stat obez şi birocraţia, ne-ar aduce la masă astfel de reforme”, a mai justificat Claudiu Năsui.

Toate aceste afirmații ale sale vin după ce, luni, șeful Senatului s-a pronunțat pro unei reluări a colaborării cu USR. ”Cred că a doua oară o să facem mai bine amândoi”, a afirmat Cîțu la Digi FM.

După această afirmație, pe holurile Parlamentului, Florin Cîțu a spus că formarea unei coaliții cu PSD reprezintă pentru el un compromis.

“Pentru mine, cu PSD a fost un compromis. Nu era ceva ce era natural şi poate de aceea lucrurile nu au funcţionat până la urmă şi eu a trebuit să fac un pas în lateral. Pentru mine această coaliţie nu e naturală. (…) După ce am corectat trei ani de măsuri antieconomice şi antiromâni, putem acum să stăm la masă cu aceeaşi oameni şi să credem că nu vor fi la fel?!”,  a declarat Florin Cîțu.

USR nu se mai află la guvernare din toamna lui 2021, după ce Florin Cîțu l-a demis de la Justiție pe Stelian Ion. Ulterior, toți miniștrii din USR și-au abandonat fotoliile, iar PNL a făcut o coaliție de guvernare cu PSD și UDMR.

ADVERTISEMENT