News

Rusia anunță că a trimis o ofertă de pace către Ucraina: ”Mingea este în terenul Kievului”

În plină ofensivă lansată în zona Donbas, Rusia face o mișcare surpriză. Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, spune că Moscova a trimis o ofertă de pace către Ucraina.
20.04.2022 | 14:58
Rusia anunta ca a trimis o oferta de pace catre Ucraina Mingea este in terenul Kievului
Rusia, despre oferta de de pace trimisă în Ucraina: ”Include formulări clar elaborate”. Sursa foto: EPA/Alexey Nikolsky
ADVERTISEMENT

Rusia continuă să bombardeze zona de sud-est a Ucrainei. În paralel, regimul de la Kremlin anunță că face demersuri pentru a aduce pacea.

Rusia, despre oferta de de pace trimisă în Ucraina: ”Include formulări clar elaborate”

În cursul zilei de miercuri, 20 aprilie, Rusia anunță că ar fi trimis Ucrainei un proiect de pace. Informația a fost furnizată de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de presa rusă de stat.

ADVERTISEMENT

După această mișcare, Moscova precizează că așteaptă o reacție din partea Kievului: ”Mingea e în terenul lor”, a mai spus Peskov.

”Proiectul nostru de document care conține formulări absolut clar elaborate a fost înmânat părții ucrainene. Mingea este în curtea lor, așteptăm un răspuns”, a declarat oficialul rus, scrie Interfax.

ADVERTISEMENT

Conform presei ruse, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai afirmat că momentul primirii unui răspuns depinde de partea ucraineană și că Moscova nu a stabilit un termen-limită pentru acesta.

”Am spus în repetate rânduri că dinamica activității părții ucrainene lasă de dorit, așa că ucrainenii nu manifestă prea multă înclinație să intensifice procesul de negociere”, a afirmat Dmitri Peskov.

ADVERTISEMENT

Subordonatul lui Putin nu a oferit detalii legate de condițiile cerute de Rusia pentru încheierea conflictului sau dacă acestea s-au schimbat față de negocierile care au avut loc în Belarus și în Turcia.

Rusia a anunțat, oficial, ”o nouă etapă” în ceea numește ”operațiunea militară specială” din Ucraina

Marți, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova începe ”o nouă etapă” a ceea ce Moscova numește ”operațiunea militară specială” în Ucraina.

ADVERTISEMENT

”Operaţiunea în estul Ucrainei are ca obiectiv, aşa cum s-a anunţat deja, eliberarea completă a republicilor Doneţk şi Lugansk. Această operaţiune va continua. Următoarea fază a acestei operaţiuni începe.

Va fi un moment important al acestei operaţiuni speciale”, a spus Lavrov, în urmă cu 24 de ore.

Reamintim că, luni, forțele armate ale Rusiei și-au lansat ofensiva în estul Ucrainei, încercând să distrugă apărarea ucraineană.

ADVERTISEMENT