România a ratat șansa de a disputa finala Campionatului European de handbal feminin din acest an, învinsă fiind de naționala Rusiei, scor 22-28. Vezi toate detaliile meciului, fiecare gol, marcatoarele si programul zilei de la EURO 2018 de handbal feminin accesând aplicaţia de mai jos
După o primă repriză extrem de echilibrată, pe care am început-o foarte bine, iar Rusia a condus abia în ultimul minut, fetele lui Trefilov au jucat excelent în partea secundă. România a marcat primul gol după aproximativ 7 minute scurse din repriza a doua, moment în care Rusia luase deja un avans de trei goluri. Nu am reușit să ne revenim, iar rusoaicele s-au calificat pe merit în ultimul act.
Aventura fetelor noastre nu s-a încheiat însă. Mâine, de la ora 15:00, vom disputa finala mică împotriva învinsei din meciul Olanda – Franța. Ne putem egala cea mai bună performanță de la turneul final european. În 2010 cuceream medaliile de bronz după ce învingeam în finala mică Danemarca.
Min. 60 – Final de meci! Rusoaicele se califică în marea finală 28-22 Rusia
Min. 53 – Bianca Bazaliu înscrie un gol după multă vreme pentru România 27-20 Rusia
Min. 43 – Jucăm tot mai puțin timp în efectiv complet. Fetele noastre primesc ușor eliminări 22-18 Rusia
Great strike by Anna Sen ?
Will Russia hold on to their lead or can Romania fight back?@rushandball #ehfeuro2018 #RUSROU #handballissime pic.twitter.com/2beGq2qcDX— EHF EURO (@EHFEURO) December 14, 2018
Min. 36 – Au trecut șase minute din repriza secundă, iar noi nu am reușit să înscriem 19-15 Rusia
Min. 32 – Rusoaicele încep foarte bine această repriză 18-15 Rusia
1-2-3 ? Russia on ? as they start the 2nd half with 3 straight goals to get further ahead of Romania.@rushandball #ehfeuro2018 #RUSROU #handballissime pic.twitter.com/yJ3IR6VMtC
— EHF EURO (@EHFEURO) December 14, 2018
Min. 30 – Suntem conduse la pauză, dar jucăm bine 16-15 Rusia
Set up by Vyakhireva, Makeeva scores in the closing seconds of the first half to give Russia the edge over Romania (16:15) at half-time. ✨@rushandball #ehfeuro2018 #RUSROU #handballissime pic.twitter.com/0WtVEDzQUF
— EHF EURO (@EHFEURO) December 14, 2018
Min. 25 – Rusoaicele ne egalează 12-12
Min. 21 – Pintea se luptă cu rusoaicele și scoate maximum: gol și eliminare de două minute 11-8 România
Min. 16 – Ne desprindem la două goluri, iar Trefilov cere time-out 8-6 România
Min. 12 – Laura Chiper înscrie un gol spectaculos și preluăm din nou conducerea 6-5 România
Wow! ? Anna Sen sets the record for the top-speed shot so far at 1⃣0⃣6⃣ km/h ?@rushandball #ehfeuro2018 #RUSROU #handballissime pic.twitter.com/ydpYvRWPIP
— EHF EURO (@EHFEURO) December 14, 2018
Min. 7 – Super gol pentru Gabi Perianu 4-3 România
Two penalties, two goals. for Buceschi ? But #RUSROU is in the balance so far. @rushandball #ehfeuro2018 #handballissime pic.twitter.com/UwnmKW65Yi
— EHF EURO (@EHFEURO) December 14, 2018
Min. 1 – Eliza Buceschi marchează din aruncare de la 7 metri 1-0 România
Min. 1 – A început partida
Meciul România – Rusia, contând ca prima semifinală a turneul final al CE de handbal feminin, are loc vineri, 14 decembrie, cu începere de la ora 18:30, la Paris. România a reuşit prin calificarea în semifinalele Campionatului European organizat de Franţa două lovituri. O dată să se bată pentru a obţine o medalie la această competiţie, pentru că şi dacă va pierde semifinala, va juca apoi pentru medalia de bronz cu învinsa din cealaltă semifinală, Olanda – Franţa. Iar a doua lovitură, extrem de importantă, este faptul că prin calificarea în careul de aşi al Europeanului şi-a asigurat astfel prezenţa la turneul CM 2019, care se va ţine la sfârşitul anului viitor, în Japonia.
România a încheiat la mare luptă pe locul 2 în grupa principală B, având şase puncte, la fel ca şi următoarea clasată, Norvegia şi ca echipa de pe locul 4, Ungaria, însă faptul că Olanda a învins Germania în ultima partidă din grupă a fost cheia care a deschis poarta fetelor noastre spre semifinale. De cealaltă parte, Rusia, campioana olimpică la zi, a rezolvat din vreme problema intrării în semifinale, câştigând grupa A şi permiţându-şi la ultimul joc, pierdut la nouă goluri în faţa Suediei, să trimită pe teren multe rezerve, pentru a menaja titularele în vederea semifinalei.
Partida Rusia – România, prima semifinală a CE de handbal feminin, se joacă vineri, 14 decembrie, de la ora 18:30 în AccorHotel Arena din Paris, acolo un se vor disputa de acum înainte toate partidele rămase la acest turneu final de CE: meci pentru locul 5-6 Suedia – Norvegia, care începe la ora 15:00, cele două semifinale şi apoi finala mică şi finala mare. Meciul va fi transmis în direct pe micile ecrane de TVR HD, cea care a difuzat întreaga competiţie în exclusivitate în România şi de TVR 1, care a preluat numai partidele României. De asemeni, puteţi accesa site-ul FANATIK.RO şi urmări în format LIVE VIDEO tot ce se întâmplă pas cu pas.
Din păcate, vestea cea mai dureroasă pentru delegaţia României este accidentarea gravă suferită de cea mai bună jucătoare a lumii şi căpitanul naţionalei României, Cristina Neagu, în timpul celei de-a doua reprize a meciului pierdut în faţa Ungariei, în ultimul joc din grupa principală B, cu scorul de 29-31. Cristina are ruptură de ligamente şi va trebui să stea în afara terenului minim şase luni.
Ea va fi prezentă alături de fete, ţinându-le pumnii pentru un rezultat mare, deşi fără Neagu şansele tricoloarelor de a bate Rusia scad simţitor, însă în sport s-au mai văzut minuni, aşa încât trebuie să sperăm. Iar fetele au promis să dea totul pentru un rezultat bun şi pentru Cristina Neagu.
Din această cauză şi casele de pariuri au acţionat imediat ce a devenit oficială absenţa Cristinei Neagu în semifinală şi acordă o cotă foarte joasă pentru victoria echipei pregătite de Evgheni Trefilov. 1,17 valorează victoria Rusiei, în timp ce un egal are cotă 13,00, iar o minune, adică succesul fetelor noastre, 9,50. Şi şansă dublă X2, adică egal sau victorie România are cotă imensă, 5,10. Însă bookmakerii aşteaptă o victorie lejeră a Rusiei, motiv pentru care o victorie la cinci goluri sau mai mult abia e cotată la 1,70, iar sub această marjă de cinci goluri cota este 2,00.