Fostul mare portar al Columbiei, Rene Higuita, rămas celebru prin acea execuție de mare spectacol din meciul cu Anglia, când a reușit să execute lovitura scorpionului, recunoaște că a avut o relație strânsă cu Pablo Escobar.
Rene Higuita a vorbit, într-un interviu pentru Fox Sports Argentina, despre relația avută cu Pablo Escobar, cel mai mare traficant de droguri din istorie, șeful cartelului drogurilor de la Medellin. În prima parte a carierei sale, Rene Higuita a îmbrăcat tricoul echipei Atletico Nacional, jucând exact pentru clubul care era finanțat de Pablo Escobar. Vorbim despre anii 1980 ai secolului trecut.
Fostul goalkeeper recunoaște că s-a învârtit în cercul temutului șef al drogurilor, participând la multe petreceri de un fast extraordinar și unde se aflau și femei la discreție. Și urmare a relației de prietenie s-a trezit făcând nouă luni de închisoare.
“Într-o zi, am fost să-l vizitez la închisoare și mi s-a pus o ștampilă. Escobar a fost și membru al Congresului columbian, dar când s-a declanșat conflictul cu poliția, prietenii lui au fost primii căutați.
M-au arestat suspectându-mă că fusesem mediator într-un caz de răpire, cu puțin timp înainte. Opt zile mai târziu, m-au anunțat că nu mă acuză dacă îi ajut să-l prindă.
Le-am replicat că nu știu nimic de el, dar și dacă aș fi știut, tot nu le-aș fi zis. Era treaba autorităților, nu a mea“, a declarat Higuita.
Autoritățile din Columbia erau atât de decise să îl captureze pe Escobar încât l-au ținut pe Higuita 9 luni în închisoare, în speranța că acesta va ceda și va oferi o informație utilă. Ceea ce nu s-a întâmplat.
„M-au luat cu elicopterul și escortat până la Bogota, de parcă aș fi fost cel mai rău traficant de droguri. Am fost prieten cu Escobar, dar asta nu înseamnă că și eu eram traficant.
În prima zi după gratii, mi-am spus: „Mânie sunt afară!”. Așa am făcut în fiecare zi în cele nouă luni în care am stat la închisoare. Autoritățile știau că sunt nevinovat și, în cele din urmă, m-au eliberat“, a încheiat fostul portar interviul.