News

Run Run, animalul care a fost cumpărat drept câine. Pe măsură ce creștea s-a dovedit a fi altceva

O familie a cumpărat de la magazin un câine. Surpriză totală după câteva luni. Animalul era, de fapt, altceva. Cum au descoperit
10.11.2022 | 13:51
Run Run animalul care a fost cumparat drept caine Pe masura ce crestea sa dovedit a fi altceva
Run Run a fost cumpărat drept câine, dar s-a dovedit a fi altă specie. Sursa foto - facebook
ADVERTISEMENT

Surpriză totală pentru o familie din Lima. În urmă cu ceva timp, Maribel Sotelo a vrut să facă un cadou celor mici. A achiziţionat un pui de câine de la un mic magazin din centrul oraşului. Culmea, primele săptămâni au fost chiar frumoase pentru patrupedul familiei.

Ce animal a cumpărat o familie care își dorea un cățel

Acesta ieșea afară, se juca împreună cu alți căței, dar la scurt timp a început să se comporte cam ciudat. Botezat Run Run, animalul nu a stat o clipă pe gânduri și, inițial, a început să fugărească găinile şi raţele vecinilor.

ADVERTISEMENT

Nu se oprea aici și pe cele care reușea să le prindă le ucidea și le mânca. Totul, în mod evident, spre nemulţumirea oamenilor și stupoarea stăpânilor.

Nu a mai durat mult până când aceștia au constatat că, de fapt, aveau o vulpe andină, cu picioare subţiri, coadă stufoasă, bot ascuţit şi urechi proeminente.

ADVERTISEMENT

”Am crezut că este un câine de rasă”, avea să transmită Sotelo care a explicat că animalul de companie a fost cumpărat pentru o sumă echivalentă cu 13 dolari în urmă cu şase luni.

”O femeie ne-a spus că a mâncat trei porcuşori de guineea”, a mai zis Sotelo, nevoit acum să plătească și daunele.

ADVERTISEMENT

Când a fugit de acasă, Run Run a fost căutată de poliţia ecologică şi responsabili din cadrul National Forest and Wildlife Service (SERFOR) pentru a o duce la un centru special sau la o grădină zoologică. Misiunea nu s-a încheiat chiar ușor. Vulpea le-a dat mari bătăi de cap autorităților.

”Traficul cu animale sălbatice aduce astfel de consecinţe. Multe specimene sunt capturate din vizuini. Pentru acest lucru, îi ucid pe părinţi, iar puii sunt comercializaţi ilegal pe pieţe ilegale. În acest caz, o vulpe a fost cumpărată pe post de câine domestic”, a zis Walter Silva, veterinar şi specialist în animale sălbatice din cadrul SERFOR

ADVERTISEMENT
Sf. Andrei 2023. Urări, mesaje şi felicitări pentru sărbătoriţii de pe 30 noiembrie
Sf. Andrei 2023. Urări, mesaje şi felicitări pentru sărbătoriţii de pe 30 noiembrie
De la tenis, la ”cratiță”! Unde a apărut fosta ocupantă a locului 2...
De la tenis, la ”cratiță”! Unde a apărut fosta ocupantă a locului 2 mondial
Vedeta care face furori la Antena 1 a fost la un pas de...
Vedeta care face furori la Antena 1 a fost la un pas de căsătorie cu fiul regretatului Nae Manea! Avea doar 17 ani când s-au cunoscut
Cât de frumoasă este soţia milionarului care nu s-a lăsat intimidat de clanul...
Cât de frumoasă este soţia milionarului care nu s-a lăsat intimidat de clanul Caran. Femeia este fiica unui magnat român
Cum poți rămâne fără moștenire dacă „uiți” de ea mai mult de 3...
Cum poți rămâne fără moștenire dacă „uiți” de ea mai mult de 3 ani: „Dacă ai o proprietate, ai grijă de ea!”
Ce s-a întâmplat la priveghiul Ronei Hartner din Toulon? Sora artistei a povestit...
Ce s-a întâmplat la priveghiul Ronei Hartner din Toulon? Sora artistei a povestit cu amărăciune: Biserica era plină de…
Dezvăluire incendiară despre UDREA! Nimeni n-a bănuit: O femeie frumoasă și...
Dezvăluire incendiară despre UDREA! Nimeni n-a bănuit: O femeie frumoasă și...
Procesul secolului. Oana Roman și Vica Blochina, în fața judecătorilor
Procesul secolului. Oana Roman și Vica Blochina, în fața judecătorilor
Anamaria Prodan, răzbunare maximă pe Laurenţiu Reghecampf, avem imaginile colosale
Anamaria Prodan, răzbunare maximă pe Laurenţiu Reghecampf, avem imaginile colosale
Horoscopul lunii decembrie. Luna Nouă în Săgetător aduce mai mult optimism și progres...
Horoscopul lunii decembrie. Luna Nouă în Săgetător aduce mai mult optimism și progres la începutul lui 2024
Reacția Andreei Esca atunci când fiica ei și-a cumpărat BMW în valoare de...
Reacția Andreei Esca atunci când fiica ei și-a cumpărat BMW în valoare de 60.000 de euro
Ultimul mesaj transmis de un soldat român dispărut în Al Doilea Război Mondial....
Ultimul mesaj transmis de un soldat român dispărut în Al Doilea Război Mondial. Ce le-a scris celor dragi pe o scoarță de mesteacăn.
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa...
Care e singura țară europeană care se întinde pe trei continente? Europa, Africa și America!