Life

Regina Elisabeta, decizie importantă pentru perioada când nu va mai fi. Mama Prințului Charles, gest în favoarea moștenitorului

La cei 96 de ani, Regina Elisabeta a II-a face deja pregătiri pentru cedarea tronului. Suverana Regatului Unit al Marii Britanii vrea ca fiul ei să își intre mai ușor în rolul de rege după ce ea va muri.
09.06.2022 | 10:41
Regina Elisabeta decizie importanta pentru perioada cand nu va mai fi Mama Printului Charles gest in favoarea mostenitorului
Regina Elisabeta vrea să înlesnească procedura de succesiune la tron pentru fiul ei
ADVERTISEMENT

După succesul de care s-a bucurat Jubileul de Platină, Regina Elisabeta a trecut la o treabă ceva mai serioasă. Majestatea Sa se gândește la perioada în care nu va mai fi și vrea să își ajute fiul pentru ca acesta să acceadă mai ușor la tron.

Regina Elisabeta a II-a pregătește poporul britanic pentru domnia lui Charles

Regina are o vârstă destul de înaintată, 96 de ani, și este conștientă că nu va trăi o veșnicie. Tocmai de aceea, mama Prințului Charles a început să poarte discuții cu consilierii ei pentru a ușura procedura de cedare a tronului pe cale naturală.

ADVERTISEMENT

Primul în succesiunea de moștenire a coroanei este Prințul Charles, cel care își dorește de ceva timp să devină rege. De-a lungul anilor, au existat tot felul de speculații cum că soțul Camillei Parker-Bowles ar renunța la tron în favoarea fiului său major, William.

Zvonurile au fost infirmate în ultimii ani de aparițiile publice tot mai dese ale lui Charles, iar sursele de la Casa Regală vorbesc în mod clar despre ascensiunea sa la tron, ceea ce înseamnă că William și Kate Middleton mai au de așteptat mult și bine.

ADVERTISEMENT

Regina Elisabeta își dorește ca tranziția să fie una liniștită, lipsită de controverse. Tocmai de aceea, primul pas important pe care l-a făcut pentru ca lumea să se obișnuiască deja cu noul viitor rege a fost să îi lase mai mult spațiu acestuia.

A rezolvat scandalurile care au afectat Casa Regală pentru ca fiul ei să nu aibă bătăi de cap

Cu alte cuvinte, suverana a pregătit deja poporul britanic din punct de vedere psihologic pentru ca acesta să îl accepte cu ușurință pe Charles ca rege. L-a pus în mod intenționat în mai multe situații în care a fost protagonist. În ultimele sale apariții publice, în discursuri, a vorbit cel mai mult despre moștenitorul tronului și apoi despre restul familiei.

ADVERTISEMENT

Regina a tranșat în maniera ei scandalurile care au știrbit imaginea Casei Regale în ultimii ani. Povestea Prințului Andrew și a relației dificile cu Meghan Markle sunt deja istorie. Astfel, Prințul Charles nu va avea prea multe bătăi de cap. Mama lui a știut să îi pună pe fiecare dintre protagoniștii scandalurilor la locurile lor.

După ce Charles va ajunge rege, foștii duci de Sussex vor avea același rol, unul secundar. Aceștia nu mai fac parte oricum din Casa Regală. Meghan și Harry au renunțat de bună voie la începutul pandemiei la toate atribuțiile lor.

ADVERTISEMENT

Charles a deschis sesiunea parlamentară britanică din luna mai, o adevărată premieră

Și în cazul ducelui de York, Charles susține decizia luată de mama lui ca acesta să nu se mai întoarcă în viața publică, cel puțin nu sub sigla Casei Regale.

Regina a recunoscut recent și rolul pe care îl va avea Camilla după moartea sa. Va fi regină consoartă, cele mai multe atribuții fiindu-i alocate personajului principal, Charles. Elisabeta a II-a a dat semnale cu privire la rolul mai puțin important pe care îl va avea Camilla în cadrul Jubileului de Platină. În acest fel i-a ușurat fiului ei greutatea de a anunța ce rol va îndeplini soția lui, care nu e tocmai iubită de britanici după episodul Diana.

Regina i-a dat deja mână liberă lui Charles în multe apariții importante. În luna mai, acesta a înlocuit-o la deschiderea sesiunii parlamentare britanice, lucru pe care l-au remarcat toți. Atunci Regina nu se simțea foarte bine, însă presa scrie că a făcut acest gest în mod intenționat. Și-a dorit ca lumea să îl vizualizeze deja pe Charles drept Rege, notează revista Lecturas.

 

 

ADVERTISEMENT